Financial Times: Marea Britanie refuză să plătească factura ”divorțului” de UE - 39 miliarde lire sterline - în cazul unui Brexit fără acord ● Les Echos: Duminică și-a deschis porțile primul hypermarket fără niciun casier ● The Times of Israel: Mitul iudeo-bolșevismului. ● Știri pe scurt.
- Financial Times: Marea Britanie refuză să plătească factura ”divorțului” de UE - 39 miliarde lire sterline - în cazul unui Brexit fără acord
Boris Johnson a insistat duminică asupra faptului că Marea Britanie nu va plăti integral factura de divorț de 39 miliarde de lire sterline în cazul unui Brexit fără acord la 31 octombrie, în timp ce oficialii UE au spus că este în mod cert responsabilitatea Marii Britanii să vină cu o soluție la problema graniței irlandeze.
În cadrul summitului G7 de la Biarritz, premierul britanic a avut o întâlnire cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, dar nu au apărut informații noi cu privire la o eventuală renegociere a tratatului privind Brexit.
Domnul Johnson a spus că șansele încheierii unui acord „s-au îmbunătățit”. Primul ministru britanic încearcă să renegocieze acordul de retragere a Marii Britanii-UE finalizat de predecesorul său Theresa May - în special prin înlăturarea așa-numitei plase de siguranță care să prevină instituirea unei frontiere dure cu Irlanda - iar liderii UE au impus Marii Britanii să vină cu soluții viabile.
Domnul Johnson a declarat că Marea Britanie nu ar fi obligată să achite integral factura de divorț de 39 miliarde de lire sterline dacă nu se va încheia un acord până la 31 octombrie. „Dacă ieșim [din UE] fără un acord, cu siguranță că suma de 39 de miliarde de lire sterline nu mai este, strict vorbind, de actualitate”, a spus Johnson. „Vom avea de cheltuit sume foarte consistente pentru prioritățile noastre. Nu este o amenințare, ci doar o constatare.”
Un purtător de cuvânt al Downing Street a refuzat să spună cât anume din factura de divorț va plăti UK în cazul unui Brexit fără acord.
Domnul Johnson insistă ca Marea Britanie să părăsească UE la 31 octombrie, cu sau fără acord. Un înalt diplomat al UE a declarat că discuțiile dintre domnul Johnson și dl Tusk au avut loc într-o „atmosferă pozitivă”, iar Brexitul a ocupat aproximativ jumătate din timpul alocat discuțiilor.
Diplomatul european a subliniat scepticismul celorlalte 27 de state membre ale UE că Marea Britanie ar dispune de aranjamente alternative cu privire la plasa de siguranță irlandeză. "Mingea este în curtea Marii Britanii", a spus el. „Au spus presei că au idei noi și în cele din urmă le vor pune pe masa discuțiilor. Dar astăzi cel puțin, nu le-am văzut.
„Realitatea e că nu există nimic, de fapt. Poate că vor fi existând, dar încă nu știm cum arată respectivele soluții.”
Cu toate acestea, diplomatul a spus că este „liniștitor” faptul că, așa cum i-a spus dl. Johnson d-lui Tusk, britanicii nu doresc un Brexit fără acord. Cei doi oameni de stat au convenit să se întâlnească din nou în marja adunării generale a ONU de la New York în luna septembrie, a adăugat el.
Oficialii UE27 cred că de fapt UK dorește să-i scoată țapi ispășitori pe europeni în caz de haos după un Brexit care nu va avea la bază un acord.
Ei au subliniat că sunt pregătiți să ia în serios orice sugestii credibile ale Regatului Unit vizând modificări ale declarației politice privind relațiile viitoare dintre cele două părți, mai puțin termenii acordului deja convenit.
Domnul Johnson a declarat pentru Sky News că mai există ocazia semnării unui accord, observând o „schimbare de dispoziție” în rândul liderilor UE.
Săptămâna trecută, un înalt oficial al guvernului francez a declarat că un Brexit fără acord ar obliga Marea Britanie la plata obligațiilor financiare care decurg din ieșirea țării din blocul comunitar.
O parte din suma de 39 miliarde lire sterline rezultă din faptul că Regatul Unit a promis contribuții la bugetul UE care nu au fost încă plătite. Marea Britanie este solicitată, de asemenea, să contribuie la costurile cu pensiile ale personalului UE care au fost angajate înainte ca Brexitul să aibă loc.
- Les Echos: Duminică și-a deschis porțile primul hypermarket fără niciun casier
Duminică, pentru prima dată în Franța, a fost inaugurat primul hypermarket fără casier. Aparținând grupului Casino, magazinul din districtul Roseraie din Angers, unde lucrau în mod normal 115 persoane, are acum doar 3-4 paznici și una sau două femei care să ofere ajutor clienților.
Asta datorită legii care interzice angajaților din magazinele mari alimentare să lucreze duminica după ora 13. Casino, care operează peste 80 de magazine în Franța, deschise inclusiv duminicile după amiază, încearcă astfel să respecte legea fără să își reducă încasările din vânzări.
Carrefour efectuează și el un test similar în Paris. Se îndreaptă marile magazine către o zonă ”ne-umană”, fără casieri și fără personal? Distribuitorii francezi resping această ipoteză.
„Comerțul înseamnă mai presus de orice, contactul uman”, spune un reprezentant al Casino. La Carrefour, CEO, Alexandre Bompard, a repetat de mai multe ori că nu crede în magazinele fără personal uman. Printre angajații din zonele semi-rurale ai altor magazine precum E.Leclerc, Système U sau Intermarché, supermarketul este „un loc al întâlnirilor și socializării”.
Jacques Creyssel, reprezentantul Federației Comerțului și Distribuției, reformulează dezbaterea: „O modificare a legii care interzice munca salariaților duminicile după amiaza a fost respinsă pe chestiuni de formă. Dacă întreprinderile alimentare primesc permisiunea ca angajații lor să lucreze și în aceste zile, se va renunța la magazinele automate. Social, acest subiect este exploziv”.
În Angers, aproximativ 250 de persoane au demonstrat duminică în fața noului hypermarket fără casieri, potrivit AFP. Se estimează că noul format va afecta în jur de 100.000 de casiere în Franța. Nu vor dispărea mâine, dar automatizarea câștigă teren.
- The Times of Israel: Mitul iudeo-bolșevismului
După ce în Rusia avusese loc Revoluția Bolșevică din 1917, evreii au fost stigmatizați cu acuzația că ei au fost cei care au incitat-o și dirijat-o. „Iudeo-bolșevismul - ideea că evreii au creat și susținut bolșevismul și, prin urmare, sunt responsabili pentru crimele lui - a fost o încărcătură explozivă care a avut consecințe periculoase și adesea letale pentru evreii din întreaga Europă”, scrie Paul Hanebrink în superba sa carte, „A Specter Haunting Europe: The Myth of Judeo-Bolshevism” (Harvard University Press) [„Un strigoi bântuie Europa: Mitul iudeo-bolșevismului”].
În parte și ca rezultat al răzvrătirii din Rusia, în Ucraina și Polonia au izbucnit pogromuri, Ungaria a adoptat prima lege antisemită din Europa, iar Adolf Hitler a lansat împotriva evreilor germani o campanie care avea să culmineze cu Holocaustul. Și lista tot continuă, ad nauseam.
Comunismul a fost măturat din Europa, dar credința că el a fost o conspirație globală ticluită de evrei pentru a distruge civilizația occidentală și ordinea creștină rămâne intactă chiar și astăzi. Pe parcursul secolului 20, remarcă el, a fost o constantă ideologică în cercurile contrarevoluționare, anti-democratice și rasiste.
Hanebrink, profesor asociat de istorie la Universitatea Rutgers, argumentează convingător că pericolul iudeo-bolșevic a fost construit din „materiile prime ale anti-iudaismului, reciclat și rearanjat pentru a răspunde unor noi cerințe”. S-a bazat pe supoziția că evreii și iudaismul sunt asociați cu erezia, dezordinea și lipsa armoniei sociale și pe o conspirație internațională evreiască, așa cum premeditat fusese ea schițată de „Protocoalele înțelepților Sionului”, o fabricație țaristă.
Este totuși adevărat că un procent disproporționat de evrei s-a regăsit în conducerea mișcărilor comuniste din diverse țări: Lev Bronstein (Troțki) în Rusia, Bela Kun în Ungaria și Rosa Luxemburg în Germania. Dar, după cum corect observă Hanebrink, ei erau evrei doar prin naștere, nu și prin convingeri ori practică. Iar în Rusia, în special, mult mai mulți evrei erau sioniști ori bundiști [mișcare social-democrată a evreilor, inițial contrarevoluționară - n.trad.] decât bolșevici.
Cu toate acestea, mitul iudeo-bolșevismului a luat o amploare enormă, cu Troțki - fondatorul și comandantul Armatei Roșii - considerat adesea a fi chipul Revoluției Bolșevice. Pentru contrarevoluționari, Troțki reprezenta puterea evreiască măturând din cale autoritatea tradițională, o forță străină care controla Mama Rusie.
„Iudeo-bolșevismul a primit vechile teme anti-evreiești ale dezordinii, conspirației și fanatismului și le-a reconfigurat într-o critică a bolșevismului care era larg convingătoare, și nu numai pentru cei aflați la periferia extremei drepte”, afirmă Hanebrink.
În consecință, acest concept a fost îmbrățișat, între alții, de secretarul de stat american Robert Lansing, de politicianul britanic Winston Churchill, care observa că revoluționarii evrei „au apucat poporul rus de părul capului”, și de romancierul german Thomas Mann, care și-a notat în jurnalul său că „tipul evreiesc rus” se află în fruntea revoluției internaționale.
Frica de iudeo-bolșevism a alimentat în Europa de Est pogromuri care au costat viețile a mii de evrei și a configurat politica de dreapta din Polonia, Ungaria și România. În Polonia, de exemplu, spectrul iudeo-bolșevismului era o credință omniprezentă la politicienii de dreapta și simpatizanții lor. Ei credeau că evreii susținuseră Armata Roșie în cursul războiului polono-sovietic și că evreii exercitau un control din umbră asupra URSS.
„Iudeo-bolșevismul reflecta neliniștile privind suveranitatea națională fragilă”, afirmă Hanebrink. „El întruchipează temerile de inamici interni și externi. Și a fost un argument folosit pentru a justifica violența, pentru a transforma incidente condamnate internațional drept violări ale normelor umanitare în acte legitime de autoapărare națională.”
Hanebrink consideră că iudeo-bolșevismul e legat de ascensiunea lui Hitler la putere în 1933. Revoluționari evrei fuseseră implicați în rebeliunile care perturbaseră sudul Germaniei în 1918-1919, iar Hitler a exploatat acest fapt pentru a-și justifica acuzația că evreii reprezentau un pericol pentru societatea germană. În cursul anilor '20, adaugă el, prezența refugiaților evrei din Europa de Est în orașele germane a provocat speculații cum că aceștia aduceau cu ei și „distrugerea revoluționară”. În anii '30, spaniolii de dreapta băgau iudeo-bolșevismul la pachet cu liberalismul și republicanismul.
În 1939, când Germania se pregătea să invadeze Polonia, Wehrmacht-ul a pregătit și el instrucțiuni pentru comportamentul trupelor germane. Soldații erau instruiți să adopte „măsuri nemiloase și energice contra agitatorilor bolșevici, partizanilor, sabotorilor [și] evreilor.” Reinhard Heydrich, un înalt comandant SS, declara: „Nici nu mai trebuie să spun că acțiunile de curățare se aplică în primul rând bolșevicilor și evreilor.”
În timpul ocupației germane a Poloniei, o campanie de propagandă punea semnul egalității între comunism și evrei, aceasta fiind și o veche temă a politicii naționaliste poloneze. După ce germanii au cucerit estul Poloniei de la Armata Roșie a avut loc o succesiune de pogromuri, în care au fost uciși până la 24.000 de evrei. „Invadatorii germani au încurajat și provocat acte de «răzbunare» contra opresorilor bolșevici evrei”, afirmă Hanebrink. Evreii erau acuzați de fapt că-i primiseră cu brațele deschise pe invadatorii sovietici și colaboraseră cu ei. „În realitate, cei mai mulți evrei nu fuseseră vreodată comuniști, iar mulți chiar suferiseră amarnic sub regimul comunist sovietic”, afirmă el. Adevărul e că sovieticii își recrutau aliați din toate etniile.
În România, aliată cu Germania, regăsim tendințe similare. Când trupele românești se concentrau pentru a recuceri Basarabia în 1941, conducătorul României, mareșalul Ion Antonescu, a ordonat statului major să „identifice toți agenții sau simpatizanții jidani și comuniști” de-a lungul graniței sovietice. Ulterior, în același an, 4.000 de evrei au fost uciși în pogromul din orașul Iași.
În Europa de Est postbelică, descendența evreiască a anumitor demnitari comuniști constituia dovada incriminatoare cum că ocupația sovietică nu era în definitiv decât un complot evreiesc. Printre aceste personaje se numărau Jakub Berman, șeful poliției secrete din Polonia; Matyas Rakosi, un lider al Partidului Comunist din Ungaria; Ana Pauker, ministrul de externe al României. Dar, după cum arată Hanebrink, evreii aveau să fie înlăturați curând, sistematic, din posturile de conducere comuniste.
O comisie specială înființată de Biserica Catolică pentru a investiga pogromul din 1946 din orașul polonez Kielce susținea că evreii fuseseră responsabili pentru violențe, întrucât ei erau „principalii propagatori ai comunismului în Polonia”. Primatul Poloniei, cardinalul August Hlond, a condamnat pogromul, dar a dat vina pe evrei „în mare măsură”, din cauza prezenței lor proeminente în regimul comunist.
Decenii mai târziu, stereotipul iudeo-bolșevismului a reapărut în Germania de Vest în cursul unei așa-zise dezbateri a istoricilor din anii '80, atunci când istoricul Ernst Nolte a argumentat că rolul jucat de evrei în partide comuniste de pe tot cuprinsul Europei a configurat decisiv viziunea lui Hitler despre lume.
În România, reabilitarea lui Antonescu drept simbol al integrității naționale s-a alimentat din discursul lui conform căruia iudeo-bolșevismul amenința țara. Judecând după durabilitatea lui, e clar că iudeo-bolșevismul e asemeni antisemitismului clasic - un concept maleabil care s-a adaptat prin forțe proprii de la un spațiu la altul și de la un timp la altul, spre marele ghinion al evreilor. (RADOR)
Știri pe scurt:
- Summitul G7 ţine capul de afiş al presei internaţionale. În centrul discuţiilor reuniunii de la Biarritz s-au aflat acordul nuclear iranian şi situaţia din Amazon, rezumă Le Monde. Ca o reflectare a importanţei acordate problemei nucleare iraniene, reuniunea a fost marcată de vizita neaşteptată a ministrului de externe al republicii islamice, scrie The Guardian, cu menţiunea că preşedintele Macron „a vorbit despre un plan de destindere a tensiunilor din Golf prin ridicarea parţială a embargoului petrolier impus de SUA Iranului, în schimbul revenirii Teheranului la respectarea deplină a acordului nuclear convenit în 2015 care îi restricţionează programul în domeniul energiei nucleare”. „Sosirea ministrului de externe iranian la Biarritz a ilustrat simbolic cât de izolată a ajuns să fie administraţia Trump în poziţia manifestată faţă de Iran”, remarcă Washington Post.
- Ziarele britanice îşi concentrează atenţia asupra discuţiilor care au vizat apropiata ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Sub titlul „Donald Trump vrea să încheie un acord ‘în curs de un an'”, The Telegraph informează că preşedintele american a declarat că Boris Johnson este „omul potrivit” pentru a înfăptui Brexitul, descriind Uniunea Europeană ca pe o „‘ancoră’ în jurul gleznelor Marii Britanii”. The Guardian îl citează pe Boris Johnson, care spune că Regatul Unit va refuza să plătească 39 de miliarde de lire sterline din factura de divorţ în cazul unei ieşiri fără acord. Iar Financial Times conchide că „Marea Britanie devine un pion pe tabla de şah a lui Trump”, iar „relaţiile americano-britanice creează un risc serios şi iminent pentru Uniunea Europeană”.
- În ceea ce priveşte situaţia critică în care au ajuns pădurile tropicale din America de Sud, „ţările G7 sunt de acord să ‘ajute cât mai rapid posibil ţările care sunt lovite’ de incendiile care s-au înmulţit în ultimele zile în pădurea amazoniană”, scrie Le Soir. The Guardian atenţionează că deşi „pădurea tropicală poate părea un loc îndepărtat, ea este inima planetei” întrucât acum când trecem „printr-un colaps al climei, nu există vreun alt loc mai important”. Cu un apel la oprirea politicii distructive a preşedintelui Braziliei, Jair Bolsonaro, de defrişări masive, ziarul britanic observă că „cel mai bun şi mai important lucru care se petrece astăzi în Brazilia şi Amazon este faptul că periferia cere să devină centrul”. Iar din Brazilia, publicaţia Folha apreciază că „criza din Amazonia va stabili poziţia Braziliei pe scena globală”.
- Ca o concluzie, Liberation punctează că la summitul G7, Trump s-a comportat precum „elefantul în magazinul de porţelanuri”. În plus, „viitorul summit al G7 va avea loc în Statele Unite, permiţând administraţiei Trump să decidă asupra agendei în funcţie de priorităţile proprii. Şi punându-l pe Donald Trump în centrul jocului, cu numai câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale”, notează Liberation.
- O altă temă de mare actualitate rămâne situaţia din Hong Kong, unde „pentru prima dată poliţia foloseşte tunuri cu apă împotriva manifestanţilor”, după cum relatează Le Monde, apreciind că este vorba de „un semn al escaladării acestei crize care durează de peste trei luni”. Într-o analiză intitulată „Regimurile care acumulează minciună după minciună vor sfârşi întotdeauna prin a cădea”, Sunday Times face o paralelă între Partidul Comunist Chinez care „pare impenetrabil” şi Uniunea Sovietică a anilor 1980. Cu concluzia că deşi „regimurile totalitare pot cumula un imens arsenal împotriva criticilor lor, ele sunt inerent şubrede deoarece frica este un liant social neadecvat. Este greu de aplicat în straturi egale, corodează tot ce atinge şi se uzează cu timpul”, după cum s-a văzut la prăbuşirea Uniunii Sovietice, cu 30 de ani în urmă.
- La 80 de ani de la semnarea pactului Molotov-Ribbentrop, The Guardian se întreabă „de ce încearcă Moscova să justifice pactul nazist”. Menţionând că „guvernele Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi României au dat publicităţii o declaraţie în care afirmă că pactul ‘a condamnat jumătate din Europa la decenii de mizerie'”, cotidianul britanic scrie că „Putin afirmă că anexarea statelor baltice, agresiunea asupra Poloniei, agresiunea asupra României, asupra Finlandei, toate acestea nu au fost mare lucru, (doar) o parte firească a istoriei”, după cum atenţionează directorul Institutului polonez de afaceri internaţionale. Iar despre România, Washington Post relatează că „premierul român a obţinut încuviinţarea partidului pentru a candida la prezidenţiale”. (RADOR)
1
5
