Standard&Poor's: Ciclul de creştere economică al României ar urma să se inverseze din 2020; avansul PIB se va diminua spre 3-3,5%

de I.B.     HotNews.ro
Sâmbătă, 31 august 2019, 2:37 Economie | Finanţe & Bănci


Ritmul de creştere al economiei româneşti va rămâne sub 4% în acest an, după care se va reduce în 2020-2021 din cauza încetinirii cererii externe, a reducerii ritmului de creştere a salariilor şi a unui mediu fiscal mai neutru, apreciază agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's, care a reconfirmat vineri ratingul de ţară al României la BBB- cu perspectiva stabilă, potrivit Agerpres.

"Ne aşteptăm ca expansiunea economiei româneşti să continue în 2019, cu o creştere de sub 4%, stimulată de consumul public şi privat. În 2020 însă, ciclul de creştere economică ar urma să se inverseze, iar avansul PIB se va diminua spre 3%-3,5% şi posibil chiar mai jos, pe măsură ce impulsul fiscal, creşterea salariilor şi cererea externă se vor reduce. Momentul în care va avea loc inversarea ciclului economic este dificil de prognozat, însă există riscul ca această inversare să aibă loc mai repede şi mai puternic decât prognozăm în prezent", semnalează reprezentanţii S&P.

Aceştia subliniază una dintre presupunerile lor de bază este că Executivul va înăspri bugetul pentru a contracara majorările preconizate în cheltuielile cu pensiile în 2020 şi 2021, după alegerile parlamentare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






2741 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Standard&Poor's (Sâmbătă, 31 august 2019, 9:09)

    tony-s [utilizator]

    nu-s aia ce ziceau prin 2007-2008 ca nu va fi nici o criza economica si economia americana va continua sa cresca cu 4-5%/an ?
  • 0 (0 voturi)    
    limba romana - evident (Sâmbătă, 31 august 2019, 10:12)

    Soorriin [utilizator]

    " ciclul de creştere economică al României "
    Ionut , unde ai invatat carte , baiatule ? Asa se spune : " al Romaniei " ?? of of of , vai de capul vostru !
    Pentru cultura ta : " a Romaniei " , ca e vorba de cresterea economica !!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version