România, țara cu cele mai multe investigații ale OLAF din ultimii 4 ani​. Vezi în text sinteza rapoartelor OLAF și DLAF

de DP     HotNews.ro
Joi, 5 septembrie 2019, 9:48 Economie | Finanţe & Bănci


OLAF
Foto: Wikipedia
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a deschis 66 de investigații în ultimii 4 ani privind posibile fraude în care e implicată țara noastră, România fiind de departe pe primul lor în UE din acest punct de vedere, se arată în Raportul anual al OLAF (pdf) pe anul 2018, publicat în aceste zile. Locul secund este ocupat de Ungaria, cu 52 de investigații și de Bulgaria cu 27 de investigații, mai arată Raportul.​

Documentul menționează cazul complicat al unui mecanism de fraudă de tip carusel cu produse electronice, investigație care a solicitat cooperarea cu Direcția Națională Anticorupție a României (DNA) și a Guardia di Finanza italiene. Valoarea estimată a prejudiciului în acest caz a fost de circa 30 de milioane de euro, o parte dintre firmele utilizate în această schemă fiind din România.

În octombrie 2018, cele trei instituții (DNA, Guardia di Finanza și OLAF) au organizat o operațiune comună în cadrul căreia s-au făcut mai multe percheziții, iar 8 persoane suspectate că ar face parte dintr-un grup infracțional organizat transnațional au fost anchetate de oamenii legii.

Ce este frauda de tip carusel?
O schemă simplă de fraudă de tip „carusel”, care pleacă de la ipoteza unei cote de TVA de 20 % arată așa:
Într-o primă etapă, firma intermediară vinde bunurile către firma „fantomă” la prețul de 1.000.000 de euro, fără a aplica TVA, dat fiind că livrările intracomunitare sunt scutite de la plata acestei taxe.
În a doua etapă, firma „fantomă” vinde bunurile către comerciantul „tampon” 1 la prețul de 1.080.000 de euro (900.000 plus 180.000 de euro reprezentând TVA). Firma „fantomă” nu plătește TVA-ul în valoare de 180.000 de euro către autoritatea fiscală de care aparține și dispare.
În a treia etapă, comerciantul „tampon” 1, care s-ar putea să nu fie conștient că participă la un lanț fraudulos, vinde bunurile către comerciantul „tampon” 2 cu un profit de 20.000 de euro și plătește autorității fiscale 20% din acest profit cu titlu de TVA (4.000 de euro).

Comerciantul „tampon” 2 vinde bunurile brokerului cu un profit de 30.000 de euro și plătește TVA reprezentând 20% din acest profit (6.000 de euro). Brokerul încheie lanțul fraudulos revânzând bunurile către firma intermediară, cu un profit de 20.000 de euro.

Brokerul nu facturează TVA-ul firmei intermediare, deoarece livrările intracomunitare sunt scutite de TVA, însă solicită rambursarea TVA-ului pe care l-a plătit comerci- antului „tampon” 2 (190.000 de euro).

Astfel, autoritățile fiscale din statul membru 2 suferă o pierdere fiscală de 180.000 de euro: ele colectează 10.000 de euro de la comercianții „tampon” 1 și 2, dar rambursează brokerului 190.000 de euro. Profitul total obținut de „carusel” este tot de 180.000 de euro, sumă care este împărțită între diferiții participanți la fraudă​.

Activitatea ”brațului” local al OLAF în 2018

”Brațul” local al OLAF, Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a derulat în 2018 un număr de 557 acțiuni de control (268 se aflau în lucru la începutul anului, iar 289 au fost deschise pe parcursul anului), din care 259 au fost finalizate.


Pentru cele 289 acțiuni de control deschise în anul 2018, sursa sesizării a fost următoarea: Direcția Națională Anticorupție: 134 de cazuri, diferite Autorități de gestionare (114 cazuri), Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi: 19 cazuri , diferite persoane fizice și juridice: 8 sesizări, OLAF: 6 cazuri, alte 6 sesizări au fost din oficiu iar 2 au fost primite de la Ministerul Finanțelor Publice .

Din cele 259 acțiuni de control finalizate în anul 2018, în 160 s-au constatat indicii privind săvârșirea unor fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, în 92 de cazuri nu s-au confirmat faptele sesizate, iar în 7 acțiuni de control nu s-au mai impus verificări suplimentare, acestea fiind închise, întrucât pe parcursul verificărilor DLAF, organul de urmărire penală a dispus asupra cauzei penale respective.

În anul 2018, Departamentul pentru lupta antifraudă a transmis autorităților locale și europene un număr de 270 Note de control și 126 adrese de informare.

Valorificarea judiciară a activității DLAF s-a concretizat prin transmiterea către DNA și alte parchete, a unui număr de 228 Note de control, 160 procese verbale de sesizare a organelor de urmărire penală și 3 adrese de informare.

În baza proceselor verbale de sesizare a organelor de urmărire penală întocmite de către DLAF, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au emis un număr de 12 rechizitorii, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a persoanelor/entităților supuse verificărilor DLAF, și a fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






2744 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Dragnea in 2019 (Joi, 5 septembrie 2019, 11:05)

    Kosmos [utilizator]

    ''r iertare romanilor din puscarii''
    introducem pedeapsa capitala si stopam boala infractionala
  • +1 (3 voturi)    
    Am ajuns de rasul Europei (Joi, 5 septembrie 2019, 11:46)

    varavara [utilizator]

    Suntem tara cu cea mai mare retea de corupti din Europa, ne stiu deja toti ca pe un cal breaz si tot noi, prin vocea fruntasilor psd pana acum dracnea, acum veorica ii acuzam pe cei din organismele UE ca ce au cu noi, ca nici usturoi n-am mancat nici gura nu ne miroase.
    Vai de capul nostru cu asa politicieni toti!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version