​Proiectul dubios al lui Teodorovici, cu pușcăria pentru cei care întârzie mai mult de 30 de zile cu taxele la stat, e de fapt de vreo 4-5 ani prin Ministerul Finanțelor, deși el spune că “a fost lucrat din 2018”. Oricum, anul nu contează. La fel ca multe ale proiecte din instituție, pentru că are probleme, s-a renunțat la el. Mai sunt și alte documente ciudățele prin minister, iar acum întrebarea este dacă le va scoate și pe acelea.

Eugen TeodoroviciFoto: Guvernul Romaniei

În ceea ce privește proiectul cu pușcăria, prin 2017 a fost inițial ideea să se dea o Ordonanță de Urgență. Ulterior s-a renunțat pentru că ar fi generat discuții politice, așa că instituția nu și l-a mai asumat. Vedem că și l-a asumat Teodorovici.

Articolul care a atras atenția tuturor din proiectul asumat de Teodorovici este: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani reținerea și neplata, încasarea și neplata, ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”

De ce s-a renunțat, de fapt

La vremea respetivă s-a renunțat la el pentru că nu se găsea o formulă prin care să se evite abuzurile. În document se vorbește de nereținere și nevirare. Nereținerea spune că n-ai calculat greșit și n-ai reținut. Poate a mers pe ideea că în Parlament se mai reglează, o să se mai discute și o să vadă ce o să iasă. Problemele principale legate de definirea faptei au rămas.

Avea probleme, de aceea nu au mers mai departe.

Ca principiu, e nevoie să se facă ceva pentru a se crește încasările, dar să bagi la pușcărie, nu e o soluție.

Trebuie clarificat. Poate la reținere și nevirare e o problemă. Totuși, spun specialiștii în fiscalitate, chiar și acolo sunt situații și situații. Ce ai de ales: între a da salariul omului integral și a nu plăti taxele, că nu ai restul de bani, că nu ai un cash-flow ca să plătești, și una și alta, sau dai proporțional?

Conform specialiștilor contactați de HotNews.ro, în Germania, de exemplu, trebuie să dai proporțional. Dacă n-ai toți banii de taxe, îi dai omului salariu astfel încât la salariul pe care îl ai, tu poți să plătești și taxele.

Nereținerea și nevirarea sunt și în alte părți sancționate. Problema e cum demonstrezi că ăla a făcut-o cu intenție. Dacă unul a greșit să calculeze impozitul pe venit și nu i l-a reținut, înseamnă că e o problemă? În practică ar trebui spus clar că dacă nu sunt suficient de mulți bani, nu trebuie să dai salariul integral, ceea ce va conduce la plecarea oamenilor. Asta vrea Teodorovici?

Se va ajunge în situația ca unele firme să se închidă.

Nici explicațiile date luni de Teodorovici nu sunt complete. A vorbit despre 3 condiții cumulative care trebuie îndeplinite pentru pușcărie, dar și-a amintit doar două. Oricum, acestea nu se află în proiectul depus la Senat. Poate speră că se va modifica în timpul dezbaterilor.

Proiectul exista și în 2016, fiind adus pe masa lui Gabriel Biriș când era secretar de stat

“Când am fost secretar de stat, mi-a venit și mie proiectul ăsta pe masă. E mai vechi de 2016. La vremea respetivă eu am cerut explicații. Am cerut o analiză de la ANAF să văd cum a evoluat conformarea contribuabililor înainte și după dezincriminare. Am strâns mai mulți bani la buget odată ce a dispărut incriminarea? Asta a fost întrebarea la care am cerut răspuns înainte. Nu am primit răspuns. E drept că nu am fost foarte mult timp să răspundă, că în septembrie mi-am dat demisia”, își amintește Biriș, partener Biriș-Goran, specialist în fiscalitate și fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor pe timpul Guvernului Cioloș.

  • Eu nu am văzut în propunerea asta legislativă de ce e nevoie să reincriminăm aceste fapte. Ce s-a întâmplat rău după ce a fost reincriminat? Dacă nu s-a întâmplat nimic, poate nu mai e nevoie să o reincriminăm. Ce atâta zăngănit de cătușe.

“În plus, statul are instrumentul executării silte. Nu poți să stai cu impozitele neplătite și să funcționezi decât dacă ai o protecție. Astăzi, o firmă normală care nu-și plătește timp de 30 de zile datoriile la buget are conturile blocate”, a mai afirmat specialistul în fiscalitate.

  • Ce înseamnă nereținere? Adică eu am termen de plată pentru salarii în ultima zi a lunii lucrătoare și termenuld e plată pentru impozite, pe care, chipurile, eu le rețin, dar nu le rețin, că le plătesc din cash-flow-ul firmei… Dacă eu sunt directoul generla la o firmă și am dificultăți de cash-flow și nu sunt sigur că pe 20 pot să plătesc și dările, dar am bani să plătesc salariile, ce fac? De ce să-mi asum eu riscul, eu personal, să fiu acuzat de ce spune Teodorovici pentru simplul motiv că neputând să fac un depozit cu banii de taxe, să nu se atingă nimeni de ei până vine 25 ale lunii, am dat banii la oameni să aibă ce pune pe masă.

“De departe cea mai mare parte a restanțelor, atât arierate cât și plăți curente la bugetul de pensii și bugetul asigurărilor sociale ghicid e unde vine? De la firmele de stat”, a afirmat Biriș.

  • Eu vreau să-l văd pe directorul ăla de la Compania Națională a Huilei pe 30, când se știe că nu o să plătească niciodată CAS-urile alea, cum semnează el să dea drumul la plata salariilor nete. Automat, în 30 de zile după data de 25 ale lunii următoare e în pușcărie.

“Orice proiect trebuie fundamentat. Noi am avut în trecut incriminată fapta asta de nereținere la contribuțiile individuale. Ea a fost dezincriminată de Curtea Constituțională pe niște motive care țineau de formă. Anume că nu era foarte clar descris care sunt impozitele cu reținere la sursă și ce înseamnă asta. De aceea a fost declarată neconstituțională”, a explicat Gabriel Biriș.

În forma propusă de Teodorovici, Adrian Bența, consultant fiscal, a identificat 5 probleme:

1. Nu este în regulă faptul că acest termen de 30 de zile este foarte scurt. Bagi la pușcărie un om care poate să aibă doar o dificultate financiară.

2. Nu este în regulă că nu definește foarte exact noțiunea de nevinovăție sau vinovăție și lasă așa, la modul general.

3. De exemplu, dacă sunt o societate și am vândut la stat și Guvernul vrea să își rezolve deficitul bugetar prin întârzierea la plată, lucru care se întâmplă foarte des, în ultimii ani, adică nu prea se mai plătesc facturi la noiembrie și decembrie și le aruncă până în ianuarie, atunci ar putea să fie o victimă la o astfel de lege

4. Nu are plafon. Ce faci? Bani un om la pușcărie pentru 10.000 de lei? Sume dintr-astea nesemnificative?

5. Nu se uită la comportamentul omului. Unul a plătit 20-30 de ani taxe la stat, trece printr-o perioadă nasoală, știi că stopajul ăsta la sursă trebuie aplicat și plătești TVA la factură și când nu ai încasat banii. Atunci se pune problema la un pic de dezvoltare în analitic.

Citește și: