Zamfir a depus patru proiecte privind protecția consumatorului în cazul creditelor contractate

de DP     HotNews.ro
Luni, 23 septembrie 2019, 13:08 Economie | Finanţe & Bănci


Daniel Zamfir
Foto: Agerpres
​Senatorul ALDE Daniel Zamfir a depus, la Senat, patru proiecte de lege privind protecția consumatorului care a contractat credite bancare, potrivit Mediafax. Inițiativele vizează clauzele abuzive în contractele de credit, executările silite intempestive, dobânzile excesive și cesiunile speculative de creanțe.

Proiectul de lege privind protecția consumatorilor contra executărilor silite abuzive sau intempestive prevede ca "în cazul finalizării unei executări silite cu evacuarea debitorului din locuința familială, acesta va avea dreptul de a nu părăsi locuința familială timp de un an de la finalizarea procedurii de evacuare, drept pe care debitorul îl va putea exercita în vederea găsirii unei alte locuințe familiale, în condiții decente pentru el și familia sa".

"Obiectul prezentei legi îl reprezintă limitarea caracterului executoriu în sine al contractelor și actelor juridice utilizate de comercianți pentru declanșarea și derularea executării silite, în scopul protejarii consumatorilor împotriva unor demersuri excesive, intempestive sau abuzive ale creditorilor", mai arată proiectul de lege.

De asemenea, propunerea legislativă prevede că, la cererea consumatorului, instanța este obligată să analizeze caracterul abuziv al clauzelor contractului de credit sau actului cu caracter de titlu executoriu. În cazul în care s-a încuviințat executarea, consumatorul poate formula apel împotriva hotărârii de încuviințare a executării. Apelul consumatorului suspendă executarea, conform proiectului.

Un alt proiect al senatorului Daniel Zamfir are în vedere protecția consumatorilor contra riscului valutar în contractele de credit.

"Legea privind protecția consumatorului contra riscului valutar, aici am introdus în lege ceea ce înseamnă locuința familială și faptul că ea este protejată de lege. Toate procesele de executare silită vor fi folosite, în ultimă instanță locuința familială fiind cea care trebuie să fie protejată. Omul nu poate să fie executat din locuința familială, decât în niște condiții extrem de severe. Am introdus noțiunea de conversie. Conversia creditelor se va face la solicitarea consumatorului, atunci când moneda națională depășește cu mai mult de 20% valoarea la care a fost contractată la semnarea contractului", a declarat Daniel Zamfir, luni, la Parlament.

Proiectul privind protecția consumatorilor împotriva cesiunilor speculative de creanțe prevede posibilitatea ca cel care este executat să răscumpere creanța.

"Legea împotriva cesiunilor speculative de creanțe. Retractul litigios l-am folosit, și anume introducând noțiunea de creanță speculativă în cazul creanțelor speculative. Cel care a fost executat are posibilitatea să răscumpere respectiva creanță, plătindu-i colectorului de creanțe suma pe care acesta a plătit-o pentru respectiva creanță la care să se adauge cheltuielile pe care acesta le-a făcut în legătură cu achiziționarea respectivului bun", a explicat Zamfir.

În același timp, parlamentarul a depus la Senat și proiectul de lege privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.

Proiectul prevede că dobânda anuală efectivă, în sensul definit în OUG 52/2016, în cazul creditelor imobiliare nu poate depăși cu mai mult de 2 puncte procentuale dobânda de refinanțare practicată de BNR pe piața financiar-bancară internă.

Inițiativa mai prevede că în cazul creditorilor ne-bancari autorizați de Banca Națională, dobânda anuală efectivă în cazul creditelor imobiliare nu poate depăși dublul dobânzii de refinanțare practicată de BNR în raporturile sale juridice cu instituțiile de credit.

De asemenea, proiectul arată că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăși cu mai mult de 1,5 puncte procentuale dobânda de refinanțare practicată de BNR.

În cazul creditelor de consum în valoare maximă de 3.000 de euro, echivalent în lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăși dublul sumei împrumutate. "Prin suma totală de rambursat se înțelege suma împrumutată plus dobânzi, comisioane și orice alte costuri ale împrumutului, stabilite conform contractului", mai arată propunerea legislativă.

Propunerea mai arată că inserarea în contracte și utilizarea de dobânzi excesive în dauna consumatorilor este interzisă.

Daniel Zamfir a anunțat că luni va prezenta proiectele tuturor colegilor din Senat care doresc să le susțină.

"Ele se adresează la cel puțin 4 milioane de familii de români care sunt azi supuse unor clauze abuzive, fie unor executări silite intempestive, fie au niște dobânzi care sunt mult peste ceea ce se practică în țările civilizate", a conchis senatorul.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1499 vizualizari

  • +5 (7 voturi)    
    Un pesedist (Luni, 23 septembrie 2019, 13:12)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    idiot si complice la jaf. Din cocina psd nu pot face parte decat asemenea exemplare
  • +2 (4 voturi)    
    un prost (Luni, 23 septembrie 2019, 13:53)

    levierul [utilizator]

    problema este ca sunt destui care cred ca prostul asta a facut bine cand a destabilizat sistemul creditarii din Romania. Rezultatul? Inflatie, investitii mai mici, credite cel putin la acelasi nivel.

    Trebuie ca Parlamentul Romaniei sa voteze o lege prin care se interzice ca bugetul tarii sa fie calculat cu deficit bugetar. Zero deficit este singura cifra acceptabila, altfel, abuzurile sunt absolut enorme. 3% din PIB inseamna cam cat valoreaza toate autostrazile facute pana acum in Romania.
  • +3 (3 voturi)    
    Inca un arivist (Luni, 23 septembrie 2019, 13:58)

    mimiloi [utilizator]

    membru depli al ciumei rosii care lupta din rasputeri sa parvina, sa capete o functie biciuit de nevestica lui made latrina3.
  • +3 (3 voturi)    
    Bune aceste proiecte. Dar de ce nu depune și (Luni, 23 septembrie 2019, 14:25)

    Raoke [utilizator]

    niște proiecte de protejare a bugetului de către pensiile „speciale”, voucherele de vacanță, „pensionării” la 40 de ani sau salariile uriașe și total nemeritate oferite bugetărimii, noua „aristocrație”!?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by