Nu o să uit multă vreme, pare că am impregnată pe retină imaginea cu Eugen Teodorovici și Darius Vâlcov la Guvern când anunță, mândri, că au adoptat “Ordonanța lăcomiei”, care a luat prin surprindere pe toată lumea și a produs efecte negative. Au venit anul acesta ordonanțe de corecție, așa că mare parte efectele preconizate au cam dispărut. Avem, de ieri, o decizie istorică: Promovarea pieței de capital românești de la statutul de Piață de frontieră la cel de Piață Emergentă Secundară, de către FTSE Russel, și un ministru de Finanțe care pare că-și asumă o parte dintre „merite”, deși nu a făcut nimic, poate chiar opusul. Dacă mai vine Guvernul cu un proiect pentru desființarea Pilonului II, coborâm treapta.

Eugen TeodoroviciFoto: Guvernul Romaniei

Am mers des la conferințele Bursei de Valori București și am discutat cu oamenii de acolo. Știu ce eforturi s-au făcut pentru promovarea la statutul de piață emergentă. De 7 ani se chinuie pentru a obține această reclasificare. Autoritățile... pare că au pus „bețe în roate”. Era mai bine dacă nu făceau nimic, dar au simțit nevoia să facă ceva. Voi detalia mai jos, deși probabil intuiți cu toții.

Știm cu toții că politicienii, în general, nu au rușine. Azi spun ceva și fac altceva, azi spun ceva și mâine nu mai recunosc, alții muncesc, iar ei se laudă cu rezultatele, dacă acestea sunt pozitive etc.

Eugen Teodorovici, de când e în Guvernul Dăncilă, pare un alt om. Am mai vorbit despre acest subiect. Două lucruri a făcut, care au avut impact negativ pe bursă, de când are acest mandat: una de neînțeles, iar a doua – OUG 114 (fără acceptul său, această ordonanță dispărea așa cum a apărut).

Cea de neînțeles

Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar în iulie, anul trecut, Ministerul Finanțelor a pus pe site un proiect privind reducerea prețului la gaze la 55 lei/Mwh și plafonarea acestuia. Într-o altă formă s-a găsit și în OUG 114, dar ce s-a întâmplat în iulie a fost de-a dreptul ciudat.

Proiectul nu a fost în transparență, ci la rubrica comunicate. Chiar el recunoștea, atunci când a fost introdusă în Guvern pentru o primă lectură, că este o „măsură comunistă, până la un anumit punct”.

Afectate pe bursă au fost 2 companii: OMV Petrom și Romgaz. Ceea ce e normal, că doar erau vizate.

A doua zi după publicare, prețul acțiunilor Romgaz și OMV Petrom au scăzut cu 5,03%, respectiv 4,64%. Ce a atras atenția, însă, este faptul că pe Romgaz s-au cumpărat masiv acțiuni. Valoarea tranzacțiilor a depășit 42,7 milioane lei, fiind și o tranzacție Deal de 1,22 milioane lei, adică în afara pieței. În cazul OMV Petrom, valoarea tranzacțiilor a fost de 5,7 milioane lei.

Vara trecută, tranzacțiile cu acțiuni pe piața românească de capital s-au situat, în medie, între 10 milioane lei și 25 milioane lei pe zi, cu anumite excepții, când a mai depășit 30 milioane lei. În acea zi de joi, însă, cu excepția celor 42,7 milioane lei de la Romgaz, valoarea totală a fost de 19,7 milioane lei.

În următoare zi, vineri, Ministerul Finanțelor Publice a scos de pe site-ul propriu proiectul de hotărâre, iar ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat la Constanța că se va discuta despre acest subiect “când cu toții vom fi pregătiți".

Ulterior, prețul și-a revenit rapid. De ce a făcut acest lucru Teodorovici, nu știm.

Cea de-a doua – OUG 114

Nici nu știu dacă are rost să detaliez ceva ce știe toată lumea. A auzit o țară întreagă de OUG 114 sau Ordonanța lăcomiei, cum a fost ea denumită inițial. A cui lăcomie, nu am prea înțeles: a Guvernului sau a mediului privat, în special a băncilor? În fine, la finalul anului trecut Guvernul a adoptat Ordonanța, iar măsurile ar fi pus Bursa de Valori București (BVB) pe butuci, anul acesta.

După adoptare, ne amintim cine a prezentat proiectul? Eugen Teodorovici și Darius Vâlcov, în sala de conferințe de la Palatul Victoria. 2 pupitre, 2 personaje, o ordonanță.

Nu mai discutam de piață emergentă astăzi dacă nu se modifica OUG 114.

Cea mai dăunătoare pentru piață ar fi fost, de fapt, dispariția Pilonului II. Dacă se păstrau prevederile cu capitalul acela social uriaș cerut, astăzi piața de capital era distrusă.

Statutul de piață emergentă rămânea un vis frumos.

Ce spune Teodorivici, într-un comunicat trimis aseară

„Dincolo de modificãrile legislative promovate de MFP pentru creșterea atractivitãții pieței de capital din România, este de amintit decizia curajoasã a guvernãrii social-democrate de a reduce impozitul pe dividende de la 16% la 5%. Numai în acest an, dividendele au adus pieței de capital din România o creștere de 36% în primele 8 luni”, a spus el.

De asemenea, spune Teodorovici, titlurile de stat emise de statul român reprezintã o componentã esențialã în formarea și dezvoltarea altor piețe pentru finanțarea proiectelor de investiții, cum ar fi piața obligațiunilor municipale sau a celor emise de companii. În același timp, ele contribuie la lãrgirea și diversificarea bazei de investitori (fonduri de pensii private, fonduri de investiții, fonduri mutuale, societãți de asigurãri, etc.) atât în plan local, cât și extern.

„MFP depune eforturi susținute pentru dezvoltarea pieței interne a titlurilor de stat și urmãrim crearea unei curbe de randament lichidã și stabilã a titlurilor de stat. Menționez sprijinul și eforturile în direcția creșterii gradului de educație financiarã, în rândul investitorilor mici, mai puțin sofisticați, astfel încât aceștia sã poatã accesa instrumentele de finanțare oferite de piața de capital româneascã și aici mã refer la Programul Fidelis, lansat în 2015, care s-a bucurat de un real succes prin cele douã emisiuni, prin care au fost lansate titluri de stat destinate persoanelor fizice prin mecanismul Bursei de Valori și pe care intenționam sã-l reluam în viitor”, a mai precizat ministrul Eugen Teodorovici.

Conform comunicatului, Ministerul Finanțelor Publice este promotorul OUG nr. 90/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, prin care au fost eliminate barierele în calea pieței de capital și s-au creat premisele necesare pentru asigurarea recalificãrii pieței de capital românești de la categoria de piațã de frontierã la statutul de piațã emergentã.

  • Tot la nivel legislativ, adoptarea Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, promovatã de MFP, a avut un impact semnificativ asupra pieței de capital și economiei românești prin schimbarea arhitecturii pieței și a modului de desfãșurare a tranzacțiilor, fiind vizate creșterea competiției, a transparenței, stabilitatea financiarã și funcționarea ordonatã a piețelor.
  • Recent, Ministerul Finanțelor Publice împreunã cu Autoritatea de Supraveghere Financiarã au demarat strategia naționalã pentru piața de capital și a infrastructurii acesteia. Acest proiect se încadreazã în programul SRSP de finanțare de cãtre Comisia Europeanã, iar asistența tehnicã va fi acordatã de cãtre Banca Mondialã.
  • Prin strategia naționalã privind piața de capital se va stabili un cadru coerent de creștere și acces la finanțare, prin îmbunãtãțiri/modificãri legislative care sã sprijine planul de înființare a Contrapãrții Centrale locale, precum și alte mãsuri de sprijinire a accesului IMM-urilor la finanțare, participarea mai largã a investitorilor, creșterea încrederii în segmentul pieței de capital etc. Proiecte similare au fost dezvoltate în țãri precum Cehia, Ungaria și Polonia.