Guvernul a aplicat o teorie economică greșită (Wage-Led-Growth). Cezar Boțel a evaluat strategia: Literatura oferă argumente teoretice și empirice suficient de convingătoare pentru abandonarea acestei teorii

Vineri, 4 octombrie 2019, 12:45 Economie | Finanţe & Bănci

Din punct de vedere economic, demersul de aplicare a strategiei Wage-Led-Growth (creștere economică bazată pe creșterea salariilor n.r.) în România este foarte greu de înțeles pentru cei care nu au adoptat cadrul conceptual al teoriei, susține Cezar Boțel, consilier al guvernatorului BNR, într-o lucrare în care a analizat teoria în detaliu și pe care o puteți citi și vedea calculele făcute. Lucrarea, publicată pe site-ul BNR, face referire, chiar din primele pagini, la promotorul acestei teorii în România: profesorul ASE - Cristian Socol.


Câteva idei din lucrare:

• Suportul empiric pentru teoria Wage-Led-Growth este slab și neconvingător

• Literatura relativ bogată dedicată identificării regimurilor de cerere bazată pe salarii oferă rezultate contradictorii

• Metodele de estimare folosite neglijează, în cea mai mare parte a cazurilor, rigorile metodologice necesare obținerii unor rezultate relevante și robuste

• Rezultatele estimării directe a relației salarii-productivitate, abordată într-un număr redus de studii sunt, de asemenea, neconvingătoare
  

• Slăbiciunile teoriei WLG au început să devină evidente chiar în rândul promotorilor cadrului analitic care a generat-o, ducând până la propunerea renunțării la schematismul acestei abordări
  

• Dat fiind că România face parte din clasa economiilor mici și deschise și în lipsa unor estimări pe care ne putem baza, literatura WLG ne sugerează că este mai probabil să avem un regim de tip PLD (cerere-bazată-pe-profit) și ar trebui să evităm politici WLG

• Teoria economică nu trebuie contaminată de social și politic, tocmai pentru a le servi mai bine.

“Este greu de înțeles în cazul oricărei economii, dar în România anului 2017 apelul la politici Wage-Led-Growth (WLG) nu ar putea fi invocat nici măcar ca un argument de urgență, de exemplu o situație în care alte politici eșuează în a redresa o economie în derivă și WLG ar rămâne singura speranță”, arată lucrarea acestuia.

Dimpotrivă, spune el, economia României performa robust, cu creștere economică pozitivă din 2011, la rate de peste 3 la sută din 2015 și în curs de accelerare.

„În a doua jumătate a anului 2016 devenise clar că PIB fie depășise fie urma să depășească în scurt timp nivelul potențial. Trendurile ascendente ale deficitului bugetar și deficitului de cont curent semnalau de asemenea iminența unui exces de cerere. Era clar că stimuli de creștere a cererii de consum nu mai erau necesari, mai ales că în 2016 consumul accelera semnificativ în timp ce investițiile înregistrau un recul. Tocmai în această situație politicile WLG au ”prins viteză” în România”, explică economistul.

• Am precizat că raționamentul de mai sus este firesc pentru orice economist non-WLG. Însă chiar și pentru cei aflați în poziții de influență asupra politicii economice și în același timp atrași/convinși de soluții neortodoxe, sunt atât firești cât și necesare moderarea entuziasmului pentru noi panacee macroeconomice, mai ales când starea ”pacientului” este normală, și cântărirea cu atenție a riscurilor unor acțiuni radicale fără precedent favorabil convingător.

“Este de presupus că adepții Wage-Led-Growth (WLG) cunosc bine literatura pe care am trecut-o în revistă. În opinia mea, această literatură oferă argumente teoretice și empirice suficient de convingătoare pentru abandonarea acestei teorii. Opinii similare apar a se contura în rândul economiștilor postkeynesiști, din rândul cărora s-a ramificat grupul WLG”, afirmă el.

• Să admitem însă, ipotetic, că adepții WLG din România au suficiente argumente teoretice (ar fi util să fie prezentate public) pentru a contracara riguros pe fiecare din cele trecute în revistă (în această lucrare n.r.).

„În literatura WLG se subliniază că identificarea regimului cererii – bazat pe salarii sau pe profit – se poate face doar empiric, în fiecare economie în parte”, a mai spus el.

• Tot în logica WLG, pentru economiile mici și deschise probabilitatea este relativ mare de a avea cerere-bazată-pe-profit (PLD), caz în care, ceteris paribus, creșterea ponderii salariilor în venituri ar frâna creșterea economică, în loc de a o accelera. Dat fiind că România face parte din clasa economiilor mici și deschise și în lipsa unor estimări pe care ne putem baza, literatura WLG ne sugerează că este mai probabil să avem un regim de tip PLD și ar trebui să evităm politici WLG.

Așa stând lucrurile, spune el, pentru a justifica aplicarea politicilor WLG, promotorii acestora ar fi trebuit să ofere evidență empirică favorabilă pentru:

• Regim de tip WLD în România.
În cazul în care evidența este nefavorabilă, indicând PLD, ideea politicilor WLG ar fi trebuit abandonată (recursul la posibila salvare prin coordonarea internațională a deficitelor de cont curent și a fluxurilor de capital nu era, evident, disponibil).
În caz de evidență favorabilă, ar fi fost îndeplinită o condiție necesară. Dar nu și suficientă, de aceea ar fi fost nevoie de încă un pas, găsirea evidenței empirice pentru.

• Efecte favorabile ale creșterii salariului minim asupra productivității medii și/sau evidență favorabilă pentru validitatea Legii Kaldor-Verdoorn în România.
  

Ar fi fost necesar ca evidența empirică oferită să respecte rigorile metodologice ale estimării cu mai multă strictețe decât o fac studiile empirice trecute în revistă aici și să fie testate pentru robustețe. Aceasta deoarece costurile angajării într-o politică inadecvată pe baza unor estimări eronate sunt mult mai mari decît costurile unor critici nefavorabile la adresa unor studii publicate.

Dacă în fapt un astfel de suport empiric a existat, ar fi fost de așteptat ca el (ca și cel teoretic, de altfel) să fi fost prezentat public și supus dezbaterii, mai ales de către adepți ai teoriei WLG care înțeleg toate implicațiile politicilor propuse.

"Dacă suportul teoretic și cel empiric nu au existat, atunci rămâne să presupunem că aplicarea WLG a fost decisă doar din rațiuni sociale. Asupra acestora nu voi comenta. Atrag însă atenția că ar trebui ca efectele economice ale deciziilor cu justificare ne-economică să fie evaluate obiectiv, pentru a putea optimiza deciziile economice condiționat de constrângerile reprezentate de deciziile neeconomice. Teoria economică nu trebuie contaminată de social și politic, tocmai pentru a le servi mai bine", a mai arătat el.


Ce a observat, după ce a citit literatura de specialitate

• Politicile economice recomandate au – evident - drept componentă centrală creșterea susținută a salariilor.

• De notat că, în logica WLG, această strategie este valabilă numai în țările cu regim de cerere-bazată-pe-salarii.

• Adepții WLG admit că trendul ascendent al salariilor determină trenduri descendente ale ocupării și competitivității, pentru contracararea cărora recomandă redistribuirea între angajați a orelor de lucru disponibile și menținerea pe termen lung a unor politici monetare și fiscale expansioniste. Acestea ar urma să fie complementate de reglementarea extinsă și strictă a sectorului financiar, și de coordonarea internațională a politicilor macroeconomice în cadrul unei ”noi ordini financiare mondiale”, mergând până la ținte impuse la nivel regional și global pentru soldurile conturilor curente și controlul fluxurilor de capital.

• Soluția redistribuirii orelor de lucru pentru evitarea șomajului este îndoielnică atât din cauza ”complicațiilor administrative” legate de acceptare și implementare cât și a probabilei nesustenabilități. Plauzibilitatea coordonării globale a politicilor macroeconomice este contrazisă flagrant de tendințele centrifuge care domină prezentul și perspectiva relațiilor internaționale.
  

• Menținerea pe termen lung a unei conduite expansioniste a politicilor monetară și fiscală ar genera, în lipsa iluzoriei coordonări globale, dezechilibre majore care ar provoca ajustări costisitoare ce ar afecta cu precădere tocmai pe agenții economici cu venituri din salarii. Pe ansamblu, suportul empiric pentru teoria WLG este slab și neconvingător.
  

• Literatura relativ bogată dedicată identificării regimurilor de cerere bazată pe salarii oferă rezultate contradictorii.

• Doar pe baza numărului de studii care găsesc fie WLD fie PLD (cerere-bazată-pe-profit), evidența este neconcludentă.

• Însă suportul pentru WLD este de fapt și mai slab având în vedere că metodele de estimare folosite neglijează, în cea mai mare parte a cazurilor, rigorile metodologice necesare obținerii unor rezultate relevante și robuste.
  

• Rezultatele estimării directe a relației salarii-productivitate, abordată într-un număr redus de studii, sunt de asemenea neconvingătoare.
  

• Critica la adresa construcției teoretice WLG este chiar mai convingătoare decât cea a cercetării empirice. Reacțiile din partea economiștilor de orientare ortodoxă sunt cvasi-inexistente, ceea ce poate sugera că aceștia consideră lacunele teoriei prea evidente pentru a necesita răspuns.

• Critica aspră vine din interiorul curentelor heterodoxe, care probabil resimt lipsa de rigoare a teoretizării de tip WLG ca pe o amenințare la prestigiul profesional care ar trebui să susțină promovarea teoriilor alternative celei dominante.

• Slăbiciunile teoriei WLG au început să devină evidente chiar în rândul promotorilor cadrului analitic care a generat-o, ducând până la propunerea renunțării la schematismul acestei abordări.