D-na Ionescu lucrează ca funcționar într-un minister. Ia peste 4000 de lei bani în mână, în vreme ce soțul ei nu câștigă decât 3000 de lei net. Se cheamă că ea ține financiar vorbind, familia. Domnul Ionescu e mic întreprinzător. Se bate cu ANAF-ul, cu lipsa de bani a clienților, cu întârzierile lor la plată, așa că (cu greu) pune lunar 2500 de lei în contul bancar al familiei. Domnului Ionescu îi dăm o veste bună care ar putea fi și una proastă, depinde de cum o privești...

HotNews.roFoto: Hotnews

Vestea e că la anul, salariul d-nei Ionescu ar putea să nu mai crească cu viteza promisă de Guvern. Motivul? Nu mai ai de unde oferi bani!

Vezi o cercetare a INS publicata recent, pe această temă.

După experiența #wageledgrowth, care a dus la o cursă prostească în privința creșterilor salariale, cel mai probabil România va experimenta politici salariale mai aproape de ceea ce poate oferi economia fără să fie forțată. Peste tot în regiune salariile angajaților la Stat au crescut, atât din cauza migrației externe consistente cât și pe fondul populismului. În fond, peste tot au avut loc alegeri fie urmează să aibă loc.

”Tensiunile din piața muncii au început să se reducă. Au fost la maxim, sunt mai puține firme acum care spun că nu găsesc angajați decât acum 3 sau 6 luni. În continuare numărul firmelor e mult mai mare decât în orice ciclu anterior. Dar nu mai sunt la maxim. Tensiunile sunt mai mari în construcții decât în industrie. Se găsesc mai puțini muncitori necalificați, iar România stă mai bine decât alte țări. Aici trebuie luate în calcul diferențele regionale foarte mari. În București, Timiș nu prea mai găsești oameni pe care să-i angajazi, în vreme ce în alte regiuni șomajul e destul de mare. Media în România e trasă în jos de Muntenia și Moldova unde mai găsești angajați, în ciuda emigrării substanțiale. Dacă tensiunile se vor reduce și noi credem că se vor reduce, atunci și salariile vor crește mai puțin anul viitor”, explică economistul român Dan Bucșa, care lucrează la UniCredit Londra.

În Polonia, unde tocmai ce au avut loc alegeri, candidații au promis că vor ridica salariul cu 78% până în 2023. Polonezii au impus creșteri puternice ale salariului minim de la 2.250 zloti pe lună la 4.000 zloti (1.030 dolari) adică aproximativ 60 % din salariul mediu.

În Cehia, unde șomajul se situează la 2%, salariile brute au crescut în medie cu 8% anul trecut, în timp ce productivitatea a crescut doar cu 1,5%. Muncitorilor de la Skoda, care reprezintă 7% din produsul intern brut din Cehia, li s-a oferit anul trecut o creștere salarială de 12%.

În Ungaria, muncitorii de la Audi s-au ales cu o creștere a salariilor de 18% în acest an. La anul acest salt nu va mai avea loc scrie FT.

Dar costurile orare nominale ale forței de muncă au crescut foarte mult în ultimul an în Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria.Citeste mai departe textul celor de la Financial times