Mario Draghi, care prezidează joi ultima sa şedinţă a BCE, are la activul său scoaterea zonei euro dintr-o criză fără precedent. Dar politica sa a "banilor ieftini" lasă divizări profunde, scrie La Tribune, citat de Rador.

Mario Draghi (foto arhiva)Foto: Agerpres/Xinhua

Nu se aşteaptă nicio decizie de la conclavul guvernatorilor instituţiei monetare. Va fi momentul de bilanţ al italianului şi pasarea funcţiei: la sfârşitul lui octombrie, îi va succeda franţuzoaica Christine Lagarde, prima femeie care ocupă postul de conducere a zonei euro.

Nu va fi o "sărbătorire veselă a realizărilor sale", nici un tur de onoare, deoarece "atenţia se va îndrepta spre divizările tot mai mari din consiliul guvernatorilor", apreciază Jack Allen-Reynolds, economist la Capital Economics.

Mario Draghi ar trebui să fie intervievat îndelung joi pe această temă. În cadrul instanţei de decizie a BCE, conflictele privind politica ce trebuie dusă în confruntarea cu dificultăţile zonei euro "au izbucnit de acum în public", spune Dirk Schumacher, economist la Natixis.

O situaţie care riscă să "submineze eficacitatea BCE", adaugă el, într-un moment în care aceasta pare la capătul posibilităţilor sale de a susţine economia.

Euro salvat

Descris adesea ca un solitar care îşi impune vederile, Mario Draghi nu e mai puţin creditat cu salvarea euro în plină criză a datoriei. Dar cu preţul unei politici a banilor abundenţi şi ieftini care este foarte criticată în nordul Europei, în Germania în special.

Detractorii săi denunţă o încurajare a ţărilor cu deficit bugetar să nu se reformeze, ei se tem de "bule speculative", ca şi de preţul imobiliarului care atinge nişte vârfuri şi deplâng "ruinarea" deţinătorilor de economii din cauza ratelor dobânzii foarte scăzute.

Pe de altă parte, eficacitatea lui este dicutată: Mario Draghi pleacă în momentul în care creşterea în zona euro, după cinci ani mai curând favorabili şi crearea a 11 milioane de locuri de muncă, îşi reduce din nou viteza puternic. FMI şi-a scăzut joi prognoza la 1,2% în acest an şi 1,4% în 2020. Toate ţările încetinesc.

În opt ani, sub impulsul dlui Draghi, BCE a luat măsuri încă de neimaginat la începuturile euro, în urmă cu 20 de ani: scăderea ratei dobânzii până la negativ, injectarea de lichidităţi prin cumpărarea nasivă de active pe pieţe şi împrumuturi uriaşe pentru bănci.

Conflict intern

În septembrie, a izbucnit un conflict intern fără precedent privind amploarea dispozitivului ce trebuie adoptat pentru a face inflaţia să crească la nivelul dorit.

Era în cauză relansarea unui program de cumpărări de active. El a fost pus în adormire în decembrie, după ce a sporit bilanţul BCE cu 2.600 de miliarde de euro în scopul de a sprijini creşterea.

Tensiunile au culminat când membrii consiliului guvernatorilor din Germania, Olanda şi chiar Franţa au emis critici publice contra deciziilor lui Mario Draghi. O conducătoare germană a BCE a trântit chiar uşa: nemulţumirile provocate de direcţia aleasă de italian sunt deosebit de virulente în Germania în special pe problema deponenţilor.

Christine Lagarde se pregăteşte deci să vină pe un teren minat. Va reuşi oare să lipească cioburile? Să-i convingă pe diferiţii membri ai instanţei conducătoare a BCE să acţioneze dacă se înrăutăţeşte criza în zona euro?

"Toată lumea recunoaşte că instrumentele monetare sunt astăzi prea solicitate", remarcă Bruno Cavalier, economist la Oddo BHF. "Or, dacă sunt, instrumentele bugetare (ale statelor) nu sunt solicitate suficient", adaugă el.

Problemă: ţările care au marje de manevră bugetare, ca Germania, ezită să pună mâna în buzunar pentru a susţine conjunctura.

În orice caz, contextul nu este favorabil pentru Christine Lagarde: orizontul economic al zonei rămâne întunecat de tensiunile comerciale internaţionale, fără a mai vorbi despre Brexit, adesea menţionat de Mario Draghi ca unul din principalele riscuri care ameninţă conjunctura.