​Creșterea salariului minim din pix este o măsură disperată de a crește încasările statului susține Claudiu Năsui, deputat USR, membru în Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților, într-o postare pe Facebook. Potrivit acestuia, cu fiecare leu cu care crește salariul minim, statul câștigă 45 de bani din cauza impozitării ridicate a muncii.

Claudiu NasuiFoto: Facebook/ Claudiu Nasui

Pe scurt:

  • La o creștere de 100 de lei a salariului minim, statul va încasa 45 de lei în plus per angajat la salariul minim
  • Angajații pe salariul minim vor primi 55 de lei în plus, dar parlamentarii vor primi 900 de lei în plus pe lună
  • Unii angajatori pot să renunțe la o parte din forța de muncă
  • Industria textilă se mută în afara României
  • Un producător de covrigi din județul Brașov povestea, acum un an, cum a fost forțat de o creștere a salariului minim să-și reducă numărul de salariați de la 4 la 3

“De unde vin banii pe care angajatorul ar trebui să-i plătească suplimentar? Aici este întrebarea cheie. Din ce produce întreprinderea. Adică din ceea ce se numește „productivitate”. Și dacă productivitatea aceea nu e la înălțime și nu poate plăti salariile, atunci se închide întreprinderea”, spune el.

Potrivit acestuia, angajatorii nu sunt obligați să plătească un salariu minim crescut.

  • Pot ajunge și să renunțe la forță de muncă sau să închidă. Exact asta se întâmplă în cazul industriei textile care se mută în afara României. Un producător de covrigi din județul Brașov îmi povestea, acum un an, cum a fost forțat de o creștere a salariului minim să-și reducă numărul de salariați de la 4 la 3. Îmi făcea calcul și nici cu 3 nu stătea prea bine, dar sub 3 nu putea funcționa întreprinderea și trebuia să închidă. Alte firme vor încerca să se automatizeze și astfel să nu mai aibă nevoie de la fel de mulți angajați. Cert este că statul nu face niciun favor angajaților, doar își crește propriile încasări.

“În România, nu avem o problemă națională de șomaj deoarece avem o populație mare care a părăsit țara și muncește în alte părți. Cu toate acestea, avem zone cu șomaj ridicat în Oltenia și în Moldova. Județe precum Teleorman sau Vaslui sunt fruntașe la șomaj. Locuitorii acestor județe nu reușeau nici acum să se integreze în piața muncii pe nivelul actual al salariului minim, darămite după creșterea acestuia”, explică Năsui.

Mai e un efect nevăzut al creșterii salariului minim în România: creștere salariilor unor bugetari.

“Conform legii salarizării din 2017, toate salariile la stat (structuri centrale, nu locale) se plătesc în funcție de salariul minim. De x ori salariului minim (de la 1 până la 12). De fiecare dată când crește salariul minim, cresc și salariile bugetarilor. Ce-i drept, puține categorii au ajuns la nivelul din grilă. Dar știți pentru cine totuși crește? Pentru parlamentari. Parlamentarii au automat, prin legea salarizării, de 9 ori salariul minim pe economie”, precizează Năsui.

  • La o creștere de 100 de lei a salariului minim, statul va încasa 45 de lei în plus per angajat la salariul minim, angajații pe salariul minim vor primi 55 de lei în plus, dar parlamentarii vor primi 900 de lei în plus pe lună.

“Diferența între parlamentari și angajați este că parlamentarii sunt plătiți din bugetul de stat, deci sunt quasi siguri că vor fi plătiți. Angajații pe salariu minim se pot trezi că nu vor mai avea loc de muncă”, spune el.

Citește și: