​Analiștii financiar-bancari ai CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu nivelul actual, conform unui comunicat de presă al instituției.

Adrian Codirlasu, Vicepresedintele CFA RomaniaFoto: Hotnews

„Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7967, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8471”, menționează sursa citată.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2020/octombrie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,82%.

În luna septembrie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA Romania a crescut față de luna anterioară cu 4,8 puncte până la valoarea de 47,6 puncte (fata de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 2,9 puncte).

Aceasta evoluție s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului:

  • Indicatorul condițiilor curente a crescut față de luna anterioară cu 3,6 puncte, până la valoarea de 65,3 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul condițiilor curente a crescut cu 3,1 puncte).
  • Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 5,4 puncte până la valoarea de 38,7 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 5,9 puncte).

Sunt de remarcat anticipațiile privind majorarea primei de risc a României (peste 70% dintre participanții la sondaj anticipează majorarea prețului CDS pentru România).

Indicatorul de Incredere Macroeconomica a fost lansat de catre Asociatia CFA Romania in luna mai 2011 si reprezinta un indicator prin intermediul caruia organizatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul in baza caruia este calculat Indicatorul include si intrebari referitoare la evaluarea conditiilor curente macroecnomice.

Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei luni iar participantii sunt membri ai Asociatiei CFA Romania si candidatii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

Indicatorul de Incredere Macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca) este calculat pe baza a 6 intrebari cu privire la:

  • Conditiile curente - referitoare la mediul de afaceri si piata muncii;
  • Anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piata muncii, evolutia venitului personal la nivel de economie si evolutia averii personale la nivel de economie.