Financial report Solidaritatea germană testată la 30 de ani după reunificare. Sinuciderea asistată-ce te faci când cererile explodează? Editorii de presă atacă Google

de Dan Popa     HotNews.ro
Vineri, 25 octombrie 2019, 4:12 Economie | Finanţe & Bănci


Subiectele zilei in presa occidentala
Foto: sxc.hu
Financial Times: Solidaritatea germană testată iar, la 30 de ani după reunificare ● Les Echos: Editorii de presă atacă Google la autoritatea de concurență ● Le Temps: Sinuciderea asistată-ce te faci când cererile explodează? ● Il Sole 24 ore: A fost amânată data de începere a mandatului noii echipe a Comisiei Europene. Ce înseamnă acest lucru pentru Uniune? ● Știri pe scurt.

  • Financial Times: Solidaritatea germană, testată iar la 30 de ani după reunificare



Când fostul cancelar Helmut Kohl a promis în 1990 că va construi în Germania „peisaje înfloritoare” pe fondul ruinelor economice din Est, contribuabilii germani știau că va exista un preț pe care vor trebui să-l plătească.

Puțini s-au gândit însă că după 30 de ani vor continua să achite acel preț. Cetățenii și companiile germane au finanțat reconstrucția Estului printr-o „suprataxă de solidaritate” care a strâns circa 330 miliarde EUR până în prezent. Introdusă în 1991, apoi desființată și pe urmă reintrodusă în 1995, așa-numita ”Soli”- taxa de solidaritate- percepea 5.5% din impozitul pe venit și pe dividende, fiind o amintire constantă a sarcinii financiare pe care reunificarea a impus-o țării.

Acum, pe măsură ce Germania se pregătește să sărbătorească a 30-a aniversare a căderii Zidului Berlinului, suprataxa de solidaritate este din nou pe agenda politică. Guvernul Angela Merkel a fost de acord să desființeze Soli pentru 90% din contribuabili începând cu 2021. Legea care va consfinți acest lucru va fi joi pe agenda Parlamentului.

Criticii legii spun că Soli trebuie eliminată pentru toți contribuabilii, inclusiv pentru companii, și au solicitat verificarea constituționalității ei. „Suprataxa de solidaritate a fost menită să ajute guvernul să facă față unei situații extraordinare de criză. Și am avut într-adevăr o astfel de situație după reunificarea din anii '90”, a declarat Isabel Klocke, șefa departamentului de politici fiscale din cadrul Asociației Contribuabililor germani. „Dar astăzi nu mai avem o astfel de criză. Bugetul guvernamental este pe excedent, așa că nu există nicio justificare pentru Soli."

Întreprinderile germane, care vor trebui să plătească Soli în continuare, sunt și ele afectate. "Planurile guvernului sunt un atac asupra Constituției și un atac asupra economiei germane", a declarat Mario Ohoven, președintele unei firme de lobby care reprezintă companiile germane mici și mijlocii din Mittelstand. „Suntem deja într-o recesiune tehnică. Ceea ce este acum nevoie e un plan de reducere a sarcinii fiscale pentru companii."

Cedric von der Hellen, consultant fiscal la federația industriașilor germani spune: „Întotdeauna a existat o promisiune politică că Soli va fi folosită doar pentru finanțarea costurilor legate de reunificare. Dar dacă te uiți la cheltuielile guvernamentale, vezi că investițiile în estul Germaniei au scăzut brusc în ultimii ani, iar acum cea mai mare parte a veniturilor din Soli intră pur și simplu în bugetul general."

Conform calculelor făcute de Martin Beznoska, economist la Institutul Economic German din Köln, prăpastia dintre sumele mari obținute din suprataxa de solidaritate și plățile efective din est - în cadrul unui sistem cunoscut sub numele de pactul de solidaritate - a crescut în timp.

Din 1995, Soli a strâns 331 miliarde EUR pentru estul Germaniei, dar guvernul a cheltuit doar 243 miliarde EUR. Restul de 88 miliarde de euro a servit doar pentru a crește excedentul bugetar al Germaniei. Anul viitor, pactul de solidaritate se încheie formal - ceea ce înseamnă că toate veniturile obținute prin intermediul Soli vor ajunge la bugetul general. „Asta înseamnă o justificare necorespunzătoare pentru această taxă”, a spus domnul Beznoska.

Ministrul Finanțelor, Olaf Scholz, a apărat demersul guvernului, susținând că și astăzi este nevoie de unele cheltuieli suplimentare pentru Est. Cele cinci state federale de est continuă să rămână în urma statelor occidentale în ceea ce privește producția economică.

Pentru guvern, riscurile sunt uriașe. În cazul în care instanța ar hotărâ că Soli este neconstituțională - chiar și în forma sa modificată - guvernul ar putea fi obligat să restituie miliarde de euro contribuabililor.
Deocamdată, șansele ca Soli să fie anulată prin declararea ei ca neconstituțională sunt însă destul de reduse.

  • Les Echos: Editorii de presă atacă Google la autoritatea de concurență


Presa franceză, în conflict cu Google pe tema aplicării "dreptului de vecinătate", va depune plângere la Autoritatea pentru concurenţă şi va sesiza guvernul contestând condiţiile impuse de motorul de căutare, a anunţat joi Alianţa presei de informare generală.

Acest demers colectiv a fost anunţat într-o conferinţă de presă de Jean-Michel Baylet, şeful "Dépêche du Midi" şi preşedinte al Alianţei - principala organizaţie a presei franceze - în situaţia în care Google aplică, începând de joi, noi reguli editorilor de presă în Franţa. Agenţia France-Presse, care nu face parte din Alianţă, pregăteşte şi ea o plângere, a arătat direcția agenţiei.

Media franceză va fi obligată să permită gigantului american să folosească gratuit extrase din conţinutul lor, altfel, informaţiile lor vor fi mult mai puţin vizibile în rezultatele căutărilor, ceea ce va duce la scăderea traficului lor pe internet. Acest mecanism a fost creat de Google în mod unilateral, în ciuda intrării în vigoare joi a "dreptului de vecinătate", noul mecanism care ar trebui să permită o mai bună împărţire a veniturilor digitalului în folosul producătorilor de informaţie.

Acest demers al Google, anunţat în urmă cu o lună, a provocat furia presei şi guvernului francez, care văd în condiţiile impuse de grupul american un afront inacceptabil şi o încălcare a legislaţiei naţionale şi europene.

Dreptul de vecinătate a fost instaurat de o directivă europeană adoptată la începutul anului. El trebuie să permită editorilor de presă să negocieze cu giganţii digitalului o plată în schimbul folosirii conţinuturilor lor pe Internet. Franţa este primul membru al UE care a transpus acest text într-o lege adoptată în iulie.

În termeni absoluți, editorii se așteaptă ca autoritatea de concurență să solicite Google să transmită o ofertă tarifară echitabilă. Ei doresc ca oficiul de concurență să numească un expert care să negocieze cu gigantul american obținerea unui nou acord în următoarele 3-4 luni. Media a preferat această soluție a negocierii pentru că o sesizare la tribunalul comercial ar fi dus la un proces care ar fi durat prea mult.

"Legea nu impune o taxă pentru postarea de link-uri, iar editorii europeni de știri câștigă semnificativ ca urmare a celor 8 miliarde de vizite pe care le primesc în fiecare lună de la persoanele care caută pe Google", spun reprezentanții Google. Ei au adăugat că se vor pune la dispoziția Autorității Concurenței pentru a răspunde la întrebări. De asemenea, Google a susținut că „ajută utilizatorii să găsească conținut de știri provenind din mai multe surse” și că „rezultatele sunt întotdeauna bazate pe relevanță, nu pe oferte comerciale”.

Joi seara, într-o rară reacție comună, comisiile parlamentare de specialitate din Adunarea Națională și din Senat au denunțat practicile Google de a „devia unilateral” interpretarea textelor” și de a contesta „legitimitatea deciziilor luate de Parlamentul European și reprezentanții naționali". Oficialii aleși au avertizat că „nu pot tolera asemenea atitudini”.

Va urma o luptă lungă și complexă, în care Franța va fi în centrul atenției, fiind prima țară europeană care a transpus directiva europeană privind drepturile de autor. Prin urmare - și asta probabil că duce la o și mai mare escaladare a tensiunilor între părți - orice decizie se va lua în Hexagon ar putea fi considerat un precedent juridic în întreaga Europă.

  • Le Temps: Sinuciderea asistată-ce te faci când cererile explodează?




Cotidianul elvețian tratează în ediția sa de vineri acest sensibil subiect, căruia îi dedică paginile 2 și 3, plus editorialul de pe prima pagină. În paginile 2 și 3 sunt mărturii ale oamenilor care preferă să renunțe la viață, reacții ale cititorilor dar și opinii ale unor oficiali.

Redăm mai jos editorialul din prima pagină:

În Elveția, sinuciderea asistată se bazează pe o relație de încredere între două persoane: unul vrea să moară, iar celălalt este de acord să-l ajute în acest sens. Atâta timp cât acest „însoțitor” nu urmărește motive egoiste, articolul 115 din Codul Penal îl autorizează să joace acest rol.

Această persoană, care este adesea un voluntar din cadrul unei organizații privind sinuciderea asistată ajută de regulă o femeie (în aproximativ 57% din cazuri), în vârstă medie de 78 de ani, care suferă de una sau mai multe boli- incurabile sau cronice. Aceasta este particularitatea sistemului elvețian: sinuciderea asistată se bazează în mare măsură pe o formă de ”poliție cetățenească”. Își stabilește standardele în funcție de schimbările și cerințele societății. Așa se face că practica s-a îndepărtat de simplul caz al unui om care suferă de o boală incurabilă și care nu vrea să ajungă o povară pentru cei din jur.

Sinuciderea asistată nu doar că pune în discuție limitele liberului arbitru ci merge mult mai departe, deoarece ridică întrebări despre un fenomen cu implicații tot mai acute: bătrânețea. Când progresul științei împinge speranța de viață, de ce ni se pare surprinzător că o parte a populației vrea să determine modul în care dorește să moară? Chiar dacă doar o minoritate va alege cum să plece dintre noi, întrebarea ne privește pe toți.

Această dezbatere nu ar trebui să acopere o altă discuție, la fel de esențială și poate chiar mai amețitoare. O problemă în care sinuciderea asistată e uneori doar un simptom: cum facem ca, în contextul îmbătrânirii crescânde a populației, să putem garanta condiții de viață demne pentru toți cei în vârstă?

Respingem cu toții moartea, dezvoltăm medicina, dar oare facem suficient pentru a dezvolta o viziune globală, o „cultură” a acestui ultim pas care nu este doar sfârșitul vieții ci și bătrânețea însăși?

În loc să punem la îndoială limitele sinuciderii asistate, să punem la îndoială mai degrabă condițiile unei lumi în care după ce ne petrecem orele de muncă, cădem în singurătate sau suntem confiscați de un sentiment de inutilitate.

Fiecare decizie legată de moarte rămâne extrem de personală. Este iluzoriu să ne gândim că toate cazurile ar putea fi soluționate printr-o simplă lege.

Ziarul continuă prin publicarea unor texte ale unor oameni, cum ar fi cel al bloggeriței Jacqueline Jencquel, de 76 de ani. Pe blogul său intitulat „Bătrânețea este o boală incurabilă”, găzduit de Le Temps, ea a luat decizia de a se sinucide asistat, declarând că după 75 de ani poate decide când și cum să moară. „Nu-mi spuneți că sănătatea mea e ok. Am spatele distrus și nu pot bea un pahar de vin fără să mă ia cu dureri de cap", a scris Jacqueline Jencquel. Ea explică că nu se aștepta ca presa să îi preia textele de pe blog și la avalanșa de reacții. În opinia sa, medicina, care e responsabilă de creșterea speranței de viață, ar trebui să răspundă și așteptărilor celor care nu mai doresc să trăiască.

În Exit, în partea germană a Elveției, există asociații care solicită reducerea condițiilor pentru accesul la sinucidere asistată începând cu vârsta de 75 de ani: vârstnicii nu ar trebui să aibă nevoie de un diagnostic, sau prescripția medicală pentru a-și exercita dreptul la liberul arbitru, spun acești avocați radicali ai autodeterminării. Dar oficialitățile nu sunt pregătite să facă acest pas: se tem că, adoptând un mod prea permisiv, ar putea stârni reacții sociale dificil de gestionat.
  • Il Sole 24 ore: A fost amânată data de începere a mandatului noii echipe a Comisiei Europene. Ce înseamnă acest lucru pentru Uniune?




După câteva zile de încercări nereuşite, establishmentul UE a trebuit să admită că Comisia Europeană, prezidată de Ursula von der Leyen, nu-şi va putea prelua atribuţiile la 1 noiembrie, așa cum era planificat inițial. De la apel lipsesc trei comisari, toți respinşi într-un fel sau altul de adunarea parlamentară. Prin urmare, Franța, România și Ungaria trebuie să prezinte fiecare un nou candidat. Dacă totul va merge bine, se ia în considerare data de 1 decembrie.

Am putea atribui alegerea parlamentară unui control democratic, situaţie parţial reală, chiar dacă impresia este că audierile au fost extrem de politizate, cu rezultate discutabile (subliniez în acest sens o scrisoare deschisă pe această temă care implică direct candidatul francez Sylvie Goulard și în care unele personalități europene cer o nouă audiere).

Totuși, la modul mai general, noua legislatură este marcată de o confruntare acerbă între principalele instituții comunitare, și anume Parlamentul, Comisia și Consiliul. În fața unui proces de integrare care are o inevitabilă forță de inerție, Consiliul, interguvernamental prin definiție, se opune atunci când poate opta pentru celelalte două instituții, care în schimb sunt supranaționale. În ultimele săptămâni au apărut trei cazuri.

Primul, aşa cum s-a menționat, priveşte numirea noii Comisiei Europene. În spatele respingerii celor trei candidați se află multe îndoieli privind persoanele respective și dorința Parlamentului European de a-și face ascultată vocea, dar și dorința de a intra din nou în posesia procedurii de numire a executivului comunitar, după ce Consiliul European s-a opus principiului Spitzenkandidat, și anume numirea la președinția Comisiei Europene a câștigătorului alegerilor europene. În timp ce Consiliul încearcă să contracareze tendința comunității, Parlamentul vrea să-şi recapete puterea.

Un alt caz foarte recent vizează decizia de a îngheța momentan procesul de extindere al UE. Albania și Macedonia nu vor primi permisiunea de a începe negocierile de aderare. În acest caz, în vizorul Consiliului se află cealaltă instituție supranațională: Comisia. Bruxelles-ul le-a sugerat celor douăzeci și opt să deschidă porţile pentru cele două țări balcanice. Franța, Olanda și Danemarca s-au opus, în ciuda promisiunii făcute în iunie de a accepta recomandările UE.

Al treilea caz, şi el foarte recent, vizează proiectul de buget comunitar pentru perioada 2021-2027, prezentat în mai de Comisia Europeană. Deocamdată, cei douăzeci și șapte s-au limitat să-l respingă de la bun început. În discuțiile de săptămâna trecută, divergenţele au fost evidente. A început o negociere lungă și complicată, în timpul căreia guvernele au încercat să reducă propunerile executivului comunitar. Nici de data aceasta nu va fi altfel, chiar dacă este foarte probabil ca dezbaterea să fie mai aprinsă decât în trecut. Chiar și în ultimul an al bugetului 2014-2020, Consiliul a respins în bloc amendamentele prezentate de Parlament.

„În procesul legislativ, guvernele ar dori ca Parlamentul să se limiteze la aprobarea birocratică a alegerilor Consiliului. Ei bine, acum nu mai este aşa”, explică un diplomat. Tensiunea dintre metoda interguvernamentală și metoda comunitară a făcut istoria integrării europene. Numai că astăzi, se pregăteşte o criză instituțională unde, practic, ostaticul este noua Comisie Europeană. De ce Consiliul a devenit dintr-odată mai conștiincios decât în trecut? Probabil pentru că partidele suveraniste, prezente pretutindeni în Europa, induc guvernele către atitudini mai naționaliste.

În afara daunelor pe care această situaţie le poate provoca, există un aspect pozitiv pentru cei care cred în Uniunea Europeană: forța de inerție, bună, sau rea, care marchează procesul de integrare europeană. Procesul nu este oprit, înghețat. Continuă să progreseze, probabil foarte încet și cu riscul de a face viraje destul de dăunătoare, însă alegerile politice continuă să aibă repercusiuni practice în timp și modifică în orice caz termenii dezbaterii. Paradoxal, confruntarea instituțională este un simptom al faptului că integrarea europeană este vie. (RADOR)

Știri pe scurt:
  • Premierul britanic Boris Johnson a anunţat joi seară că va încerca să convoace alegeri anticipate pe 12 decembrie. „Modul în care putem realiza Brexit-ul este, cred eu, să fim rezonabili cu parlamentul […], dacă ei chiar vor mai mult timp pentru a examina acest excelent acord, îl pot avea, dar vor trebui să consimtă la alegeri generale pe 12 decembrie”, a declarat Boris Johnson, citat de publicaţia Politico. Aceasta aminteşte că e a treia tentativă a premierului de a convoca alegeri anticipate şi că el va avea nevoie de două treimi din voturile celor 650 de parlamentari pentru a reuşi. Ziarul online britanic Independent remarcă deschiderea laburiştilor pentru un scrutin anticipat, plecând de la o aluzie a ministrului de finanţe „din umbră” John McDonnell, care a declarat că este oricând gata de alegeri „şi am haina de iarnă pregătită”. Chiar dacă unii parlamentari laburişti ar prefera ca alegerile să aibă loc la anul, întrucât partidul este cu 10 procente în urmă în sondaje, şi să continue să preseze în schimb pentru un al doilea referendum, McDonnell s-a arătat convins că ei se vor uni în jurul liderului. The New York Times oferă un sfat de peste ocean: e vremea ca poporul să fie întrebat din nou, iar asta înseamnă alegeri generale. „Premierul, care nu are majoritate în parlament, a văzut dintotdeauna Brexit ca pe un mijloc, nu un scop. A fost mijlocul de a ajunge premier. Dar acum […] el s-a trezit prins la colţ. Regatul s-a împotmolit. Conservatorii sunt la guvernare, dar nu sunt la putere. Fantezia votată în 2016 nu este realitatea din 2019. A existat un mandat democratic pentru Brexit […], acum mai bine de trei ani. Dar asta era atunci. Democraţiile sunt exerciţii de reevaluare permanentă. Motivul principal pentru care nimeni nu a fost capabil să realizeze Brexit este acela că el nu are sens”, a diagnosticat situaţia ziarul american.
  • Cealaltă parte implicată în saga Brexit-ului, Uniunea Europeană, va răspunde prin flexibilitate la problemele britanicilor, consideră cotidianul belgian La Libre Belgique: „Şefii grupurilor politice din Parlamentul European au susţinut joi principiul unei amânări flexibile a Brexit până la 31 ianuarie 2020. Ţinând cont de timpul necesar examinării de către parlament a acordului de retragere, ei sunt favorabili cererii britanice de a prelungi perioada până pe 31 ianuarie 2020.
  • Un alt punct fierbinte al relaţiilor internaţionale se află la celălalt capăt al Europei, unde retragerea americană, intervenţia militară a Turciei şi, ulterior, cea diplomatică a Rusiei în Siria au încins şi mai mult atmosfera. Din SUA The Washington Post îl critică pe preşedintele american pentru politica lui din Siria, şi nu numai: „Dar poate cel mai important principiu pe care Trump îl nesocoteşte este unul care a stat la baza dreptului internaţional încă de la Pacea din Westphalia din 1648. El este doctrina «integrităţii teritoriale», care le interzice statelor să-şi extindă frontierele prin forţă”. Drept argumente, ziarul american invocă nu numai retragerea din Siria şi permiterea unei invazii turceşti, ci şi neglijarea expansiunii Beijingului în Marea Chinei de Sud ori, în cazul crizei ucrainene, atitudinea permisivă faţă de Rusia, cuplată cu una de intimidare faţă de Ucraina.
  • Un echilibru delicat între interesele marilor puteri încearcă să menţină şi Serbia, descumpănită de recenta blocare de către Franţa a pornirii discuţiilor de aderare dintre UE şi Macedonia de Nord şi Albania. Portalul sîrbesc B 92 anunţă totuşi că „Franţa a început consultări diplomatice informale pentru a acorda anumitor state din Balcanii de Vest un parteneriat special preferenţial. De altfel, presa europeană este foarte critică faţă de Franţa, acuzând-o că prin blocarea extinderii UE «împinge» Balcanii de Vest spre Rusia, Turcia şi China”. Ca pentru a confirma, postul rusesc Russia Today relatează că „Rusia a mobilizat un divizion de sisteme de rachete S-400 şi de sisteme anti-rachetă Panţîr-S pentru a le desfăşura în Serbia, unde va participa la un exercițiu militar intitulat Scutul Slav 2019 […] Rusia va putea astfel monitoriza zone din Turcia, Bulgaria, România, Republica Moldova şi Ucraina. S-400 este destinat interceptării la mare distanţă a rachetelor balistice şi de croazieră, a bombardierelor strategice şi a altor tipuri de avioane, dar şi atacării ţintelor terestre”.
  • La alţi vecini sunt mai de actualitate problemele din justiţie. De pe site-ul bulgar Mediapool aflăm că „peste o mie de bulgari au mărşăluit miercuri la Sofia împotriva alegerii unicului candidat la funcția de procuror-șef al Bulgariei, actualul procuror-şef adjunct Ivan Gheşev”. Scandând „Afară cu mafia” şi „Gheşev e o ruşine”, ei s-au arătat revoltaţi după publicarea unei înregistrări din care rezultă că Gheşev purta negocieri cu inculpaţi. Şi de la nord, televiziunea ucraineană Espreso a anunţat că „Biroul Preşedintelui Ucrainei suspectează de corupţie 11 membri ai Comisiei parlamentare pentru finanțe, impozite și politici vamale […] Deputaţii ar fi primit mită -câte 30.000 de dolari- pentru a respinge un proiect de lege anticorupție. Între timp, Procuratura Specializată Anticorupție de la Kiev a confirmat că a început să verifice informaţiile apărute în presă cu privire la presupusa infracţiune de luare de mită în cazul parlamentarilor ucraineni menţionaţi. „Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei 11 deputaţi riscă 12 ani de închisoare”, a precizat Espreso.(RADOR)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






3544 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by