- Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2018, remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creştere (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).
- Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 112,1 (la 1 iulie 2018) la 114,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2019).
- Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,7 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 iulie 2018. Vârsta mediană a fost de 41,7 ani, în creştere cu 0,3 ani faţă de 1 iulie 2018.
La 1 iulie 2019, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 40-44 ani (8,6%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9,0%, iar la cele de sex feminin de 8,2%.
Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (4,8%) şi a celei de 10-14 ani (5,2%).
Datele privind populaţia după domiciliu la 1 iulie 2019 vor fi disponibile până la nivel de localitate (municipiu, oraş şi comună), în baza de date online TEMPO şi pot fi descărcate începând cu data de 14 noiembrie 2019.