​​BCR, numărul doi din piața bancară locală a realizat în primele 9 luni un profit net de 348,8 milioane de lei (73,6 mil. euro), o treime din profitul net obținut în aceeași perioadă a anului trecut. Motivul e legat de constituirea provizionului uriaș pentru Banca pentru Locuințe, de peste 150 de milioane de euro. După pierderea înregistrată în primul semestru al anului (de peste 4 milioane de euro), banca a reușit să treacă pe verde la 9 luni, dar își vede rezultatele afectate de decizia Înaltei Curți în procesul Băncii pentru Locuințe.

Sergiu Manea, CEO-ul BCRFoto: HotNews.ro, EurActiv.ro

În zona de retail, BCR a acordat credite noi în lei pentru persoane fizice și microîntreprinderi de peste 5,8 miliarde de lei, în principal datorită împrumuturilor de nevoi personale, creditelor ipotecare și celor destinate microîntreprinderilor. Generarea de credite noi a fost constrânsă de regulile mai stricte cu privire la gradul de îndatorare (DTI) aplicate începând cu luna ianuarie 2019, acestea având un impact mai mare asupra creditelor ipotecare.

Rezultatele BCR, pe scurt:

• Portofoliu total de credite acordate de Banca Comercială Română (BCR) în creștere cu 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, susținut atât de segmentul retail, cât și de cel corporate

• Credite nou acordate în valoare de peste 5,8 miliarde de lei aprobate în primele nouă luni din 2019 pe segmentul persoane fizice (credite ipotecare și nevoi personale) și microîntreprinderi

• Finanțări nou acordate companiilor de peste 5,4 miliarde RON în primele nouă luni din 2019, din care 45% au reprezentat finanțări pentru investiții

• Sprijin pentru antreprenorii români, stocul de credite acordate pentru finanțarea IMM-urilor majorându-se cu 14% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut

• Programul Școala de Bani a lansat Luna Educației Financiare în octombrie, prin care s-a ajuns la peste 350.000 de interacțiuni directe cu adulți și copii prin intermediul colegilor din BCR

• George a ajuns la 660.000 de utilizatori și a dezvoltat noi capabilități: George Pay și primul credit de nevoi personale 100% online

• 25 de start-up-uri și IMM-uri au participat la acceleratorul BCR-InnovX

• BCR a înregistrat o creștere cu 7,8% a rezultatului operațional, ajungând la 1.317,4 milioane de lei (278 milioane de euro)

• Profitul net a fost de 348,8 milioane de lei (73,6 milioane de euro) în primele nouă luni din 2019.

„Pasiunea noastră pentru transformarea modului în care răspundem nevoilor clienților este din ce în ce mai vizibilă. Este un efort de echipă, împreună cu clienți și cu publicul larg, prin care înțelegem mai bine ce își doresc cei care folosesc servicii financiare astăzi. Cel mai important este că publicul poate beneficia de noile procese digitale indiferent de modul în care intră în contact cu noi, online sau în agențiile noastre. Le mulțumesc clienților pentru încrederea pe care ne-o acordă zi de zi.

Prin plasarea tehnologiei și educației în centrul a tot ceea ce facem, am reușit să accelerăm dezvoltarea businessurilor antreprenorilor români și vom continua acest proces. Rezultatul operațional solid ne motivează să investim în inovație și în laboratoare digitale, ceea ce va crea calea către îmbunătățirea sănătății financiare a clienților noștri ”- Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

BCR este una dintre puținele bănci de pe piață care oferă credite ipotecare standard cu o rată de dobândă fixă pe 5 sau 10 ani, cu scopul de a-și proteja clienții. Creditele noi pentru microîntreprinderi aproape s-au triplat în trimestrul al treilea din 2019 față de trimestrele precedente, datorită finanțărilor mai mari acordate în cadrul programului Start-Up Nation.

În ceea ce privește activitatea bancară corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite corporate noi în valoare de 5,4 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro) în primele nouă luni din 2019. Au fost susținute sectoare importante cum ar fi industria prelucrătoare (industria auto, industria chimică, industria producătoare de utilaje), energie și utilități, agricultura și sectorul medical.

Stocul de finanțări acordate sectorului IMM (incl. subsidiara BCR Leasing) a crescut cu 13,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, atingând valoarea de 5,9 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2019, ca urmare a unei concentrări mai mari pe afacerile noi și pe dezvoltarea sectorului de leasing. Segmentul real estate a crescut în mod semnificativ, cu 40% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, la 2,2 miliarde de lei (460 milioane de euro), ca urmare a noilor proiecte de construcții de birouri și spații comerciale finanțate în ultimul an.

Programul Școala de Bani a inițiat, în octombrie, Luna Educației Financiare, prin care a ajuns la un număr total de peste 350.000 de adulți și copii în interacțiuni față în față cu colegii din BCR în ultimii trei ani.

În primele nouă luni ale anului 2019, BCR a accelerat procesele de digitalizare și simplificare operațiuni. Platforma George a ajuns la 660.000 de utilizatori, atât pentru persoane fizice, cât și pentru microîntreprinderi. Peste 25% dintre clienții noi ai BCR preferă să își deschidă un cont bancar 100% online. BCR a lansat George Credit, primul împrumut de nevoi personale complet digital cu o limită de până la 110.000 de lei și o dobândă de 7,74%.

În ceea ce privește serviciile de open banking, BCR a fost prima bancă ce și-a deschis interfețele de programare a aplicațiilor (API) către furnizori terți, ajungând la 50 de furnizori care au testat deja platforma.

BCR a continuat programul Acceleratorul BCR-InnovX, prin lansarea grupului Scale-up dedicat IMM-urilor, cu o valoare a finanțărilor aprobate care depășește un milion de euro. 25 de start-up-uri și IMM-uri au participat în bootcamp-urile Acceleratorului BCR-InnovX de la începutul anului.