Financial Times: Dobânzile negative sunt esențiale pentru economia Elveției, spune șeful Băncii Centrale ● Zidul Berlinului și ascensiunea naționalismului ● Il Sole 24 Ore: Proiectul Nord Stream 2 decolează şi elimină ruta gazelor ucrainene ● Naftemporiki: Grecia - campioană la impozitare, nu şi la venituri.
- Financial Times: Dobânzile negative sunt esențiale pentru economia Elveției, spune șeful Băncii Centrale
Ratele negative ale dobânzilor sunt „esențiale” pentru economia elvețiană și acestea vor rămâne negative fără o schimbare semnificativă a condițiilor economice globale, a avertizat joi Thomas Jordan, șeful Băncii Naționale Elvețiene.
Observațiile domnului Jordan vin pe fondul îngrijorării că experimentul început aproape 5 ani cu dobânzile negative - care vizează reducerea aprecierii francului și protejarea exporturilor - începe să creeze probleme structurale severe. Rata de referință a BNS, stabilită la minus 0,75 la sută, este cea mai mică dintre oricare altă rată ale bancilor centrale din economiile G10. Randamentele obligațiunilor guvernamentale elvețiene pe 10 ani au fost negative de aproape un an.
Unii economiști au avertizat că această politică denaturează alocarea capitalului în economie, diminuând în mod artificial percepția riscurilor investitorilor și consumatorilor în moduri subtile, dar de impact. Marjele băncilor s-au redus dramatic, în timp ce creditele ieftine au început să umfle prețurile activelor în unele sectoare ale economiei.
Vorbind la o conferință a managerilor fondurilor de pensii din Berna - care reprezintă instituțiile printre cele mai afectate de politica ratei negative de dobândă- domnul Jordan le-a vorbit acestora cu un ton aproape sfidător. „Suntem conștienți că rata dobânzii negative este un instrument neconvențional și unul care are efecte secundare”, a spus el, adăugând că probabil ele vor rămâne în vigoare „încă o perioadă”.
Fondurile elvețiene de pensii au înregistrat o agravare semnificativă a pozițiilor financiare întrucât randamentele obligațiunilor s-au prăbușit. Printre efecte a fost o schimbare dramatică a destinației economiilor elvețienilor spre piața imobiliară, ceea ce a dus la o creștere a prețurilor clădirilor în micul stat alpin.
Banca a efectuat o revizuire extensivă a politicii în septembrie, adăugând: „Acest lucru a arătat că rata negativă a dobânzii și disponibilitatea noastră de a interveni pe piața valutară sunt încă esențiale pentru a ușura presiunea asupra francului, stabilizând astfel evoluția prețurilor și sprijinind activitatea economică. Numai în acest fel ne putem îndeplini mandatul. ”
Dezbaterea în Elveția este doar o parte a unei discuții economice mai largi despre beneficiile și efectele secundare ale ratelor dobânzii negative. Banca Centrală Europeană a menținut și ea facilitatea de depozit pe teritoriul negativ luna trecută, iar banca centrală suedeză a semnalat că intenționează să ducă ratele în afara teritoriului negativ la sfârșitul acestui an, în parte ca urmare a efectelor secundare contraproductive.
„Atunci când au fost introduse rate negative în 2015, cu toții am crezut că aceasta va fi o măsură de urgență, care va dura un an sau doi ani și apoi îi vom pune capăt”, a declarat Daniel Kalt, economist șef al celei mai mari bănci elvețiene- UBS.
Perspectiva creșterii ratelor dobânzii a scăzut pe măsură ce Rezerva Federală a SUA a trecut de la o politică de înăsprire la una de relaxare, a adăugat el. „Pornind de la o măsură luată de urgență acum cinci ani, dar care are toate perspectivele de a nu se schimba în următorii trei sau patru ani - aceasta va deveni o problemă substanțială pentru economia elvețiană. Vedem deja daune colaterale", a spus domnul Kalt.
„Ratele negative [sunt] cam asemănătoare steroizilor”, a declarat la CNBC, la începutul acestei luni, Huw van Steenis, consilier senior al executivului șef al UBS, Sergio Ermotti și fost consilier al Băncii Angliei. „Sunt superbe într-un timp scurt, dar utilizarea pe termen lung a steroizilor începe să vă distrugă oasele.”
Asociația bancară elvețiană a publicat săptămâna trecută o carte albă care condamna politica ratelor negative de dobândă. „Ratele dobânzilor negative nu-și mai îndeplinesc scopul economic. Francul elvețian nu mai este supraevaluat [și] prețurile sunt stabile”, a declarat Jörg Gasser, directorul executiv al organizației.
Un exemplu al distorsiunilor ciudate pe care le pot produc ratele negative este cel din piața creditelor ipotecare. În câteva cazuri în cantoanele elvețiene Zug și Graubünden, băncile locale au oferit ipoteci cu rată negativă - debitorii sunt plătiți de către creditori pentru a lua bani pentru a-și finanța proprietățile, deoarece acest lucru este mai ieftin decât depunerea banilor la BNS.
Cu toate acestea, BNS nu prea are încotro decât să mențină această politică. Claude Maurer, șeful analizei și strategiei macro de la Credit Suisse, a declarat că banca Elveției trebuie să stopeze aprecierea francului, economia elvețiană neputându-și permite un franc prea scump, care să aducă un randament ridicat investitorilor globali. „Sunt obligați să ducă această politică”, a spus el.
Banca centrală din Berna a semnalat chiar că este pregătită să scadă în continuare ratele, a mai adăugat domnul Maurer. „Estimările noastre merg până la sfârșitul anului 2020, perioadă în care nu vedem nicio schimbare”, a spus domnul Maurer. „Într-adevăr trebuie să fim pregătiți pentru încă câțiva ani să trăim într-o astfel de lume.”
Alte articole din FT:
- Zidul Berlinului și ascensiunea naționalismului
Articol scris de Philip Stephens (directorul consiliului editorial al FT)
Promisiunea lui 1989, a democrației liberale, a fost o ocazie irosită.
Două mari cutremure au configurat actuala ordine mondială. Primul, în 1989, părea să promită un marș irezistibil către democrația liberală și piețele deschise. Ocazia a fost însă irosită de cei îmbătați de aparentul lor triumf. Un al doilea set de șocuri seismice a determinat apoi lumea să revină iar la naționalism și protecționism.
Teoria sfârșitului istoriei [victoria globală și definitivă a democrației liberale occidentale, imaginată de Francis Fukuyama în 1992 - n.trad.] legată de căderea zidului Berlinului acum 30 de ani a fost dintotdeauna, ei bine, anistorică. Nu era nimic ineluctabil în privința expansiunii pluralismului politic și economiei de piață. Scindarea Iugoslaviei în naționalisme războindu-se între ele ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă suficient împotriva hybrisului.
Și totuși. Destrămarea pașnică a Uniunii Sovietice, adoptarea entuziastă a sistemului parlamentar de către fostele state comuniste și prosperitatea tot mai mare a Chinei și a altor economii în curs de dezvoltare ofereau motive rezonabile de optimism în privința faptului că lumea o apucase pe o nouă traiectorie.
ONU se trezise din paralizia războiului rece. Expulzarea forțelor irakiene din Kuweit sub conducerea americană a asigurat sprijinul unei coaliții globale. Integrarea europeană arăta foarte similar unui prototip exportabil. Doctrina ONU a „responsabilității de a proteja” evidenția repulsia colectivă față de epurarea etnică și genocid. Așadar, chiar dacă destinația poate că nu era deja asigurată, direcția călătoriei era indiscutabil de partea democrației.
Monitorizarea anuală a drepturilor și libertăților de către grupul de reflecție Freedom House din Washington indică anul 2007 drept vârf absolut, după care a urmat un regres continuu. China și Rusia au devenit mai îndrăznețe în construcția autoritarismului lor. Primăvara Arabă s-a preschimbat în iarnă. Țări precum Turcia, Ungaria și Polonia au alunecat constant spre iliberalism.
În raportul lui pe 2018, Freedom House remarcă faptul că ascensiunea populismului și sentimentul anti-imigranți din democrațiile occidentale le-au făcut treaba ușoară acelor conducători pe care „nu-i prea interesează libertățile fundamentale civice și politice”. Între ei, raportul îl menționează și pe președintele american Donald Trump, care își exprimă „sentimente de admirație și chiar de prietenie personală cu unii dintre cei mai detestabili potentați și dictatori ai lumi”.
Se pot găsi o jumătate de duzină de explicații plauzibile cu privire la ce a mers prost. Prăbușirea Rusiei în anarhie economică a deschis porțile unui conducător care promitea să restabilească ordinea și mândria națională. China nu avea cum să-și uite vreodată „secolul de umilire” și să consimtă la o ordine globală sub conducerea SUA.
Așa cum era ea imaginată de prietenii ei, Pax Americana avea să fie era unui hegemon benign administrând pacea internațională. Evenimentele din 11 septembrie 2001 au dus la repudierea regulilor de către Washington în favoarea intervenției militare unilaterale. În 1990 președintele american George HW Bush trudise din greu să-și asigure o susținere largă pentru războiul său contra lui Saddam Hussein al Irakului. Fiul lui, George W Bush, a declarat pur și simplu că ceilalți sunt „fie cu noi, fie împotriva noastră”. Democrația se întinează atunci când promotorii ei o livrează prin trapa unui bombardier B-52.
În ce-o privește, UE a ignorat rolul jucat de identitatea națională în revoltele est-europene contra cârmuirii Moscovei. Țări care numai recent își recâștigaseră suveranitatea era improbabil să împărtășească entuziasmul postmodernist al membrilor existenți pentru transferul către Uniune al procesului național de luare a deciziilor. În Orientul Mijlociu, concentrarea Occidentului pe alegeri l-a făcut să treacă cu vederea necesitatea instituțiilor și convențiilor ce fundamentează democrația liberală. Urna de vot, de una singură, nu avea cum să transforme vreodată Libia.
Într-un fel ori altul, toate aceste lucruri au erodat câte un pic din strălucirea de superioritate atribuită Vestului de victoria lui în războiul rece. Dar nici unul dintre ele nu a avut consecințe considerabile, în comparație cu evenimentul care a făcut ferfeniță pretențiile și ambițiile ordinii post-război rece. Crahul financiar global din 2008 și recesiunea ce i-a urmat au administrat o puternică lovitură economică democrațiilor bogate, spulberându-le concomitent iluziile investite în democrația liberală și globalizare. Dovada era acolo și putea s-o vadă întreaga lume - Vestul o dăduse în bară, și încă o dăduse atât de rău cum nu se mai văzuse de la Marea Criză din anii '30.
În ciuda tuturor câștigurilor acumulate de pe urma globalizării - iar averile în creștere deținute de sute de milioane de oameni din China, India și alte țări chiar le atestă - devotamentul față de piețele nereglementate consfințit prin așa-zisul „consens de la Washington” [termen apărut în 1989; un set de 10 politici/reforme economice standard, aplicabile în situații de criză, se credea, oricărei țări în curs de dezvoltare - n.trad.] fusese o eroare catastrofală. Capitalismul financiar, se dovedea, e inerent instabil; și, odată destabilizat, se prăbușește ca un castel din cărți de joc. Deodată, capitalismul dirijat de stat, un concept favorizat de autocrați, nu mai părea anacronic.
Pagubele reale s-au produs însă pe plan intern. Ascensiunea populiștilor - dl Trump în SUA, adepții Brexit-ului în Regatul Unit, nenumărate partide naționaliste în alte țări - a expus o falie fundamentală. Roadele globalizării fuseseră culese în Occident de numai câțiva; contractul social care până atunci fundamentase încrederea publică în politică și în piață fusese încălcat. Elitele se îmbogățiseră pe spinarea majorității.
Acești populiști oferă țapi ispășitori, nu remedii. Și nici în privința alternativelor autoritare n-ar trebui cineva să-și facă iluzii. Lumea nu se înghesuie să imite Moscova, Budapesta și Ankara. Chiar dacă disprețuiesc democrația, tiranii și demagogii se simt obligați s-o mimeze. Reiese o concluzie evidentă. Dacă vor să-și restaureze autoritatea în străinătate, conducătorii occidentali trebuie mai întâi să-și reconstruiască credibilitatea la ei în țară. (RADOR)
- Il Sole 24 Ore: Proiectul Nord Stream 2 decolează şi elimină ruta gazelor ucrainene
Odată obţinută unda verde pe care a așteptat-o mai bine de doi ani, Nord Stream 2 își continuă călătoria spre Germania. În ciuda temerii unei excesive dependențe de Rusia, a opoziției țărilor baltice și Poloniei sau de amenințarea cu sancțiuni mult trâmbiţate de Statele Unite. După Finlanda, Suedia și Germania, Danemarca a fost de acord cu construirea secțiunii gazoductului ruso-german care va traversa platforma continentală daneză pe o distanţă de 147 km.
Cu Nord Stream 2, care se alătură „geamănului” care operează deja pe aceeași rută sub Marea Baltică, Gazprom va dubla cantitatea de gaze trimise direct în Europa, printr-o rută care elimină Ucraina. Exact în momentul în care sunt în curs de desfăşurare negocieri frenetice, mediate de Uniunea Europeană, între Moscova și Kiev: la sfârșitul anului expiră contractul cu care, în urmă cu zece ani, Vladimir Putin și Iulia Timoșenko, pe-atunci prim-ministru ucrainean, au definit condițiile de tranzit al gazelor rusești în Europa, punând capăt unei alte crize energetice.
A fost răzbunată Groenlanda?
În următoarele luni, scrie președintele Comisiei pentru relaţii externe din camera superioară a parlamentului rus, Konstantin Kosakev, proiectul Nord Stream 2 ar putea fi finalizat. Traseul ales de Danemarca în propriul său domeniu de competență va trece pe la sud de insula Bornholm. O provocare pentru Statele Unite (menită, poate, „să răzbune” imensa gafă a lui Donald Trump, interesat să cumpere Groenlanda?): Casa Albă a declarat de mai mult timp război gazoductului Nord Stream 2, care obstrucţionează planurile de vânzare a gazului lichefiat american în Europa. În vizorul sancţiunilor se află şi companii care nu sunt ruseşti: proiectul aparține în totalitate Gazprom, dar este cofinanțat la jumătate din costul de 9,5 miliarde de euro de un consorțiu înfiinţat între companiile germane Wintershall și Uniper, franceza Engie, austriaca OMV şi anglo-olandeza Shell.
De la Kiev, compania energetică Naftogaz încearcă să pară detaşată: decizia Copenhagăi a fost planificată, a scris administratorul Andrii Kobolev, acum însă devine important şi procesul de finalizare a reformelor energetice europene: standarde „care ne protejează, aşa cum îi protejează şi pe consumatorii europeni ". Cei 55 de miliarde de metri cubi de gaz care vor fi adăugați actualelor livrări ruse în Europa prin Nord Stream 2 riscă să facă irelevant pasajul ucrainean.
Nodul tranzitului ucrainean
Germania susține că acest lucru nu se întâmplă: transmiterea gazului rusesc în Europa aduce Ucrainei 3 miliarde de dolari pe an, iar, începând din 2015, ţara a încetat să mai importe direct din Rusia. Numai că la orice schimb de opinii cu Putin, Angela Merkel pune în discuţie păstrarea rutei ucrainene ca o condiție implicită pentru a nu abandona Nord Stream 2. "Tranzitul prin Ucraina", a afirmat ieri purtătorul de cuvânt al Germaniei, Steffen Seibert, "trebuie să aibă un viitor".
Zilele trecute, a opta rundă de negocieri dintre ruși și ucraineni privind reînnoirea contractului, care expiră în decembrie, s-a încheiat fără acorduri. Iar acum, Gazprom va putea avea o poziție și mai intransigentă atunci când va relua subiectul tarifelor de tranzit. Cu excepția cazului în care semnalele de pace lansate de ceva timp de Moscova și Kiev nu vor permite o apropiere chiar și pe frontul gazului. "Putem spera că scenariul politic va face părţile mai flexibile, chiar și pe teme economice", explică de la Moscova Andrij Kortunov, directorul general al Consiliului rus pentru afaceri internaționale. Să ne amintim însă că interesele economice nu sunt ușor de reconciliat. Rusia este gata să mențină tranzitul către Ucraina, însă este puțin probabil că se va angaja mai mult de un an, în timp ce Kievul spune că are nevoie de un contract pe termen mai lung, de cinci sau zece ani, pentru a menține infrastructurile ".
Pace și investiții
De altfel, pentru Volodimir Zelenski, politica, economia și destinderea relaţiilor cu Moscova merg mână-n mână. "Pacea este imposibilă" - a spus, marţi, președintele ucrainean - "fără o creștere economică stabilă". Iar pentru economie, guvernul ucrainean are obiective ambițioase: + 5-7% pe an până în 2024 și investiții pe scară largă, începând cu regiunile în care totul este mai dificil, cele din estul Ucrainei afectate de separatism și război. Mariupol, portul industrial la Marea Azov, aflat la 20 km de front, este locul în care Zelenski a ţinut să organizeze un forum cu mesaj clar: calea de ieșire dintr-un război trece prin investiții și dezvoltare.
Și cine știe dacă într-o bună zi aceste investiții nu vor implica și Rusia? Concomitent cu inaugurarea Forumului de la Mariupol, Ucraina a anunțat începutul dezangajării din orașul Zolote, regiunea Luhansk. Trupele guvernamentale ucrainene și separatiștii proruși au făcut un pas înapoi cu armateele lor şi, în curând, ar trebui să urmeze alte retrageri. Evenimente ce ar putea favoriza convocarea aşa-zisului summit în "format Normandia": negocierile pentru stabilizarea Donbasului între Rusia, Ucraina, Franța și Germania, la care vor participa pentru prima dată fată în fața Zelenski și Vladimir Putin.(RADOR)
- Naftemporiki: Grecia - campioană la impozitare, nu şi la venituri
De ani de zile, studiile OCDE și ale Băncii Mondiale numesc Grecia „campioana” sarcinilor fiscale, iar firmele de investiții atrag atenţia asupra efectelor adverse ale supra-impozitării. Cum evoluează Grecia pe planul veniturilor fiscale în comparaţie cu alți membri ai Uniunii Europene? Se situează undeva la nivelul mediu, ceea ce arată că trebuie făcut mult mai mult pe frontul evaziunii fiscale.
Conform datelor Eurostat, raportat la PIB, veniturile fiscale și contribuțiile de asigurări sociale care intră în bugetul statului elen sunt foarte apropiate de media atât din Zona Euro, cât și din UE a celor 28 de state. Concret, în Grecia acestea s-au situat la aproape 41% din PIB în 2018, cu puţin peste nivelul din anul precedent, în timp ce în Zona Euro se situează la 41,7%, iar în blocul comunitar la 40,2%.
Campioni și codaşi
Cele mai ridicate procente se înregistrează în Franța (48,4%), Belgia (47,2%) și Danemarca (45,9%), urmate îndeaproape de Suedia (44,4%), Austria (42,8%), Finlanda (42,4%) și Italia (42%). De notat că majoritatea sunt țări renumite pentru puternicul stat al bunăstării sociale și pentru servicii publice de înaltă calitate pentru cetățenii lor, cu un grad de mulţumire sensibil mai ridicat în rândul cetăţenilor cu privire la modul în care sunt valorificate impozitele pe care le plătesc.
La polul opus, cele mai mici procente se înregistrează în țările cunoscute pentru cote de impozitare extrem de mici. Este vorba despre Irlanda (23%), România (27,1%), Bulgaria (29,9%), Lituania (30,5%) și Letonia (31,4).
Cea mai mare creştere a ponderii veniturilor fiscale în PIB a fost înregistrată de Luxemburg (de la 39,1% în 2017 la 40,7% în 2018) și România (de la 25,8% la 27,1%). În total, 16 state membre au înregistrat o creștere a veniturilor fiscale și a contribuțiilor la asigurările sociale ca procent din PIB. La polul opus șapte ţări au înregistrat scăderi. Cele mai mari scăderi au fost în Danemarca (de la 46,8% la 45,9%), Ungaria (de la 38,4% la 37,6%) și Finlanda (de la 43,1% la 42,4%).
Ce impozite sunt plătite cel mai mult
De notat că, în 2018, impozitele pe producție și importuri au acoperit cel mai mare procent al veniturilor din UE (13,6% din PIB), urmate de contribuțiile de asigurare (13,3%) și impozite pe venit și pe avere (13,2%).
Diferențele dintre statele membre sunt mari. Astfel, în timp ce prima categorie reprezintă 22,4% din PIB în Suedia, în Irlanda reprezintă doar 8%, iar în Germania 10,8%.
În ceea ce privește impozitele pe venit în Danemarca, acestea reprezintă 28,9% din PIB, în timp ce în Bulgaria 5,8%, iar în România 4,9%.
Situaţia din Grecia
Reamintim că un raport recent al OCDE a arătat că performanța Greciei în domeniul competitivității fiscale, crucială pentru a atrage investiții și a stimula consumul și dezvoltarea, rămâne slabă. În clasamentul respectiv al OCDE pentru anul 2019, Grecia se află pe locul 30 din 36 de țări, după ce a urcat o treaptă față de anul trecut.
Printre punctele slabe ale sistemului fiscal grecesc, OCDE enumeră rata de impozitare foarte ridicată pentru companii, şi anume de 28%, în timp ce media membrilor săi este de 23,6%. În același timp, se observă că întreprinderile au restricții severe în ceea ce priveşte valoarea pierderilor operaționale pe care le pot utiliza pentru a compensa profiturile viitoare și nu pot folosi pierderile pentru a limita veniturile impozabile trecute.
Un accent deosebit se pune pe TVA , iar OCDE subliniază că 24% este una dintre cele mai mari cote din lumea dezvoltată, aplicată „la una dintre cele mai înguste baze”.(RADOR)
