”Este o prioritate pentru consumatori ca industria financiară să le ofere servicii adecvate, fără a-i încărca cu produse sau opțiuni pe care nu le folosesc sau care sunt riscante”, a spus miercuri la Bruxelles Calu Monica, președinta a Asociației Consumers United/Consumatorii Uniți, un ONG dedicat protecției consumatorilor. Ea a reprezentat consumatorii români în cadrul celei de-a doua ediții a Conferinței anuale a Forumului Industriei Financiare de Retail - ERFF- ”Consumers at the heart of finance in Europe” („Consumatorul în centrul industriei financiare din Europa”).

Calu Monica, Asociația Consumers UnitedFoto: Hotnews

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai consumatorilor, reprezentați ai industriilor de profil (bănci, asigurători, piețe financiare), ai Centrului European pentru Consumatori (ECC), Comisiei Europene, Parlamentului European, ai Autorității Bancare Europene și ai Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale.

Subiectele discutate au avut în vedere necesitatea de a furniza consumatorilor informații corecte, transparente, ușor de înțeles de consumatorul obișnuit și într-un mod obiectiv, adică fără a-i influența alegerile prin metode de marketing, de targetare sau prin consiliere incorectă de către cei ce pun pe piață produsele.

La panelul dedicat asigurărilor, produselor de pensii și produselor de investiții, a participat, ca reprezentantă a consumatorilor, Calu Monica, membră în Grupului Părților Interesate din domeniul bancar (Banking Stakeholder Group) al Autorității Bancare Europene (EBA) și în Grupul Părților Interesate de Asigurări și Reasigurări (Insurance Reinsurance Stakeholder Group) din cadrul Autorității Europene de Asigurări și Pensii (EIOPA).

O amplă dezbatere a avut în centru concilierea interesului consumatorului de a fi informat corect, la timp și complet vis-a-vis cu creșterea cantității de informații, datorate inclusiv creșterii complexității produselor dar și a complexității mediilor prin care se încheie contractele în ziua de astăzi.

  • Serviciile esențiale de plată să devină realitate pentru toți consumatorii Uniunii Europene, indiferent din ce stat membru fac parte și unde încheie contractele

Ca și concluzii ale participării la lucrările conferinței, Calu Monica subliniază necesitatea ca serviciile esențiale de plată să devină realitate pentru toți consumatorii Uniunii Europene, indiferent din ce stat membru fac parte și unde încheie contractele. Este de importanță majoră pentru consumatori ca produsele financiare și de investiții să fie corecte, accesibile și sigure. Piețele produselor financiare pentru consumatori trebuie să garanteze nu doar ca informațiile privind serviciile financiare sunt ușor de înțeles pentru aceștia , ci și ușor de comparabile – inclusiv când este vorba de vânzarea transfrontalieră a serviciilor și, de asemenea, ca sfaturile privind produsele serviciile oferite sunt accesibile și fiabile.

Ca reprezentant de asociație de consumatori, dar și ca un reprezentant al consumatorilor în autoritățile europene de reglementare a piețelor financiare, Calu Monica apreciază că, în continuare, este o prioritate pentru consumatori ca industriile de profil să ofere servicii financiare adecvate pentru cei care le cumpără, fără a-i încărca cu produse sau opțiuni care nu le folosesc, sau sunt riscante, fără ca aceștia să cunoască acest aspect, sau vânzând produse care nu răspund nevoilor reale sau nu sunt potrivite și posibilităților financiare ale clienților.

Context:

​În ziua de 5 noiembrie 2019, în Bruxelles, la Comitetul Economic și Social European, a avut loc cea de-a doua ediție a Conferinței anuale a Forumului Industriei Financiare de Retail - ERFF- ”Consumers at the heart of finance in Europe” („Consumatorul în centrul industriei financiare din Europa”). Această cea de-a doua ediție a Conferinței Forumului Industriei Financiare de Retail a fost inspirată de un demers desfășurat de-a lungul anului 2019, demers care a explorat poziționarea industriei serviciilor financiare adresate consumatorilor vis-a-vis de așteptările consumatorilor.

Au fost examinate, în principal, modalitățile și nivelul la care aceste așteptări sunt îndeplinite - și în cazul în care acest lucru nu este încă pe deplin atins – s-a făcut o evaluare a politicilor și reglementarilor din domeniul serviciilor financiare cu amănuntul din cadrul legislativului și al autorităților competente la nivelul Uniunii Europene. Această călătorie desfășurată de-a lungul unui an a inclus dialoguri cu grupuri de consumatori din diferite state membre, cu factori politici și reprezentanți ai autorităților cu rol de reglementare a pieței financiare din statele membre ale UE.

Forumului Industriei Financiare de Retail - ERFF (ERFF) este o manifestare pan-europeană care reunește, prin workshop-uri și discuții tehnice, consumatori, oameni de afaceri și factorii de decizie pentru a sprijini deschiderea reală a piețelor financiare cu amănuntul în Europa pentru toți cetățenii acesteia, indiferent din ce stat contactează și în care stat membru încheie contracte. Reprezentând toate aspectele sectorului de vânzare cu amănuntul a serviciilor financiare - investiții tradiționale sau de nivel mai larg (fonduri de investiții) și cele de frontieră, prin medii complet digitalizate – Forumul este orientat spre cetățeni și urmărește să favorizeze eliminarea barierelor cheie și creșterea posibilității de a alege produse și servicii financiare și a transparenței pentru toți consumatorii granițe, în moduri care să mențină Uniunea Europeană competitivă.

Din acest motiv, subiectele abordate la ediția din acest an s-au referit la ușurința de a deschide un cont bancar curent în general în țara de origine a unui consumator într-un alt stat membru, la ușurința pentru cetățenii Uniunii Europene de a obține produse de finanțare de genul credite ipotecare sau de consum și carduri de credit într-o altă țară decât cea de origine, dar și posibilitățile de a încheia polițe de asigurări de pensii sau de a accesa produse de investiții adresate consumatorilor.