BNR a sancționat cu avertisment scris Vista Bank (fostă Marfin Bank), una din băncile mici din sistemul bancar local, după ce instituția de credit acordase un împrumut în lire sterline unei persoane- parte afiliată a băncii- în condițiile în care Procedura de lucru și Strategia privind administrarea riscurilor semnificative 2019-2020 au fost modificate chiar în ziua aprobării creditului, iar Departamentul Risc și Departamentul Conformitate și AML dăduseră aviz negativ cu privire la acordarea împrumutului. Florin Georgescu, numărul doi din BNR a transmis imediat Ordinul (98/2019) privind sancționarea Vista Bank.

Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNRFoto: Hotnews

Potrivit documentelor consultate de HotNews, sancțiunea a fost acordată și pentru:

  • nerespectarea prevederilor art.87 lit.e) și art.89 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere inexistența unui proces de monitorizare a creditelor acordate cu derogare de la Strategia privind administrarea riscurilor semnificative, aprobarea unor credite de valori mari fără să se ţină cont de opinia de risc nefavorabilă, respectiv aprobarea de facilități de credit fără o analiză corespunzătoare a capacității de rambursare a debitorilor, ceea ce nu asigură un mediu corespunzător și controlat în mod adecvat pentru riscul de credit;
  • nerespectarea prevederilor art.49 coroborat cu cele ale art.50 alin.3 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere existența unei funcții de conformitate ineficace, care nu a oferit susținere organului de conducere în procesul decizional, la nivelul instituției de credit fiind identificate numeroase nerespectări ale reglementărilor interne care guvernează activitatea de creditare.

Banca și-a anunțat nu demult ambițiile: dorește ca în cel mult un an și jumătate să urce de la actuala cotă de piață de 0.5% la 1%, atrăgând clienți persoane fizice dar și mici companii. Bancherii de la noua Vista Bank se uită după români care câștigă cel puțin 5000 de lei lunar și după firme cu vânzări de până la 50 de milioane de euro anual.

  • Ambiții optimiste, care urmează să fie confirmate sau nu de economia reală

Cu o rețea de 30 de sucursale în România, dintre care 9 în București și 21 în alte orașe, strategia băncii vizează deschiderea mai multor sucursale în orașe-cheie, așa cum este Bucureștiul, în conformitate cu modelul de business şi segmentele adresate. Conform noii strategii, banca folosește un model în care fiecare client are propriul său manager de servicii financiare și primește soluții personalizate, ceea ce înseamnă un proiect extrem de ambițios, dacă ne gândim la numărul de locuitori care ar reveni unei agenții bancare.

Trebuie de asemenea spus că fosta (de pe acum) Marfin s-a făcut remarcată și prin refuzul de a credita în franci elvețieni, deși centrala din Cipru o ceruse înainte de izbucnirea crizei. "Am preferat să pierdem cotă de piață și să rămânem la 0.5%, decât să vindem credite în CHF", spune Cornel Stănescu, numărul doi al Vista Bank.

Bancherii Vista nu au dorit să ofere detalii cu privire la cum anume vor încerca să convingă populația și firmele să lucreze cu mica instituție de credit, știut fiind faptul că piața locală are cel mult 16.000 de firme bancabile, pentru ale căror conturi se bat toate băncile.

Marfin a fost achiziționată în 2018 de familia Vardinogiannis, care mai deține unul dintre cele mai mari conglomerate industriale din sud-estul Europei, cu activități care includ energia, rafinăriile petroliere, peste 1.400 de benzinării, producția și distribuția energiei electrice, transportul maritim, sectorul financiar, media și divertisment.

“Grație sprijinului mai puternic din partea unuia dintre cele mai mari grupuri din Europa de Sud-Est, noua Vista Bank Romania va oferi servicii personalizate, mai bune, mai aproape de clienţi prin înţelegerea nevoilor lor şi prezentând soluţii financiare personalizate. Avem o încredere puternică în potențialul pieței românești, unde suntem hotărâți să jucăm un rol crucial într-un mod durabil, cu perspective pe termen lung şi cu puterea de neegalat a Grupului Vardinogiannis", a declarat Antonios Mouzas, CEO Vista Bank Romania.

Vista Bank Romania se situează pe locul 22 din cele 35 de bănci din România în funcție de valoarea activelor, iar obiectivul pe termen scurt este dublarea cotei de piață până la 1% și crearea unui model de afaceri profitabil și durabil pentru a putea participa la viitoarea consolidare a pieței.

Banca a încheiat anul 2018 cu un profit net de 10,7 milioane de lei și cu o valoare a capitalului de 295 milioane de lei. În primele patru luni ale anului 2019, veniturile din exploatare s-au dublat, nivelul creditelor neperformante a scăzut dramatic, iar raportul dintre valoarea creditelor și a depozitelor a ajuns la 55%, rezultate care indică excelenta rată de lichiditate a băncii. La sfârșitul lunii aprilie, soldul împrumuturilor a fost de 0,95 miliarde de lei, în timp ce valoarea cumulată a depozitelor a fost de 1,8 miliarde de lei.

  • O istorie bancară zbuciumată

Înainte de izbucnirea crizei, Marfin anunța intenția de a investi 4 miliarde euro în sud-estul Europei, inclusiv în România, prin intermediul companiei de servicii financiare Marfin Investment Group (MIG). "Intenţionăm să devenim una dintre cele mai mari firme de investiţii din sud-estul Europei. Anticipăm ca 80% din capital să fie plasat în primele şase luni", afirmau la acea vreme oficialitățile de la conducerea băncii.

În septembrie 2007, analiștii Marfin întrevedeau "perspective stelare" pentru sectorul bancar românesc. "În ceea ce priveşte piaţa bancară din România, gradul de penetrare se menţine scăzut. Dezvoltarea pieţei bancare a început abia în ultimii ani, iar populaţia şi companiile din România, atât cele mari, cât şi cele mici şi mijlocii nu s-au familiarizat suficient cu produsele bancare, întrucât astfel de servicii au fost, până de curând, indisponibile, iar ratele foarte ridicate ale dobânzilor au limitat creditarea", apreciau atunci analiştii Marfin.

Grupul Marfin deţinea acţiuni la fosta Egnatia Bank, prezentă pe piaţa românească din anul 2000, când a achiziţionat filiala comună din România a băncilor BNP Paribas şi Dresdner Bank.

În 2013, Bank of Cyprus închide temporar sucursala din România, depozitele respectivei bănci fiind mutate la Marfin.

La începutul lunii mai 2013, apare știrea că fondul de investiţii AnaCap negociază preluarea Marfin Bank România, Ktorides anunțând că banca urma să fie preluată în 2-3 luni, cel târziu până la finele anului.

În februarie 2016, Bank of Beirut încearcă să convingă Banca Naţională a României (BNR) să primească aprobarea pentru achiziţia Marfin Bank România, un proces destul de complicat având în vedere cei de la BNR erau și sunt destul de reticienţi în a permite in­trarea pe piaţa bancară ro­mâ­nească a unor acţionari din afara zonei euro.

De operaţiunile Marfin Bank România au fost inte­resaţi de-a lungul timpului mai mulţi investitori, printre care Banca Transilvania, fon­dul de investiţii american J.C. Flowers sau miliardarul american Wilbur Ross, unul dintre acţionarii Eurobank (acţionarul principal de la Bancpost).

În iulie 2018 se anunță că conglomeratul de business Vardinogiannis a finalizat achiziția Marfin Bank, după ce a primit avizul favorabil din partea Băncii Naționale a României (BNR). Marfin Bank ajunsese deja la 30 de sucursale și la un volum al activelor de aproape 2 miliarde lei. În 2017, banca a înregistrat un profit net de 5,7 milioane lei.

Grupul Vardinogiannis este acționarul majoritar al Motor Oil Hellas Corinth Refineries, companie listată la Bursa din Atena, cu o capitalizare de piață de peste două miliarde euro.