Guvernul va lua o decizie privind creșterea salariului minim brut pe țară până la sfârșitul lunii noiembrie, a anunțat luni Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului. Potrivit acestuia, decizia va fi luată după consultarea partenerilor sociali, patronate și sindicate.

Ionel DancaFoto: Hotnews

În cadrul analizei se va ține cont de creșterea economică din acest an, de indicele de productivitate și de nivelul inflației, a mai spus Dancă. Acesta a adăugat că discuțiile cu patronatele și sindicatele vor avea loc în perioada imediat următoare. "În perioada imediat următoare vor avea loc astfel de discuții, pentru ca până la finalul lunii să avem o decizie asumată, astfel încât mediul de afaceri să poată să-și facă planurile pentru anul viitor", a spus Dancă.

Acesta a precizat că vor fi luate în calcul mai multe scenarii privind nivelul de creștere a salariului minim începând cu 1 ianuarie 2020.

Premierul Ludovic Orban a avut luni o discuție pe tema salariului minim cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, și ministrul Muncii, Violeta Alexandru.