Opt din zece români ar vrea să fie premiați pentru că își plătesc ratele. Jumătate dintre bărbați n-ar renunța la cheltuielile de îngrijire personală ca să-și achite datoriile

de DP     HotNews.ro
Luni, 18 noiembrie 2019, 16:50 Economie | Finanţe & Bănci


Problema datoriilor ramane apasatoare pentru multi romani
Foto: sxc.hu
Mi s-a părut interesant. Circa 8 din 10 români preferă să primească premii sau reduceri dacă își plătesc ratele la timp, potrivit unui studiu transmis luni de reprezentanții iSense Solutions, o firmă de consultanță care a realizat o cercetare în luna octombrie despre românii și comportamentul la plată. De regulă, în perioade de creștere economică, oamenii rambursează mai mult din datorii în vreme ce în perioade de recesiune rambursările încetinesc și se diminuează. Circa un român din cinci nu ar vrea să achite rate lunare ci să plătească la fiecare 2-3 luni ratele, chiar dacă acestea ar fi mai mari.

Deși surveyul încearcă să acrediteze ideea că românii sunt mai educați financiar, asemenea date nu pare să confirme acest scenariu.

Ce mai arată cercetarea iSense, realizată pe un eșantion reprezentativ la nivel urban:
  • aproximativ trei sferturi preferă să aibă rate cu valoare fixă, în fiecare lună
  • 16% dintre ei preferă să plătească o rată mai mare la fiecare 2-3 luni, fără a plăti rate lunare.
  • Când vine vorba de cheltuielile la care ar renunța pentru a-și achita din datorii, 66% dintre persoane au menționat petrecerea timpului liber, vacanțele și renovarea casei. Un procent destul de mare, 70% dintre bărbați au spus că vor renunța la cheltuielile pentru renovarea casei, dar numai 49% dintre bărbați ar renunța la cheltuielile de îngrijire personală, comparativ cu doar 36% dintre femei.
  • Un român din cinci preferă să plătească datoriile mai mici, iar apoi pe cele mari
  • În ceea ce privește urgența cheltuielilor, plățile utilităților se situează pe primul loc (pentru 3 români din 4), urmate de plata ratelor (la fel), cheltuielile efectuate cu copiii (60% dintre români), cheltuieli pentru îmbrăcăminte (9%), în timp ce 17% dintre respondenți au menționat cheltuielile cu animalele de companie.
  • Cât despre plata ratelor, 8 din 10 persoane au menționat că acesta este primul lucru pe care îl achită chiar dacă rămân cu mai puțini bani pentru a plăti alte cheltuieli.
  • Ca surse de încredere în oferirea de ajutor pentru mai buna gestionare a finanțelor, familia și prietenii sunt pe primul loc, pentru 51% dintre românii din mediul urban. Doar 7% dintre aceştia au menționat consilieri financiari ai instituțiilor financiare nebancare ca surse de încredere și 6% au numit consilierii financiari ai agențiilor de colectare a datoriilor.
  • Atunci cand doresc sa plătească o datorie, fără a fi nevoiți să aplice pentru un nou împrumut, economiile reprezintă principala sursă de rambursare a datoriilor pentru 64% dintre românii din mediul urban, în timp ce 54% dintre aceștia ar mai căuta şi alte venituri. În același timp, 23% ar negocia valoarea datoriei cu creditorul sau cu firma de colectare a datoriilor.
N.Red. Cercetarea „Reciclarea datoriilor” a fost realizată de iSense Solutions în octombrie 2019 pe un eșantion cu vârste între 25 și 55 de ani, reprezentativ urban. Metodologia folosită pentru cercetare a fost colectarea datelor CAWI.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






2107 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by