Drama României provine dintr-o triplă sursă: partidele „de stânga”, deși au favorizat un stat puternic, au căutat să slăbească pe orice cale societatea civilă; partidele „de dreapta”, deși au sprijinit societatea civilă, nu au înțeles (și nu înțeleg în continuare) importanța unui stat puternic, iar a treia sursă o constituie faptul că societatea civilă are, la rândul său, două handicapuri culturale majore, a spus marți economistul șef al Băncii Naționale, Valentin Lazea.
”Deși în studiile sociologice internaționale românii sunt catalogați drept colectiviști, puțină lume remarcă faptul că este un colectivism lipsit de solidaritate: bătrânilor nu le pasă de tineri (și viceversa); oltenilor nu le pasă de moldoveni (și viceversa); gulerelor albe nu le pasă de gulerele albastre (și viceversa)”, a adăugat Lazea.
El și-a fundamentat discursul pe două cărți ale acelorași autori- Acemoglu și Robinson- „De ce eșuează națiunile” (2012) și „Coridorul îngust” (2019). În prima, cei doi autori fac distincția între societățile organizate după modelul extractiv (cele din Estul Europei, America Latină, Africa etc.) și societățile organizate după modelul inclusiv (cele din Vestul Europei, SUA, Australia etc.).
Intitulată ”De ce România nu e Danemarca”, prelegerea economistului șef al Băncii Naționale a punctat câteva elemente care diferențiază cele două națiuni. ”Știți că Danemarca e considerată cea mai fericită țară din lume. An de an, ei ies pe locul întâi la capitolul fericire. Danezii sărbătoresc orice, chiar și ziua de naștere a pisicii o fac cu băuturi în curte, cu steagul național arborat...Dar, în aceeași Danemarca, populația este mulțumită să dea statului mai mult de 50% din veniturile realizate, sub formă de impozite. Ceea ce poate părea de neînțeles pentru un român, obișnuit să perceapă statul ca pe ceva negativ. Dar este pe deplin logic pentru o societate care a găsit „coridorul îngust” (de unde și titlul cărții), între un stat atotputernic și unul slab. În acest model, domnește încrederea, și nu frica, drept fundament al relațiilor sociale”, a adăugat Lazea.
Modelul extractiv e caracterizat de elite prădătoare, mai spune el. ”Aceste elite au nevoie de o justiție supusă și manipulabilă. Oarbă și în sens metaforic dar și propriu. O justiție slabă are ca rezultat inhibarea inovației, deoarece nimeni nu va depune eforturi pentru un rezultat care riscă să-i fie confiscat de alții. Astfel, societățile organizate după modelul extractiv rămân mereu în urma progresului tehnologic, mulțumindu-se să preia ceea ce societățile mai avansate, inclusive, au inventat deja”, punctează economistul șef al Băncii Centrale.
La polul opus, societățile inclusive se remarcă printr-un sistem juridic puternic și prin domnia legii, fapt care are două consecințe majore. Pe de o parte, elitele nu își permit să vină la putere pentru a se îmbogăți, deoarece justiția le va sancționa drastic. ”Rezultatul îl reprezintă guvernări îndreptate spre satisfacerea binelui general. Pe de altă parte, inovațiile apar pe bandă rulantă, deoarece dreptul de proprietate intelectuală este apărat, iar societățile se dezvoltă pe căi noi, nebătătorite”, consideră Valentin Lazea.
România a avut, în toată istoria sa, o societate organizată după modelul extractiv, consecințele fiind o rămânere în urmă permanentă și menținerea unui decalaj, crede Lazea. ”La aceasta a contribuit și geografia, țara fiind situată la intersecția a trei imperii - Habsburgic, Țarist, Otoman- care au practicat, la rândul lor, modele extractive de organizare a societății, în grade mai mari sau mai mici. Este corect să spunem că și în modelul extractiv este posibilă (ba chiar este încurajată) creșterea economică, deoarece fără aceasta elitele prădătoare nu ar mai avea ce prăda. Dar această creștere este una de imitație, lipsită de elemente inovative. În plus, ea se poate opri în orice moment și convergența cu țările dezvoltate se poate transforma în divergență”, a mai spus Lazea. Vedeți Grecia și Portugalia....
Pentru a deveni compatibilă cu valorile vest-europene, România trebuie să-și întărească sistemul de justiție, adică o evoluție contrară celei care s-a încercat în ultimii trei ani de guvernare a PSD. Numai cu o justiție puternică și imparțială se poate asigura o conducere dezinteresată și o stimulare a inovării, consideră economistul șef al instituției conduse de Isărescu.
În al doilea volum, „Coridorul îngust” (2019), Acemoglu și Robinson analizează puterea statelor plecând de la conceptul de Leviathan, al filosofului englez din secolul al XVII-lea Thomas Hobbes care pleda pentru un stat puternic, chiar monstruos de puternic (Leviathan), pentru a-i feri pe cetățeni de viața „solitară, săracă, neplăcută, brutală și scurtă”, definitorie pentru acea perioadă.
Pornind de la acest concept, Acemoglu și Robinson identifică patru tipuri posibile de state:
1- Leviathanul despotic
În acest caz, statul este atotputernic, iar societatea civilă este slabă. Tendințele spre autoritarism sau dictatură sunt evidente, dar ordinea și securitatea cetățeanului (supus) sunt garantate. În astfel de state nu există încredere, iar liantul comun este frica. Exemple sunt China, Rusia, Turcia din ultimii ani etc.
2. Leviathanul absent
Corescpunde unui stat slab, absent și unei societăți civile de asemenea slabe. Practic, are loc o disoluție a puterii, o luptă între clanuri și diferitele facțiuni din care nimeni nu are puterea de a se impune. Trăsături dominante: frica și neîncrederea.
Exemple: Afganistan, Libia, Somalia șamd
3- Leviathanul înlănțuit
În cazul Leviathanului înlănțuit, atât statul, cât și societatea civilă sunt puternice. Nu numai că nu se află în relații antagonice, dar chiar se sprijină una pe alta în creșterea reciprocă a puterii. Acestea sunt societățile dezvoltate din vestul Europei (și, parțial, din SUA), care au înțeles că statul trebuie să fie suficient de puternic ca să protejeze și să faciliteze dezvoltarea indivizilor, iar societatea civilă trebuie să fie suficient de puternică pentru a nu permite vreun abuz al statului.
4- Leviathanul de hârtie
Atunci când statul este deopotrivă despotic și ineficient, avem cea mai proastă combinație posibilă. România se află în această situație, alt exemplu concludent fiind Argentina. Leviathanul de hârtie reprezintă o combinație între Leviathanul despotic și cel absent, combinație generată, pe de o parte, de lipsa dorinței din partea elitelor de a avea o societate civilă activă (vezi eforturile de a menține în starea de agricultură de subzistență o mare parte a populației), iar pe de altă parte, de dorința menținerii unor relații clientelare, în care „clienții” să poată fi ușor controlați.
”Mult timp nu am înțeles de ce contează domnia legii asupra economiei. Intuiam, mă rog, dar nu eram foarte sigur. Am înțeles însă că o justiție puternică îi oprește pe conducători să lucreze în interes propriu. Și, de asemenea, o justiție puternică ajută inovarea.
”La noi se consideră ca dacă vom crește cu 2% an de an o să-i ajugem pe alții. Ceea ce nu se știe este amănuntul că dacă creștem prin imitație, vom crește o perioadă, apoi vom atinge faza de platou după care o vom lua în jos”, a conchis Valentin Lazea. La polul opus sunt societățile inclusive, care au o justiție puternică.
1
2
