Se închide Prima Casă? Cîțu: După ce facem o analiză, vedem ce programe mai râmân în picioare sau nu

de G.S.     HotNews.ro
Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 11:42 Economie | Finanţe & Bănci


Prima Casa
Foto: sxc.hu
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat, sâmbătă dimineață, că o serie de programe, printre care și "Prima Casă", sunt în analiză momentan pentru a se vedea dacă au adus sau nu plusvaloare, precizând despre proiectul PSD "O familie, o casă" că nu este interesant pentru liberali, transmite Mediafax.

"Prima Casă se află binențeles pe această listă de programe (aflate în analiză -n.r.). Nu a fost nevoie (de bani la rectificare pentru "Prima Casă" -n.r.). Programele rămân. Doar facem o analiză. După ce facem o analiză, voi vedea care va mai rămâne în picioare sau nu", a declarat Florin Cîțu, la Antena 3.

Ministrul Finanțelor a catalogat proiectul PSD, prin care programului "Prima Casă" i se atribuie un caracter social devenind "O familie, o casă", că nu este interesant pentru actuala guvernare.

"În trei ani de zile, am văzut toate proiectele PSD și nu cred că a existat un proiect PSD care să-mi fi stârnit interesul așa de mult încât să-l folosesc. Nici acest proiect nu va fi interesant pentru noi", a declarat liberalul.

Pe 18 septembrie, Senatul a adoptat, în calitate de prim for legislativ sesizat, proiectul de lege pentru modificarea OUG 60/2009, prin care programului "Prima casă" să i se atribuie un caracter social, devenind "O familie, o casă".

Proiectul propune:

• Modificarea titulaturii Programului „Prima casă” în programul "O familie, o casă".

• Introducerea pragului de venit pentru beneficiarii Programului pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei.

• Mandatarea pe lângă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și a Fondului Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanții în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția unei locuințe în cadrul Programului.

• Menținerea avansului minim de 5% din prețul de achiziție al locuinței. Prețul de achiziție a locuinței este de maximum 70.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar valoarea finanțării garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei.

• Acordarea următoarelor subvenții de dobândă:
 reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil.
 reducerea cu 1 punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.

• Refinanțarea creditelor obținute în cadrul Programului, prin alte instrumente de finanțare, cu excepția altor credite acordate in cadrul Programului.

Pe 8 octombrie 2019, propunerea legislativă a fostului ministru de Finanţe Eugen Teodorovici a primit raport favorabil în Comisia de buget a deputaților.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






4529 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    pai plafonul e prea mic (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 12:14)

    Je__ [utilizator]

    firmele vor plafon mai mare, sa vanda mai scump apartamentele

    cam aici cred ca bate si Catu.....programul poate fi transformat din social in program liberal pentru firme...pardon social pentru firme
    • 0 (2 voturi)    
      Mai Je-ulica, nu ti s-au strepezit dintii? (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 17:02)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Je__

      De la minciuni?
      Va sa zica omul ala zice clar ca vrea sa desfiinteze progrmaul si tu vii si ne spui ca vrea sa mareasca plafoanele?
  • +1 (5 voturi)    
    Nu-i rea ideea. (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 12:29)

    Tayen [utilizator]

    Acest „program” a umflat mult prețul la locuințe!
  • +1 (7 voturi)    
    o decizie care va accentua fractura sociala... (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 12:48)

    demaGOGU [utilizator]

    ...interzicand accesul la proprietate ptr majoritatea populatie si legalizand o societate cu doua viteze: o masa de saracani pe care se grefeaza o patura subtire de privilegiati.
    • -1 (3 voturi)    
      fractura social-democrat-furtocrata (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 17:12)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      cum anume se interzice accesul la proprietate Gogule?
      Si care majoritate Gogule? cand Romania are cel mai mare raport proprietari/chiriasi din UE? Deci 96% e o patura subtire pentru PSD?
      România este pe primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al procentajului populaţiei care trăieşte în locuinţe proprietate personală, 96% în 2016, cu mult peste media din UE, de 69,3%, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
      Ma intreb ce inseamna o patura groasa?? Hai la baie cu Dragnea postacilor!
    • +2 (2 voturi)    
      Cum poti sa spui ca un om bogat este cel (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 21:53)

      alibaba_zeul_meu [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      indatorat pe o perioada de 30 de ani?

      Unde se duce bogatia lui daca nu reuseste sa plateasca cateva rate la banca? Nu conteaza motivul. Ori se imbolnaveste ori se insoara ori moare ori pierde locul de munca bine remunerat.

      Nu este o interzicere a proprietatii. Esti proprietar pe banii tai.

      Acest program a mentinut bancile pe profit din gainariile cu apartamente de 50m² cu doua camere. Acestea ar trebui sa fie stimulate ca sa dezvolte afaceri care pot ridica economia locala. Sa finanteze productia nu sa se taraie pe licitatiile pentru vechituri.

      Dar pentru cine vorbesc?..
  • +1 (3 voturi)    
    Ticălosule! (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 18:51)

    tudurache [utilizator]

    Chiparosule, Dumnezeu să te pedepsească!Am trei copii , legea asta era singura soluție pt a-mi lua un mic apartament. In România dacă nu ești procuror,polițist sau it_ist n-ai nici o șansă să-ti cumperi locuință
    Îmi pare tare rău după TEodorovici și după proasta satului!
  • +2 (2 voturi)    
    Politica urii raciproce : 'NOI si ei'! (Duminică, 1 decembrie 2019, 6:18)

    hotnewsfil [utilizator]

    S-a ajuns, in tara noastra, la starea ingrijoratoare, in care politicienii dirijeaza populatia sa se imparta in doua tabere, 'NOI si ei', care sa se nege, chiar sa se urasca reciproc.
    Daca, alaturi de masa de operatie (dintr-un spital), pe care se afla un pacient care urmeaza a fi operat, pentru a i se salva viata, de catre doi chirurgi, acestia colaboreaza desavarsit, desi unul este simpatizant PNL, iar celalalt simpatizant PSD.
    Cand trebue sa salveze viata unui om, cei doi medici sunt totalmente profesionisti, uita de politica.
    In mod similar, cei doi mari medici din politica tarii noastre - PNL si PSD - ar trebui sa urmeze exemplul cei doi chirurgi, sa puna pe prim plan apelul pe carel i-l adreseaza pacientul 'tara noastra', de a-si uni eforurile, de a se elibera din chingile politicii partizane, cu unicul scop de a o salva din moartea clinica in care se afla in prezent..
    Ar fi o dovada de responsabilitate, de patriotism, de onoare, ar fi un exemplu major de urmat de catre intregul popor.
    Una dintre aplicatiile ce compun aceasta atitudine responsabila comuna ar fi ca actualul ministru al Finantelor (Catu) sa stea la aceas masa cu fostul ministru (Teodorovici), sa se puna de acord asupra masurilor de aplicat acum si in viitorul imediat, spre binele tarii, masuri care nu au 'culoare politica',


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by