Unii au venit cu dorința de a face mecanismul de creștere a salariului minim bazat pe prognoze, potrivit premierului Ludovic Orban, care a dat de înțeles că e o diferență între prognoză și rezultatul final.

Ludovic Orban, GuvernFoto: Guvernul Romaniei

„Patronatele susțin în cea mai mare parte propunerea noastră. În ceea ce privește sindicatele, au venit cu niște propuneri pe care le analizăm dar ele vor sta mai degrabă la baza discuțiilor ulterioare pe care le vom avea în cursul anului viitor pentru a defini mecanismul legal prin care se va stabili creșterea salariului minim. Am reținut dorința unora de a ne baza pe prognoze pe anul care urmează. Sigur, de multe ori prognozele... vă dau numai un exemplu: bugetul pe 2019 a fost construit pe prognoza de creștere economică de 5,5% și în realitate, creșterea economică pe 2019 probabil va fi în jur de 4%” a spus Orban.

Referindu-se la OUG 114, el a precizat că vor fi abrogate „prevederile absurde care au fost impuse societăților care administrează fondurile din Pilonul II de pensii”.

În ceea ce privește bugetul pe 2020, el a precizat că este important să fie aprobat până la finalul acestui an.

„Povestea asta cu amânarea până în luna martie a aprobării bugetului numai pentru a nu declanșa noi cheltuieli de investiții. Toate autoritățile locale, toate firmele, toți cetățenii trebuie să cunoască prevederile legii bugetului de stat și a asigurărilor sociale de stat până la sfârșitul anului astfel încât să își adapteze acțiunea autoritățile locale, să-și adopte bugetul într-un termen cât mai scurt astfel încât poate să declanșeze toate proiectele de investiții pe care le-au planificat pentru 2020. Firmele trebuie să știe care sunt prevederile legii ca să poată să își adapteze politica firmei. Va fi gata bugetul (până pe 15 decembrie la Ministerul Finanțelor n.r.). Cu siguranță”, a afirmat Orban.

Fiind întrebat dacă va investi în titlurile de stat Tezaur dedicate populației, el a spus că nu are bani pentru a investi.

„N-am bani de investit. Trăiesc din indemnizația de premier”, a spus premierul.