The Financial Times: Chinurile stângii germane marchează sfârșitul unei ere politice ● The Washington Post: Și-ar onora aliații NATO promisiunea de a-i apăra pe membrii atacați? Depinde pe cine întrebi ● La Stampa: Noua lege fiscală italiană prevede închisoarea pentru evazioniştii fiscali şi bonusuri pentru persoanele cu dizabilități ● The Guardian: Un „zid negru” de pagini cenzurate - raportul britanic despre fracking a fost în sfârșit publicat
The Financial Times: Chinurile stângii germane marchează sfârșitul unei ere politice
Schimbarea conducerii SPD prevestește o realiniere mai amplă.
Germania e așteptată de o nouă rundă de lupte interne în coaliția de guvernare după ce Partidul Social Democrat (SPD) și-a ales drept co-președinți doi neremarcabili critici de stânga ai marii coaliții cu Uniunea Creștin-Democrată (CDU). În mai toată Europa social-democrația este în debandadă - fie discreditată de politicile de austeritate, fie destituită de politica identitară ori radicalizată de o stângă renăscută, dar nu neapărat populară. În Germania problemele ei au fost agravate de uzura rezultată din participarea la guvernare.
SPD și-a petrecut 10 din ultimii 14 ani în calitate de partener junior al CDU-ului condus de Angela Merkel. În ciuda unor succese remarcabile, cum ar fi mărirea pensiilor și un salariu național minim, susținerea SPD s-a prăbușit la vreo 15%.
Dnei Merkel i s-a atribuit mai tot meritul pentru politicile de centru ale coaliției, în vreme ce aripa moderată a SPD nu s-a abătut de la refrenul conservator al echilibrului bugetar - în condițiile în care Germania are mare nevoie de mai multe investiții publice. Mai presus de orice, SPD-ului i-a lipsit un lider convingător încă de la plecarea lui Gerhard Schröder de la șefia partidului, acum 15 ani.
SPD ar fi trebuit să se replieze în opoziție după alegerile federale din 2017. În schimb, conducerea lui s-a simțit obligată să-și unească iarăși forțele cu CDU atunci când liber-democrații au respins oferta dnei Merkel de a forma o coaliție împreună cu verzii. Statutul SPD de partid responsabil de guvernare este unul dintre ultimii factori de atracție care i-au mai rămas. Și ar putea fi pe punctul de a-l ceda și pe acesta. Norbert Walter-Borjans și Saskia Esken, cei doi șefi noi, presează pentru o renegociere a contractului ce stă la baza coaliției. Vor cere susținerea partidului la congresul din acest weekend. Revendicările lor ar putea constitui un pretext pentru ieșirea de la guvernare, din moment ce CDU a exclus orice concesii semnificative.
Niciunuia dintre principalele două partide nu i-ar conveni alegerile anticipate. SPD ar urma să fie bătut măr. CDU s-ar descurca mai bine, dar și el are nevoie să se redefinească în urma compromisurilor erei Merkel. Dna Merkel însăși a promis că nu va mai candida, deci cariera ei s-ar încheia grabnic, iar succesiunea la vârful CDU e departe de a fi stabilită.
Cele două partide s-ar putea complica în improvizații. Sau o mare coaliție nervoasă ar mai putea șontâcăi o vreme. Dna Merkel ar putea opta și pentru un guvern minoritar. Ambele scenarii i-ar putea permite Berlinului să treacă cu bine de președinția UE ce-i va reveni în a doua jumătate a anului. Niciunul dintre ele nu oferă perspectiva unui cabinet german mai decis, capabil să pregătească Germania și UE pentru noi provocări presante.
Dacă retragerea SPD ar fi destabilizatoare pe termen scurt, ea ar oferi totuși posibilitatea unei reașezări politice și unei inovații în materie de politici care să reîmprospăteze democrația Germaniei și să-i reînvigoreze poziția de conducere în Europa. Verzii au depășit SPD, devenind cel mai mare partid de la centru-stânga, și par a fi destinați guvernării, fie împreună cu CDU, fie în calitate de partener dominant într-o coaliție cu centrul-stânga și extrema stângă.
La putere, verzii ar avea mai multă imaginație în privința integrării europene și ar fi mai ambițioși în combaterea schimbării climei, domeniu în care Germania a ajuns codașă. Un mare târg verzi-CDU - mai multă ambiție pentru reducerea emisiilor în schimbul unei mai mari ambiții militare - ar fi bună pentru Europa.
Presiunea pentru mai multe investiții publice venită de la un SPD mai înclinat spre stânga, de la verzi, sindicate și acum și de la patronate îi lasă pe adepții liniei dure din CDU din ce în ce mai izolați în obsesia lor pentru deficitul bugetar zero. Deocamdată încă mai dețin controlul, dar schimbarea e pe drum. (RADOR)
The Washington Post: Și-ar onora aliații NATO promisiunea de a-i apăra pe membrii atacați? Depinde pe cine întrebi
Autoapărarea colectivă e consfințită în însăși inima NATO: Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord stipulează explicit că „un atac armat împotriva unuia sau a mai multora dintre ei în Europa ori America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor” și că în replică poate fi folosită forța. E de asemenea un angajament relativ netestat - și unul tot mai încărcat cu tensiune. De la fondarea NATO în 1949 el a fost invocat numai o dată: pe 12 septembrie 2001, în urma atentatelor teroriste din SUA din ziua anterioară.
La 70 de ani de la constituirea NATO nu mai este clar dacă toți aliații sunt în aceeași tabără în privința semnificației efective a apărării colective. Președintele Trump s-a remarcat drept un critic puternic al NATO, în vreme ce intervenția Turciei în nord-estul Siriei a provocat temeri cu privire la cât de departe ar putea merge apărarea colectivă.
Într-un interviu recent pentru The Economist, președintele francez Emmanuel Macron se întreba dacă apărarea colectivă a NATO îi poate implica țara într-un război contra Siriei. „Ce va însemna mâine Articolul 5?”, s-a întrebat Macron cu voce tare. Însă nu e clar nici dacă publicul înțelege acest lucru.
Anul acesta firma britanică de sondaje YouGov a chestionat oameni din patru mari puteri NATO - Regatul Unit, Franța, Germania și SUA - cu privire la ce țări ar fi dispuși să apere, inclusiv aliați NATO, dar și non-NATO precum Suedia și Ucraina. Rezultatele arată că a fi aliat NATO nu asigură automat și susținerea publicului. Numai minorități din populațiile Franței și Germaniei au afirmat că nu ar apăra România, aliat NATO din 2004 și membru UE, sau chiar și Turcia, aliat NATO din 1952 (britanicii au fost divizați în privința ajutării Turciei).
Pe de altă parte, în toate țările incluse în sondaj, majorități au declarat că ar apăra Finlanda și Suedia, care nu fac parte din NATO. Majorități din Regat și SUA au afirmat de asemenea că ar sări în ajutorul Ucrainei, țară căreia i s-a blocat accederea în NATO în 2008 - o situație confuză: chiar SUA au impus decizia la acea vreme. Și în ciuda faptului că Germania și SUA sunt aliate de decenii, doar o minoritate a germanilor ar dori să apere SUA dacă ar fi atacate. Sondajul a fost realizat în aprilie, dar republicat luni, în ajunul reuniunii NATO de la Londra la care Trump și alți lideri globali vor aniversa fondarea alianței.
Rezultatele lui au provocat dezbateri între experții europeni în securitate, mulți întrebându-se cum ar trebui interpretată informația, dacă întrebarea nu a fost cumva formulată pentru a încurca ori a deruta sau chiar dacă datele adunate sunt corecte (sondajele internaționale comparative sunt o chestiune scumpă și dificilă, cu multe ocazii de a greși sau a interpreta eronat).
Alte sondaje au niveluri similare de neconcordanță între țări cu privire la aplicarea Articolului 5, deși concluziile sunt adesea complicate. În 2017, Pew Research Center a întrebat oameni din mai multe state NATO dacă ar răspunde cu forța militară în cazul unui conflict grav între Rusia și un aliat NATO. Doar 40% dintre germani au răspuns afirmativ, comparativ cu 45% dintre britanici, 53% dintre francezi și 62% dintre americani.
Germania se poate remarca prin sentimentele sale mixte față de NATO. Un sondaj realizat anul acesta de firma germană Körber-Stiftung a constatat că mulți germani sunt sceptici în privința unor elemente-cheie ale relației NATO, doar 39% dintre ei afirmând că Germania ar trebui să aibă o relație mai apropiată cu SUA decât cu Rusia. S-ar putea să nu conteze faptul că aceste sondaje relevă o potențială schimbare de viziune a populației referitoare la apărarea colectivă a NATO - deciziile de securitate națională nu se iau prin referendum.
Trump, care a criticat cu înverșunare NATO în campania electorală și încă se mai plânge regulat de cheltuielile militare europene, a admis într-un final validitatea Articolului 5 în iunie 2017, în cursul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă împreună cu președintele român Klaus Iohannis.
Însă, după numai un an, Trump a declarat că de la Muntenegru, o țară mică ce a aderat la NATO anul trecut, se poate ajunge la un război mondial. „Sunt oameni foarte agresivi. Pot deveni agresivi și - felicitări! - ești în al Treilea Război Mondial. Dar așa s-a aranjat”, a declarat Trump într-un interviu de la Fox News din iulie 2018. „Nu uitați, eu tocmai am ajuns aici de un pic mai mult de un an și jumătate”, a adăugat Trump.
Într-un interviu recent, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat că Articolul 5 este „cheia de boltă a NATO” și faptul că nici o țară europeană nu a fost atacată de la înființarea NATO este „poate cel mai mare succes” al alianței.
Dar dacă apărarea colectivă a NATO servește cel mai bine în calitate de instrument de descurajare, atunci ea se bazează pe percepția că ar funcționa efectiv în practică. Riscul este acum ca, dacă va fi vreodată nevoie să fie pusă în practică, liderii lumii să constate că este doar o reclivă a trecutului devenită nefuncțională. (RADOR)
La Stampa: Noua lege fiscală italiană prevede închisoarea pentru evazioniştii fiscali şi bonusuri pentru persoanele cu dizabilități
Pedepse cu închisoarea pentru evazioniştii fiscali, bonusuri pentru motocicliști și persoane cu dizabilități, cote pentru femei în Consiliul de administrație şi măsuri pentru egalitatea de gen. Aceasta este noua lege fiscală aprobată în Italia care prevede beneficii pentru persoane și pentru instituţiile locale.
Astfel, noua lege prevede acordarea unui bonus social pentru impozitul pe deșeuri în favoarea cetățenilor aflați în dificultate. În plus, persoanele cărora banca le-a luat casa în perioada crizei, vor putea solicita un nou împrumut pentru a o răscumpăra. Veşti bune și pentru cei care dețin mașini și mopeduri: asigurarea va fi mai ieftină și toate vehiculele „familiale” vor putea obține, chiar și atunci când polița va fi reînnoită, cea mai bună clasă (și, prin urmare, o primă mai mică).
În timp ce lupta împotriva evaziunii va trece printr-o bază de date unică, către ACI, iar plățile vor trebui făcute obligatoriu prin PagoPa. Progrese și în ceea ce privește siguranța, cu un bonus de până la 250 de euro pentru airbag-urile pentru motociclete. În timp ce, din punct de vedere ecologic, TVA-ul este redus la 4% pentru mașinile hibride sau electrice, sau pentru persoanele cu handicap. O mare atenție a fost acordată și siguranței școlilor care vor putea beneficia de fonduri pentru renovări urgente.
Nu lipsesc măsuri în favoarea autorităților locale, de la indemnizația pentru primarii care administrează mai puțin de 3 mii de locuitori (care va crește la 1.400 de euro) şi până la taxa de staţiune care, în schimb, se va dubla, ajungând la 10 euro în capitale precum Florența sau Rimini, care sunt tranzitate de un număr de turiști de 20 de ori mai mare decât numărul rezidenților.(RADOR)
The Guardian: Un „zid negru” de pagini cenzurate - raportul britanic despre fracking a fost în sfârșit publicat
Oamenii se vor întreba de ce are guvernul atât de mult de ascuns, afirmă Greenpeace.
Guvernul a cenzurat masiv un raport secret privind industria fracking-ului după ce a fost forțat să se conformeze ordinului unui tribunal de a-l pune la dispoziția publicului. Raportul guvernului privind sectorul britanic al gazelor de șist a fost publicat luni, după ani de zile de bătălii pentru dezgroparea documentului secret - însă trei sferturi din paginile lui sunt cenzurate. Raportul de 48 de pagini consultat de Guradian include 37 de pagini acoperite complet cu cerneală neagră și una singură - prima copertă - pe care nu e cenzurat nimic. Paragrafele care se pot citi dezvăluie planuri de ajutare a companiilor de fracking prin contracararea opoziției publice în creștere printr-o campanie guvernamentală de promovare a unui „scenariu pro-șist”.
Raportul, scris în 2016, a fost în sfârșit remis după ce un tribunal specializat a hotărât că este de interes public. Greenpeace a purtat o îndelungată bătălie cu guvernul pentru dezvăluirea documentului.
Rebecca Newsom, responsabila politică a Greenpeace din Regatul Unit, a declarat: „Privind la acest zid negru de pagini cenzurate, oamenii se vor întreba de ce guvernul vrea să dezvăluie doar atât de puțin despre fracking și de ce vrea să ascundă atât de mult.”
„Dacă miniștrii au renunțat într-adevăr la sprijinul lor pentru această industrie poluantă, de ce să nu publice integral acest raport și să nu spună sincer ce s-a petrecut în spatele ușilor închise vreme de ani de zile?”
Paginile necenzurate afirmă că guvernul „deja s-a apucat de munca crucială de comunicare pentru a mări acceptarea de către public a șistului” și arată că el promitea și mai mult ajutor pentru dezvoltarea unui „scenariu pro-șist național/regional” și promovarea unor „campioni [propovăduitori - n.trad.] ai șistului”.
Greenpeace a declarat că guvernul conservator ar trebui să interzică permanent fracking-ul după ce luna aceasta a dispus încetarea imediată a forajelor din Anglia. /.../
Jon Trickett, secretarul general laburist din umbră al cabinetului, a declarat că Partidul Conservator „s-a dat peste cap să servească interesele marilor companii, în special ale industriei petrolului și gazelor”, ignorând vocile populației locale.
Raportul a fost remis către Unearthed, brațul de investigații al Greenpeace, în urma unei bătălii îndelungate între activiști și cabinet. Greenpeace mai obținuse detalii din raport și anul trecut, prin legea liberului acces la informații (FoI), deși cabinetul i-a blocat obținerea întregului raport.
În baza FoI s-a constatat că era improbabil ca industria să realizeze beneficiile economice exagerate promise de apărătorii ei din cauza opoziției locale puternice anti-fracking. Doar 4% din potențialele proiecte britanice din domeniu era probabil să treacă de opoziția puternică. Ken Cronin de la UK Onshore Oil and Gas a declarat că argumentele în favoarea exploatării gazelor de șist în Regat „sunt mai puternice ca niciodată”, întrucât Regatul se bazează acum și mai mult pe gaze din Qatar și Rusia.
„Acest raport arată clar că încă ne-a mai rămas mult de muncă, lucru pe care membrii noștri se vor și concentra în lunile următoare”, a declarat el.
Chiar datele guvernului arătau luna trecută că opoziția publică față de fracking a crescut la cote-record, în vreme ce susținerea pentru industrie s-a prăbușit la cel mai jos nivel de la începuturile monitorizării ei, acum șase ani. Guvernul a refuzat să comenteze situația.(RADOR)
