În trimestrul III 2019 costurile angajatorilor cu forţa de muncă au crescut cu 2,07% faţă de trimestrul precedent şi cu 13,18% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică. Isărescu și oamenii săi din BNR se uită și ei cu mare atenție la evoluția costurilor cu forța de muncă, acestea fiind și o măsură a presiunii inflaționiste interne. Costurile unitare ale resursei umane măsoară cât plătesc firmele propriilor angajați pentru a produce o unitate de producție economică.

Productivitatea scăzută urcă și ea costul cu resursa umanăFoto: sxc.hu

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă a crescut în toate activităţile economice. Cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă au fost în învăţământ (22,91%), construcţii (21,14%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (17,63%), hoteluri şi restaurante (16,39%) şi activităţi de spectacole, culturale şi recreative (16,23%).

Faţă de trimestrul II 2019, cea mai semnificativă creştere a costului orar al forţei de muncă s-a înregistrat în învăţământ (28,62%), ca urmare a vacanţei şcolare şi diminuării timpului efectiv lucrat. La o distanţă considerabilă, cu creşteri mai mari ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au situat administraţia publică (3,42%), industria extractivă (1,48%), industria prelucrătoare (1,25%), activităţile de spectacole, culturale şi recreative (1,22%), respectiv transporturile şi depozitarea (1,18%).

Cele mai importante scăderi ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în intermedieri financiare şi asigurări (-9,90%), tranzacţii imobiliare (-4,55%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-2,76%), comerţ (-2,49%).

Desfășurarea unei activități economice în condițiile unei decuplări persistente între costul unitar cu forța de muncă și beneficiul asociat utilizării acestui factor de producție, respectiv productivitatea muncii, nu este fezabilă pe termen lung, arată o analiză a BNR. În faza de expansiune economică, extinderea activității peste nivelul potențial conduce la creșterea cererii de forță de muncă peste oferta disponibilă, având ca rezultat o majorare a costurilor salariale,

posibil superioară celei a productivității muncii.

În faza de recesiune, restrângerea activității economice generează un excedent de forță de muncă, acesta exercitând presiuni în sensul ajustării salariilor. Astfel, dacă în perioada de revenire economică salariile brute au evoluat în linie cu avansul productivității muncii, începând cu anul 2015 creșterea costurilor cu forța de muncă s-a consolidat sensibil peste ritmul productivității, similar perioadei precriză.

”În perioada aprilie-august mișcarea costurilor salariale unitare din industrie s-a intensificat până la 14,1%, nivel remarcabil în perioada postcriză, mai ales sub efectul pierderilor de productivitate. Ascensiunea, cu repercusiuni atât din perspectiva presiunilor inflaționiste, cât și a competitivității, a fost antrenată cu preponderență de sectorul prelucrător (excepții notabile fiind industria de prelucrare a hidrocarburilor și, respectiv, cea a altor mijloace de transport), în special ca rezultat al contracției producției, odată cu deteriorarea climatului macroeconomic din zona euro, principalul partener comercial. Pe partea ofertei agregate, creșterea cheltuielilor cu forța de muncă, alături de presiunile recente din sfera costurilor cu energia, erodează marjele producătorilor și reclamă majorări de prețuri”, arată cel mai recent raport privind inflația al BNR.