Agricultura și industria au tras în jos dinamica PIB, în timp ce consumul privat și construcțiile au dinamizat economia primelor 9 luni din acest an

de DP     HotNews.ro
Joi, 5 decembrie 2019, 9:11 Economie | Finanţe & Bănci


Economia încetinește ușor după 9 luni
Foto: sxc.hu
INS a publicat joi datele detaliate cu privire la evoluția economiei României pe primele 9 luni. Reamintim că PIB-ul și-a încetinit turația la 4,0% comparativ cu primele 9 luni din anul trecut. Potrivit datelor INS, industria și agricultura au tras în jos economia, având un impact negativ la creșterea PIB. Industria (-0,2%), cu o pondere de 22,6% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a redus cu 1,0%, iar agricultura (-0,1%), cu o pondere de 5,0% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu 4,1%, arată cifrele Statisticii. De partea cealaltă, consumul și construcțiile au reprezentat motoarele dinamicii PIB.

Ce mai spun datele INS:
Contribuţia categoriilor de resurse şi de utilizări la modificarea Produsului Intern Brut
Categorii de resurse

La creşterea PIB, în perioada 1.I-30.IX 2019 faţă de perioada 1.I-30.IX 2018, au contribuit majoritatea ramurilor economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele ramuri:

- Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,9%), cu o pondere de 18,4% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,0%;
- Construcţiile (+0,6%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (4,2%), dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (+16,6%);
- Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,5%), cu o pondere de 7,4% la formarea PIB, şi care au înregistrat o creştere cu 7,6% a volumului de activitate. O contribuţie pozitivă semnificativă au avut-o impozitele nete pe produs (+0,9%), acestea înregistrând o creştere a volumului lor de 109,5%.

Un impact negativ la creşterea PIB au avut:

- Industria (-0,2%), cu o pondere de 22,6% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a redus cu 1,0%;
- Agricultura, silvicultura şi pescuitul (-0,1%), cu o pondere de 5,0% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu 4,1%.

Categorii de utilizări

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal:

- Cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,3% contribuind cu +3,3% la creşterea PIB;
- Formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +3,8%, şi al cărei volum s-a majorat cu 18,1%.

Un impact negativ la creşterea PIB l-au avut:

- Exportul net (-1,7%), consecinţă a creşterii cu 3,9% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (7,3%);
- Variaţia stocurilor (-2,4%).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1748 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by