România va înregistra în acest an cel mai mare deficit bugetar din ultimii 9 ani, de 4,4% din PIB, pe metodologia cash. Deficitul bugetar înseamnă ceea ce împrumută statul peste ceea ce încasează ca să susțină cheltuielile. Motivul îl știm, l-am mai spus: în ultimii ani au crescut cheltuielile cu salariile bugetarilor și cu asistența socială, dacă ne uităm pe execuțiile bugetare. Ceea ce cântărește, de fapt, este volumul ridicat al administrației- cu număr de personal mare și salarii crescute, mai ales în ultimii 3 ani. Avem 1,22 milioane de bugetari. Au fost zone unde exista nevoia de creștere mare, precum Sănătate și Educație, dar în rest... au urcat prea mult, prea rapid. Iar sporul „pentru condiții vătămătoare” de 15% la salariu pentru funcționarii publici nu-și prea găsește logica.
Trei recomandări:
1. Să evite politicile fiscale prociclice, chiar dacă este an electoral
2. Să nu accelereze creșterea datoriei publice
3. Să reformeze/informatizeze de urgență ANAF ca să nu împrumute așa mult
*De precizat că nici autorul nu este de acord cu faptul că pensiile sunt considerate asistență socială, dar așa sunt trecute în buget. Toate execuțiile bugetare introduc pensiile la acest capitol.
Cum arată soldul bugetar în perioada 1990 – 2019 (% din PIB)
*Sursa: „Un veac de sinceritate” - Liviu Voinea, Ministerul Finantelor Publice/
*Anii 1990 și 1991 au fost cu excedent
Am avut deficite mai mari în recenta criză economică, ceea ce putea fi înțeles. Acum nu e criză, iar derapajul este evident.
De precizat, când ne uităm la graficul de mai sus, e că în ultimii doi ani de comunism (nu apar în grafic) și în primii de după, România a avut parte de recesiune. Conform cărții „Un veac de sinceritate”, în numai 5 ani, doi de comunism și trei de transformări necesare de trecere la economia de piață, PIB-ul pe locuitor s-a prăbușit cu 30%. Practic, în 1992, PIB-ul/locuitor s-a întors la nivelul pe care îl înregistra în 1973 (8.500 – 8.800 dolari). Liviu Voinea o numește „recesiune transformațională” (Recesiune transformatională este un concept folosit in primii anii '90, Janos Kornai fiind unul dintre cei care l-au consacrat). A doua astfel de recesiune a avut loc în 1997 – 1999, când se trecea din punct de vedere economic, de fapt, de la comunism la capitalism prin privatizări, reforma sectorului bancar, investiții străine și migrație. În 2009 – 2010 România a avut parte de recesiune severă, agravată de politicile fiscal-bugetare prociclice din perioada anterioară și de politicile de austeritate, tot prociclice, din perioada crizei.
Nu am învățat nimic
Cheltuielile statului cu asistența socială și salariile bugetarilor în ultimii 4 ani (creștere procentuală)
*De precizat că pe 2019 sunt datele la 10 luni și nu se vede recenta majorare de pensii de 15%. Oricum, se va vedea foarte puțin pentru că sunt doar câteva luni din acest an. Impactul se va simți de anul următor, iar creșterea de 40% în 2021.
Practic, în ultimii ani nu am învățat nimic. Continuăm cu acest gen de politici prociclice. Am asistat și la episoade de reduceri de taxe, (atât în perioada PSD, cât și în cea recentă a PNL – dar prin Parlament în acest din urmă caz). Am văzut și creșteri de două cifre ale cheltuielilor bugetare pe zona salariilor și asistenței sociale în perioada PSD precum și scutiri de taxe pentru construcții (de reduceri de TVA pe anumite zone am menționat la început). Din ce înțelegem, pe zona de asistență socială, unde sunt incluse pensiile, va continua creșterea cheltuielilor, având în vedere că se dorește aplicarea Legii pensiilor, respectiv o majorare cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie 2020.
Pe partea de venituri au fost, bineînțeles, creșteri, dar nu pentru că ar fi crescut eficiența colectării, ci pentru că a crescut economia. Au fost și dividende mai mari, venituri în creștere din impozitul pe profit etc. pentru că a mers bine economia. De exemplu, pe partea de TVA s-a încasat mai mult pentru că a crescut consumul.
Datoria publică este în creștere. La finalul lunii septembrie a ajuns la 360,8 miliarde lei (36,5% din PIB), de la 330,4 miliarde în 2018 (35% din PIB). Practic, datoriile care ajung la scadență se rostogolesc, adăugându-se dobânzi, iar peste astea se adaugă deficitul bugetar. Cum spunea Liviu Voinea în cartea menționată mai sus: Datoria de astăzi este egală cu datoria de ieri plus deficitul de astăzi.
Necesarul de finanțare va fi, cel mai probabil, în jurul a 80 miliarde lei, în 2020, dacă se va face un deficit bugetar de 3,5% din PIB, din care jumătate va fi reprezentat de refinanțarea datoriilor scadente.
Puteai micșora artificial deficitul în 2019, ascunzând cheltuielile sub preș
Unii economiști care susțin ”cauza” social-democrată spun că acest deficit de 4,4% (din 2019) poate și acum ”împins” sub 3%, oferind chiar idei despre cum poate fi ascuns gunoiul sub preș, adică amânând anumite cheltuieli pentru anul următor, precum plățile TVA de rambursat.
E adevărat, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu putea face asta, dar a decis să nu o facă. În spațiul public decizia poate fi interpretată în două moduri:
1. Probabil vrea să înceapă anul viitor cu un buget curat, fără datorii.
2. Vrea să exagereze dimensiunea dezastrului lăsat în urmă de PSD.
Cert e că a preluat de puțină vreme mandatul și nu poți face un deficit mai mare cu 1,4 puncte procentuale într-o lună și ceva. E clar că sunt plăți care trebuiau făcute. Dacă dorea să le amâne, bugetul pe 2020 era ceva mai încărcat.
Cu toții așteptăm Legea bugetului pe 2020 pentru a vedea direcția în care se va merge. E totuși an de alegeri, deci e foarte posibil să vedem o creștere a cheltuielilor în aceleași zone. Posibil să continuăm cu măsuri prociclice.
0
0
