Când am venit eu cu informația referitoare la estimarea de buget pentru anul acesta, deficitul bugetar, a fost un șoc pentru toată lumea, a declarat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, la o conferință organizată de CFA România.

Florin CituFoto: Hotnews

"Să vă explic puțin comunicarea mea din ultima lună, de ce am ales să comunic puțin mai tranșant și mai transparent decât a fost comunicat până acum, pentru că piețele nu vor să fie surprinse. E adevărat, când am venit eu cu informația referitoare la estimarea de buget pentru anul acesta, deficitul bugetar, a fost un șoc pentru toată lumea. Dacă am fi venit cu această informație în februarie doar cu execuția și nu am fi arătat această informație ar fi fost mult mai rău. Piețele vor să știe cum am ajuns aici, de ce am ajuns aici și dacă avem soluții", a spus el.

El a precizat că ăsta este modul său de comunicare: le arătăm unde suntem, care este problema, și le dăm direcția.

"Nu vrem să mai surprindem piețele. Încerc să fac ca politica fiscală să nu mai fie o sursă de volatilitate în economie. Asta este ce vreau, ca politica fiscală să fie predictibilă și transparentă. Acum revenim la normal și ne uităm în viitor. Primul semnal pe care îl dăm pentru piețe este consolidarea fiscală care începe cu anul viitor. Toți ne-am dori ca de anul viitor să fie totul perfect și să vin cu un deficit de 3%. Asta ar însemna o politică fiscală care introduce volatilitate în sistem", a explicat Cîțu.