Financial Times: E timpul să fac niște bani! Cariera în afaceri a lui Rudy Giuliani ● Le Point: Koch – Soros: alianța a doi miliardari pe care totul pare să-i opună unul altuia ● The Irish Times: Ce înseamnă cea mai recentă propunere a lui Johnson pentru Irlanda şi Brexit? ● Știri pe scurt.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Financial Times: E timpul să fac niște bani! Cariera în afaceri a lui Rudy Giuliani

Era ianuarie 2002, iar Rudy Giuliani tocmai părăsise Primăria după două mandate ca primar al New York-ului. A fost un erou american și o celebritate mondială, pe care însăși regina Marii Britanii l-a felicitat pentru răspunsul său hotărât la atacurile teroriste din 11 septembrie. „Omul anului” al revistei Time, în 2001, el părea destinat Casei Albe.

Dar domnul Giuliani avea un punct slab: contul său bancar era aproape gol, după o carieră în serviciul public și un divorț costisitor. Era timpul să câștige ceva bani.

Iar domnul Giuliani a făcut asta cu mult zel. El a deschis o firmă de consultanță, Giuliani Partners, care a încercat să facă bani de pe urma reputației sale de manager care nu doar că a stabilizat New York-ul după atacurile teroriste, dar reușise anterior să îmblânzească criminalitatea și să curețe străzile orașului de criminali.

Giuliani Partners au început cu clienți precum Delta Air Lines, Nextel Communications - producătorul telefonului mobil și asigurătorul Aon. De-a lungul anilor, firma se va implica într-o serie amețitoare de proiecte care să-i aducă bani- de la restructurări și imobiliare la o firmă de avocatură din Texas și consultanță oferită japonezilor. Cu toate acestea, chiar din primele zile ale carierei în sectorul privat a domnului Giuliani, au existat semne ale acelorași tendințe care acum îl plasează într-o rețea de intrigi de business dar și politice în Ucraina și în centrul unui proces de impeachment care amenință președinția d-lui Trump .

Un primar cunoscut cândva drept popular, care împarte propria pizza cu angajații (după cum a spus fostul director său de comunicare, Ken Frydman), a avut cheltuieli lunare în 2018 de aproximativ 232.000 de dolari, potrivit unei audieri judecătorești referitoare la cel de-al treilea divorț. Printre alte extravaganțe, acestea includ costul a șase case - două în Palm Beach - 11 abonamente la cluburile de țară și un obicei de a fuma trabucuri extra-fine.

Deoarece celebritatea domnului Giuliani a început să se estompeze acasă, el a fost forțat să caute și în altă parte oportunități, spun asociații. „Își arunca plasa cât mai departe de țărm”, spune o persoană care a lucrat cu domnul Giuliani. „Calibrul oamenilor care au ajuns în preajma lui începea să devină din ce în ce mai discutabil. La un moment dat, l-a adus pe șeful executiv al Delta. Cincisprezece ani mai târziu, l-a avut pe Igor Fruman." Domnul Fruman este unul dintre cei doi oameni de afaceri din sudul Floridei inculpați în octombrie pentru că ar fi finanțat cu bani în străinătate campanii aliniate domnului Trump. Înainte de arestarea lor, domnul Fruman, care deținea un bar din Odessa (numit Mafia Rave), și Lev Parnas au devenit asociați apropiați ai domnului Giuliani - ambii fiind angajați pentru a săpa în murdăria din Ucraina, unde apăruse numele rivalului lui Trump, fostul vicepreședinte Joseph Biden.

Domnul Giuliani, faimos pentru stârpirea mafiei din New York, este el însuși acum cercetat, potrivit mai multor rapoarte, de procurori federali din districtul sudic din New York - birou pe care l-a condus cândva el însuși. Domnul Giuliani a negat că ar fi comis vreo infracțiune.

Lumea de acum e cu totul alta de cea care îl aclama după 11 septembrie. Adulația era atât de mare încât oamenii se ridicau să-l aplaude când Giuliani intra într-un restaurant.

Giuliani Partners și-a fixat sediul lângă Times Square, iar domnul Giuliani și-a adus o serie de oameni loiali de la Primărie, printre care fostul avocat al orașului Michael Hess, comisarul de poliție Bernard Kerik și asistentul Anthony Carbonetti. Un fost asistent povestește: „Afacerea era chiar Rudy. Oamenii aruncau bani în el din cauza reputației sale”. Numele și faima sa despre cum utiliza computerul și statisticile pentru a viza mai bine eforturile de combatere a infracțiunilor din New York. Sau cum aplica teoria „ferestrei sparte” de către poliție, aceasta fiind agresivă în infracțiunile mici pentru a le preveni pe cele mari.

A urmat apoi un contract de 4 milioane USD, plătit de oamenii de afaceri din Mexico City, pentru a ajuta la combaterea criminalității. Domnul Giuliani a făcut 146 de recomandări, toate fiind acceptate de oficiali mexicani. Cu toate acestea, ele nu au avut un impact imediat. „Îmbunătățirea criminalității în 2003 a fost marginală și, în unele cazuri, chiar a urcat”, spune Facundo Rosas, un oficial din cadrul firmei care s-a ocupat de contractul domnului Giuliani și care a numit diagnosticul său „ușor generic”. Rezultatele ar fi fost poate mai bune, a spus domnul Rosas, dacă măsurile ar fi fost aplicate pe o perioadă mai lungă.

De asemenea, Giuliani Partners ar fi pregătit serviciile de securitate din Qatar și ar fi oferit consultanță cu privire la probleme de siguranță pentru o uzină nucleară care dorea să-și extindă licența în New York. Domnul Giuliani nu făcuse altceva decât să ofere câteva sfaturi din experiența lui de avocat și apoi de primar.

„Îi place să rezolve probleme mari”, își amintește o persoană. ”Ăsta e Rudy!”

Însă prima implicare directă în afaceri a domnului Giuliani indică modul în care reputația sa considerabilă putea fi folosită. Purdue Pharma s-a adresat lui în 2002, când procurorii federali au început să cerceteze criza opioidelor, când vânzările de OxyContin, puternicul medicament pentru durere care dădea și dependență, au explodat. În timpul unui discurs adresat directorilor de PR, Robin Hogen, executivul Purdue, care a încercat apoi să contracareze publicitatea proastă, a explicat că firma trebuie să gândească politic - nu științific - pentru a apăra OxyContin.

"Cu siguranță avem nevoie de un purtător de cuvânt care să aibă reputația și integritatea pe care domnul Giuliani o are", a declarat atunci Hogen. Giuliani Partners au fost angajați pentru a consolida securitatea la fabricile unde se producea OxyContin. Între timp, domnul Giuliani s-a întâlnit de mai multe ori cu procurorul principal care examina cazul.

În final, compania-mamă a Purdue a pledat vinovată în 2007 pentru modul agresiv în care a comercializat OxyContin. Acordul său i-a scutit pe executivii firmei de închisoare și a permis companiei să continue să facă afaceri cu guvernul federal. Democrații din Congres caută acum informații suplimentare despre activitatea domnului Giuliani pentru Purdue, despre care spun că a dus la un proces „excesiv de îngăduitor” .

Au mai fost și alte eșecuri. Domnul Kerik, unul din directorii lui Giulianii și care fusese desemnat de președintele George W Bush în decembrie 2004 pentru a conduce Departamentul Securității Interne, a fost obligat să se retragă o săptămână mai târziu din cauza problemelor cu Fiscul. De asemenea, Giuliani Partners au mai fost implicați în scandalul Applied DNA Sciences, care s-a lăsat cu acuzații de fraudă. Aceste episoade nu au reușit însă să-i încetinească pe Giuliani Partners. În 2004, a achiziționat echipa de servicii financiare a Ernst & Young pentru 9,8 milioane USD pentru a crea o bancă de investiții tip boutique: Giuliani Capital Advisors. Ideea a fost de a vinde consultanță cu privire la restructurare, fuziuni și achiziții și alte tranzacții.

Consilierii lui Giuliani au lucrat la restructurarea Delta Air Lines și Aloha Airgroup. De asemenea, Giuliani Partners a lansat o consultanță privind guvernanța corporativă în Japonia.

Dar în birourile firmei se știa că atenția domnului Giuliani fusese întotdeauna Casa Albă. Nu a putut candida în 2004, deoarece urma să fie al doilea mandat al lui George W Bush. Așa că domnul Giuliani a început să se pregătească pentru campania din 2008. Și a făcut-o prin curtarea susținătorilor din Texas ai domnului Bush. Un fost susținător a fost Roy W Bailey, un executiv din asigurări din Dallas și membru de seamă al partidului republican.

Domnul Bailey l-a prezentat pe domnul Giuliani lui Patrick Oxford, partenerul din conducerea Bracewell & Patterson, firma de avocatură din Houston care a avut printre clienți pe cei de la Enron și alte nume grele din energie. În 2005, dl Oxford l-a fi adus pe domnul Giuliani în firmă, redenumind-o Bracewell & Giuliani.

Parteneriatul, făcut public la o conferință de presă ținută la hotelul Waldorf Astoria, trebuia să înfigă astfel steagul Bracewell în New York, în timp ce domnul Giuliani primea un cec de salariu constant de 1,2 milioane USD. Atât dl Bailey, cât și dl Oxford au devenit de atunci strângători de fonduri consistente pentru domnul Trump. Asta până în momentul în care domnul Giuliani și-a declarat oficial campania în februarie 2007, iar sondajele îl arătau drept lider. Luna următoare, el a vândut Giuliani Capital Advisors către Macquarie, banca austriacă de investiții. Prețul nu a fost dezvăluit, dar s-a spus că ar fi de aproximativ 100 milioane USD.

Conform unor surse financiare, el a câștigat 11,3 milioane USD în 2006 pentru 124 de discursuri, unele costând și 200.000 USD. El a cerut avioane private cu care să călătorească și blocarea mai multor camere de hotel pentru suita sa din care făcea parte și cea de-a treia soție, Judith Nathan.

Pentru Giuliani, campania prezidențială trebuia să fie un moment suprem. N-a fost. După ce a eșuat în Florida, statul în care își pusese speranțele, domnul Giuliani a sfârșit renunțând la a mai candida în ianuarie 2008. Pierderea a marcat un moment de cotitură și pentru cariera sa de om de afaceri. A venit și criza, iar oferta de contracte se împuțina. Nu mai exista același apetit pentru expertiza oferită de domnul Giuliani.

Următoarea mișcare de afaceri a domnului Giuliani a fost o surpriză: câteva luni mai târziu, s-a aruncat în imobiliare, anunțând un parteneriat cu un dezvoltator din Maryland, Berman Enterprises. Domnul Giuliani avea puțină experiență în domeniu, dar avea o anumită logică: Berman, care avea legături cu Rusia și cu fostele republici sovietice, dorea să apeleze la investitori cu bani, acolo unde domnul Giuliani avea contacte.

Domnul Giuliani a vizitat Ucraina pentru prima dată în 2003, la invitația unui oligarh și om politic local, Vadim Rabinovici, care l-a invitat să participe la dezvelirea unui monument dedicat victimelor atacurilor din 11 septembrie la Kiev. În câțiva ani, domnul Giuliani va deveni un obișnuit al Ucrainei, frecându-și umerii cu primarul Kievului, boxerul Vitali Klitschko, dar și cu un rabin foarte influent politic, Moshe Reuven Azman, care avea legături cu o serie de oligarhi. Acestea sunt unele din numele pe care domnul Giuliani le va aborda mai târziu în calitatea sa de avocat personal al domnului Trump, căutând informații despre relațiile familiei Biden din Ucraina.

La vremea respectivă, însă, era doar un alt om de afaceri transformat în politici, pe drum și care încerca să-și facă viața.

  • The Irish Times: Ce înseamnă cea mai recentă propunere a lui Johnson pentru Irlanda şi Brexit?

Premierul Regatului Unit vizează să instituie o lege care să-i împiedice pe parlamentari să prelungească perioada de tranziţie Brexit dincolo de 2020.

Boris Johnson a anunţat marţi că va introduce o lege prin care îi va împiedica pe legislatori să prelungească perioada de tranziţie Brexit dincolo de finalul anului 2020, după cum au spus surse din guvernul britanic. Să vedem ce înseamnă asta pentru Irlanda, pentru Brexit şi pentru Regatul Unit.

Ce a făcut acum Boris Johnson?

A spus că legea care va fi introdusă săptămâna aceasta, pentru adoptarea acordului de retragere din UE, va include o prevedere conform căreia Regatul Unit nu va mai solicita prelungirea perioadei de tranziţie care se încheie în 31 decembrie 2020.

Ce înseamnă asta?

La ieşirea din UE - care acum ar urma să se întâmple la sfârşitul lunii ianuarie - Regatul Unit va intra într-o aşa-numită perioadă de tranziţie. (În Regatul Unit, deseori este numită perioada de implementare). Este un fel de prelungire a aplicării actualelor reguli comerciale şi multor alte aranjamente pentru a permite un răgaz în care să se poată conveni o nouă relaţie viitoare, inclusiv un nou acord comercial, care să fie negociat între cele două părţi. Problema este că puţini cred că toate problemele pot fi rezolvate - şi toate schimbările necesare pot fi implementate - până la finele anului viitor.

Deci acum Johnson spune că nu va solicita mai mult timp?

Da. Conform acordului de retragere, o prelungire a perioadei de tranziţie poate fi convenită pentru unul sau doi ani - până la sfârşitul anului 2021 sau 2022. Înţelegerea în vederea unei prelungiri poate fi convenită până la finalul lunii iunie 2020. Johnson a spus în campania electorală că nu va încerca să obţină o prelungire, dar mulţi observatori au avut impresia că tot îşi va rezerva această opţiune. Acum, guvernul britanic a indicat că va amenda legea retragerii pentru a interzice orice solicitare de prelungire din partea Regatului Unit.

De ce s-a făcut asta?

Se afirmă că face parte din demersul de a "înfăptui Brexit". În pofida majorităţii sale extinse, se pare că el vrea în continuare să menţină pe tapet lobby-ul Brexitului dur. O extindere a perioadei de tranziţie ar prelungi timpul în care Regatul Unit ar fi în continuare supus regulilor UE şi i-ar impune să facă o contribuţie suplimentară la bugetul UE. De asemenea ar putea amâna finalizarea acordurilor comerciale cu alte ţări, în principal cu SUA.

Demersul ar conduce de asemenea la speculaţii privind măsura în care Johnson este pregătit, la nevoie, să scoată Regatul Unit din UE la sfârşitul anului viitor chiar în lipsa unui acord comercial. Aceasta dă putere indiciilor anterioare şi declaraţiilor făcute în campanie care sugerează o versiune mai dură a Brexit şi discreditează orice speculaţie postelectorală că majoritatea sa extinsă i-ar permite să schimbe direcţia spre o versiune mai blândă a Brexit. Desigur că tot s-ar putea răzgândi în 2020 - inversându-şi chiar orientarea referitor la prelungirea tranziţiei. Va trebui să aşteptăm ca să vedem ce se întâmplă.

Este posibil un acord până la finele lui 2020?

Experţii în domeniul comerţului spun că maximum ce se poate obţine ar fi un aşa-numit acord schematic ("bare-bones" în engleză), implicând o înţelegere de a nu impune tarife şi cote pentru mărfurile comercializate. Dar chiar şi obţinerea unui astfel de document ar necesita un acord asupra drepturilor de pescuit şi acceptul UK de a rămâne aliniată la regulile UE. Alte probleme cheie - precum comerţul în domeniul serviciilor, vital pentru economia britanică - ar trebui probabil discutate la o dată ulterioară. Încă nu dispunem de prea multe indicii privind modul în care va gestiona Regatul Unit principalele teme de negociere în acest domeniu. Cu cât Regatul Unit se va îndepărta mai mult de UE, cu atât vor exista mai multe bariere în calea comerţului cu Europa.

Şi dacă nu va putea fi însăilat niciun acord comercial la finalul anului 2020?

Dacă se va întâmpla aşa - şi nu va fi convenită nicio prelungire a perioadei de tranziţie - atunci vom avea un alt gen de Brexit fără acord. Este o diferenţă faţă de ieşirea fără acord de care ne-am temut în ultimul an - care presupunea retragerea UK fără un acord de plecare. Ieşirea fără un acord comercial ar fi similară în termeni ai impactului asupra tranzacţiilor, implicând tarife - sau taxe pe import - pentru multe mărfuri, în special alimente, şi o birocraţie semnificativă şi efecte perturbatoare asupra comerţului. Acestea vor ţine de termenii comerţului internaţional stabiliţi de OMC - iar această perspectivă le provoacă o enormă nervozitate afacerilor britanice.

Însă retragerea fără un acord comercial nu ar avea acelaşi impact asupra frontierei irlandeze. Noul regim comercial pentru Nord - menit a evita verificările şi controalele la frontiera irlandeză - face parte din acordul de retragere, care acum ar urma să fie adoptat în Parlamentul britanic şi să intre în vigoare. Deci Irlanda nu va fi supusă presiunilor pentru a institui puncte de verificare la frontieră.

Însă provocările rămân şi în acest plan. Noul regim care ar urma să fie aplicat comerţului dintre Marea Britanie şi Irlanda de Nord a fost convenit de principiu, dar măsurile practice şi implementarea rămân a fi negociate de o comisie comună UE/UK. Iar acest nou aranjament trebuie să fie gata la începutul anului 2021. Întrucât aceasta implică implementarea trarifelor pentru unele mărfuri care intră în Irlanda de Nord venind din Marea Britanie, un mecanism de rabat şi o serie de alte aspecte punctuale, este mult de lucru în această privinţă, în paralel cu negocierile principale UE-UK.

Cele două sunt în acelaşi timp legate. Cu cât vor fi mai strânse noile aranjamente comerciale, cu atât vor fi mai uşor de implementat aranjamentele speciale pentru Irlanda de Nord. Însă ultimele demersuri ale lui Johnson sugerează că el rămâne pe poziţia Brexitului mai dur, făcând ca soluţiile pentru Irlanda de Nord să fie mai importante dar şi mai greu să funcţioneze în practică.(RADOR)

  • Le Point: Koch – Soros: alianța a doi miliardari pe care totul pare să-i opună unul altuia

Unul este conservator clasic, celălalt foarte de stânga. Charles Koch și George Soros au creat împreună un think tank care îi intrigă pe observatori.

Este o uniune de lucruri total diferite. George Soros, miliardarul de origine ungară care susține cauzele de stânga, s-a asociat cu Charles Koch, un industriaș superbogat, apărător fervent al politicilor conservatoare. Ei au creat împreună un cerc de reflecție, Institutul Quincy, un think thank care intenţionează să acționeze pentru o “politică responsabilă”, la doi pași de Casa Albă. Scopul lui este să promoveze idei pentru a pune capăt implicării americane în “războaie fără sfârșit” și să “pună bazele unei noi politici externe centrate pe angajamentul diplomatic și controlul militar”.

Institutul poartă numele președintelui John Quincy Adams, care, în 1821, a declarat într-un discurs celebru: “America nu merge în străinătate în căutare de monștri pe care să-i distrugă”. Nerespectarea acestui principiu, estimează institutul, a dăunat intereselor țării și a provocat tot felul de urmări umanitare grave. “Conducătorii politici au folosit din ce în ce mai mult mijloacele militare într-un mod distructiv, contraproductiv și fără discernământ”, rezumă site-ul institutului.

George Soros, care finanțează de decenii tot felul de inițiative destinate să apere democrația și drepturile omului, denunță militarismul american excesiv. Charles Koch, cu imperiul lui industrial, susține politicile anti-reglementare, anti-încălzire climatică și izolaţioniste. Într-un interviu care datează din 2015, el declara: “Pentru mine, politica externă este o formă de nebunie. Îți petreci timpul să dai jos dictaturi și apoi nu ai nimic mai bun de pus în loc și perturbi viața multor oameni, cheltuiești averi și sfârșești cu americani uciși și mutilați”.

Să terminăm cu America jandarmul lumii

Institutul speră să adune toți partizanii de stânga şi de dreapta care consideră că rolul Americii-jandarm-al-lumii este un eșec și care sunt în favoarea unei politici mai puțin intervenționiste. El se sprijină pe exemplele Irakului, Siriei și Afganistanului. “Washington Post” a publicat o mare anchetă care arată în ce fel administrațiile succesive au manipulat opinia publică, lăudând progresele din Afganistan, în vreme ce erau conștiente de eșecul intervenției americane.

La Washington, majoritatea think tank-urilor susțin rolul unei Americi superputernice și intervenționiste. “O mare parte a comunității de specialiști de politică externă a căzut în letargie intelectuală și disfuncționalitate. Ea împiedică și evită dezbaterile serioase și este incapabilă să-i considere pe oamenii politici și pe comentatori răspunzatori de politici dezastruoase”, arată site-ul institutului.

Think tank-ul va reuni circa 40 de cercetători, al căror obiectiv este să propună o abordare diferită care să pună în prim plan pacea și diplomația. Soros și Koch au contribuit fiecare cu 500.000 de dolari. Dar de la lansare, Institutul și-a atras critici. James Kirchick, un expert de la Brookings Institution, un alt cerc de reflecție mai curând de stânga, a scris un articol în „Washington Post” intitulat „De ce George Soros și Charles Koch colaborează într-un think tank care vorbește de rău America”. După părerea lui, filosofia institutului este un amalgam de „idei bizare de extremă dreapta și extremă stânga, unite de un izolaționism împărtășit și de o aversiune pentru rolul Americii ca forță a binelui”. (RADOR)

Știri pe scurt:

  • Aproape nelipsit de pe prima pagină a ziarelor străine, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, continuă să atragă atenţia, iar informaţiile rămân controversate. „Suntem republicani şi vrem ca Trump să fie învins”, titrează cotidianul american The New York Times, referindu-se la opinia unor republicani despre alegerile prezidenţiale din 2020. „Trump a făcut din noi nişte oameni slabi”, susţine şi Paul Krugman, un analist politic al aceluiaşi ziar. Krugman afirmă că „acordul comercial dintre Statele Unite şi China nu a adus aproape niciun beneficiu Statelor Unite, iar preţul este plătit atât de consumatori, cât şi de producători”. În plus, potrivit ziarului american USA Today, celebrul actor Robert De Niro a declarat că, „dacă ar fi după el, i-ar dezmoşteni pe copiii lui Trump”. Ziarul relatează că, în privinţa eventualei demiteri a lui Donald Trump, De Niro este la fel de categoric: „Este o pată la adresa preşedinţiei şi ar merita din plin asta. Trebuie să plătească. Trebuie să suporte consecinţele. Dacă a greşit, să plătească, punct”, a conchis acelaşi De Niro.
  • Deşi nu sub aceleaşi aspecte, şi preşedintele francez Emmanuel Macron este contestat, dar din cauza dorinţei sale de a revizui Legea pensiilor. Ieri (marţi), premierul Edouard Philippe a declarat: „Opoziţia sindicatelor este perfect legitimă, dar noi am explicat clar care ne este proiectul, iar guvernul este ferm hotărât să reformeze sistemul”. În ziarul francez Le Figaro, premierul mai precizează că, cităm, „vom garanta o pensie minimă de 1000 euro lunar”. O altă publicaţie franceză, Ouest France, precizează că ziua de ieri (marţi, 17 decembrie) a fost declarată de sindicate drept ‘marţea neagră’, având în vedere că, „mai ales în portul Cherbourg, orice activitate a fost blocată, declanşându-se totodată şi operaţiunea ‘licee goale'”.
  • Rămânem în Europa, de unde ziarul german Bild transmite o ştire care atrage atenţia. Citând surse guvernamentale, ziarul afirmă că „guvernul german nu exclude eventualitatea ca sancţiunile SUA să prejudicieze construirea conductei Nord Stream 2 pe teritoriul Danemarcei”, un proiect care, după cum este cunoscut, implică participarea Rusiei. Dar acelaşi ziar mai adaugă şi faptul că „sancţiunile nu sunt îndreptate împotriva Germaniei”, subliniind însă că ele „ar urma să fie validate pe data de 20 decembrie”.
  • Dar dacă, în privinţa proiectului Nord Stream 2, Statele Unite se arată mai bătăioase, în faţa Turciei, guvernul american pare să dea înapoi. „Marţi, preşedintele Donald Trump a declarat că el a refuzat mereu să califice drept genocid masacrul în masă al armenilor din Turcia”. Ziarul britanic The Independent informează că „Departamentul de Stat a respins o rezoluţie pe această temă a senatului american, subliniind că poziţia Administraţiei Trump nu s-a schimbat”. Şi totuşi, cotidianul israelian Ha’aretz comentează: „Neinfluenţată de preşedintele turc Erdoğan, recunoaşterea de către Congresul american a genocidului armean este un avertisment atât la adresa lui Trump, cât şi la adresa Israelului”. (RADOR)