Trebuie să discutăm de informatizarea ANAF ca proiect de siguranță națională pentru a grăbi procedura, a declarat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, dacă nici acum nu începem, în 2020, „eu nu cred că se va întâmpla prea curând”.

Florin Cîțu, ministrul FinanțelorFoto: Guvernul Romaniei

„Eu vreau să accelerez acest proces de informatizare atât a ANAF, cât și a ministerului. Trebuie să înțelegem exact cum sunt cheltuiți banii publici și să eliminăm risipa. Dacă doar avem imaginea de suprafață, nu o să înțelegem niciodată ce se întâmplă. De ce sunt alocați bani, câte ministere și de ce nu se fac acele proiecte. Banii sunt alocați și când mă uit la ministere, iar când mă uit la execuție văd că nu se întâmplă nimic”, a afirmat ministrul Finanțelor.

Nu voi veni cu nicio schimbare, de Cod fiscal, de informatizare, fără să fi discutat cu dumneavoastră (mediul de afaceri n.r.).