​Blocul Național Sindical (BNS) nu este de acord cu intenția anunțată de ministrul Finanțelor Florin Cîțu de creștere a contribuțiilor la Pilonul II de pensii la 6% în 2021.

Blocul National SindicalFoto: BNS

"Țările ce au renunțat la obligativitatea participării în pilonul 2 de pensii au luat această decizie tocmai datorită deficitului sistemului public de pensii! În 2020 bugetul de stat urmează să aloce subvenții de aprox 1% din PIB pentru a acoperi deficitul sistemului public de pensii. În 2021 subvenția suportată de bugetul de stat pentru a acoperi deficitul bugetului de pensii va creste la 1,8% din PIB (pentru a acoperi creșterea anunțată a punctului de pensie de la 01.09.2020)", spune BNS, într-un comunicat de presă.

Potrivit sindicatelor, creșterea cotei de contribuție transferată în pilonul 2 la 6%, așa cum a declarat zilele acestea ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, ar crește deficitul sistemului public de pensii la 2,3% din PIB.

"Ar fi de reținut și faptul că în contextul așa zis-ului transfer al poverii contribuțiilor sociale integral în sarcina angajatului, operat prin OUG 79/2017, baza de calcul, inclusiv pentru contribuția transferată în pilonul 2, a crescut, ca urmare cota de 6% din vechea legislație ar însemna în mod real 6,9% în actuala legislație. În mai puțin de 20 ani România a reformat sistemul public de pensii de 3 ori, la mai puțin de 1 an de la aprobarea ultimei legi vorbim din nou de reformarea sistemului de pensii, fără a avea o evaluare reală a situației acutale. Este extrem de important de menționat în acest context și faptul că finanțarea sistemului public de pensii este în acest moment reglementată de o ordonanță de urgență (79/2017), blocată la Parlament și deja cu 19 sesizări de verificare a constituționalității care zac de mai bine de un an depuse la Curtea Constituțională", menționează sursa citată.

BNS mai spune că angajamentele excesive asumate pe termen lung, dublate de instabilitatea mecanismului de finanțare, fragilizează în mod periculos stabilitatea sistemului public de pensii.

"Schimbările în piramida vârstelor sunt mai semnificative în Romania față de media europeană, ceea ce impune un ritm de majorare mai accentuat al cheltuielilor legate de îmbătrânirea populației. Proiecția actualizată a creșterii cheltuielilor strict legate de îmbătrânirea populației, indică, pentru Romania, un spor de 2,2 puncte procentuale din PIB pentru perioada 2016-2070, 0,7 puncte procentuale din PIB reprezentând majorarea cheltuielilor cu pensiile", arată sindicatele.

  • În aceste condiții, ne îngrijorează ușurința cu care Ministrul Finanțelor, dnul Vasile Florin Câțu, tratează situația sistemului public de pensii, anunțând dublarea cotei de contribuții transferată către pilonul 2.

"Mai menționăm în acest context faptul că a existat și există în continuare foarte puțină preocupare din partea Guvernelor dar și a Parlamentului pentru interesele cetățenilor participanți la aceste fonduri de pensii. În 2009 BNS împreună cu alți 2 parteneri a coordonat o inițiativă cetățenească pentru modificarea mecanismului de garantare prevăzut de lege, proiectul de lege astfel inițiat nu a stârnit interesul nici unei formațiuni politice. Prin acest proiect de lege solicitam să se garanteze cetățenilor participanți cel puțin valoarea contribuțiilor plătite actualizate cu rata inflației. În acest moment prin lege se garantează valoarea nominală a contribuțiilor achitate minus comisioanele de administrare percepute de Administrator", precizează BNS.

  • Guvernul s-a grăbit să adopte ordonanță de urgență pentru a răspunde tuturor doleanțelor administratorilor de fonduri, revenind asupra cerinței de creștere a capitalului social pentru administrator (reglementată prin OUG 114/2018), precum și asupra posibilității de transfer de la pilonul 2 spre pilonul public.

"Ne întrebăm de ce ministrul Finanțelor propune public o măsura generatoare de deficit, prin transferarea unor resurse publice în administrarea unor entități private, pentru ca ulterior să împrumute aceste resurse pentru finanțarea deficitului? La 30.11.2019 peste 60% din activele fondurilor de pensii din pilonul 2 erau investite în titluri de stat. Ne întrebăm când spune Guvernul adevărul, atunci când declară că e responsabil pentru încadrarea în ținta de deficit al bugetului public, când declară că va opera creșterea pensiilor de la 01.09.2020 sau când spune ca dublează cota de contribuție transferată la pilonul 2 de pensii?", afirmă Blocul Național Sindical.