ANAF trebuie să fie un corp de elită al statului român, comparabil cu BNR, o instituţie relativ independentă instituţional, cu carierele îndelungate, a declarat Cornel Ban, de la Copenhagen Business School, într-o conferință organizată de Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Am făcut muncă de teren la postul ANAF din Năsăud, Bistrița, Gherla. Am fost prin Ardeal, nu știu cum e în Sud. Oamenii ăia lucrează în condiții foarte grele: spații improprii, multă nemulțumire de sine, relații conflictuale, a spus el.

În ceea ce privește programele cu care lucrează angajații ANAF, el a afirmat:

„E un mozaic de programe, unul cu fonduri norvegiene, unul de la nu știu cine care nu se leagă unul cu altul și nu ai un soft unic pe toată țara”.

Ban s-a referit și la pregătirea celor care intră în ANAF.

„Curicula școlii de fiscalitate nu are nimic despre prețurile de transfer. Despre ce vorbim? Deci ai un stat care este orb și nepregătit tehnic să extragă resurse”, a mai arătat profesorul.

El și-a amintit că a avut un interviu la fiscul suedez.

„Mi s-a spus: „Pentru noi, globalizarea asta digitalizată este o ocazie extraordinară pentru că noi suntem mult mai buni decât corporațiile suedeze când vine vorba de digitalizare pentru că vedem tranzacții în timp real”. În momentul în care ai în plată sau ai primit venitul, acesta e văzut automat în ecranele ANAF-ului suedez. Posibilitatea de fentă este extrem de limitată. Singura categorie care fentează în Suedia sunt cei cu rezidență în Elveția sau micii meseriași. Cel care face tavanul nu prea plătește impozite”, a spus Cornel Ban.

  • ANAF trebuie să fie un corp de elită al statului român, comparabil cu BNR, o instituţie relativ independentă instituţional, cu carierele îndelungate, şi eu zâmbesc când spun toate astea şi mă ascult, dar propun nişte ipoteze de lucru.
  • Dacă vrem o schimbare, atunci trebuie să ne uităm la alte ipoteze: crearea unui departament de cercetare la nivel de ANAF. În momentul în care ANAF se constituie ca un corp de elită, cu salarii competitive, dacă ai economiști și oameni din IT care să lucreze cu Big Data, atunci putem să discutăm foarte informat în România lucruri de genul.