Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a avut câteva declarații interesante în conferința de marți. Inițial a spus, în cadrul prezentării, că sunt câteva companii la care va trimite echipa de control, pentru că nu ar fi plătit dividende la nivelul dorit. Când a fost întrebat ce companii sunt acelea, a zis că el crede că Hidroelectrica nu a plătit, dar trebuie să verifice. De precizat că Hidroelectrica a plătit și dividende suplimentare.

Florin CituFoto: Hotnews

“În buget au fost incluse veniturile de la companii. Noi am estimat că vom încasa, nu ar fi trebuit să existe această surpriză, din dividende: 1,3 miliarde lei. Sunt câteva companii și vă spun că acolo vom trimite și echipa de control economico-financiară pentru că acolo sunt câteva neclarități. Dividendele apar pe hârtie, dar când începi să le colectezi nu sunt de fapt dividende, sunt altceva. Atunci ar trebui să clarificăm această situație”, a spus el.

Fiind întrebat de jurnaliști care sunt acele companii, el a spus: „Cred că Hidroelectrica nu a plătit dividendele, dar trebuie să verific”.

Când i s-a atras atenția că Hidroelectrica a dat dividende, chiar suplimentare, a urmat următoarea replică: „Dacă e Hidroelectrica, cred că trebuia să dea puțin mai mult și nu au dat cât trebuia. Asta e, dar o să verific”.

Pe 20 decembrie, acționarii Hidroelectrica au decis în ședința AGA să ceară companiei distribuirea de dividende suplimentare către acționari, în valoare de un miliard de lei, din rezervele societății. Cu trei zile în urmă, într-o altă ședință AGA, acționarii au respins acordarea de dividende suplimentare, însă suma era puțin mai mare- 1,25 miliarde lei. Practic, până la urmă, Guvernul Orban continuă practicile guvernelor din ultimii trei ani, de a scoate din companiile de stat profitabile cât mai mulți bani pentru a alimenta bugetul.

Vezi mai multe aici