Guvernul lucrează la adoptarea unui memorandum privind eliminarea obligativității de a completa formulare statistice de către cetățeni. "De la nașterea unui copil pană la căsătorie și deces, oamenii sunt obligați să completeze tot felul de formulare statistice cu informații care există deja la alte instituții, la evidența populației, la spitale sau la autorități locale", a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului.

Ionel DancaFoto: Hotnews

În opinia acestuia, trebuie eliminată obligativitatea completării acestor formulare statistice de către cetățeni iar instituțiile să facă acest schimb de date între ele.

În acest sens, Ionel Dancă a avut vineri o discuție aplicată la Cancelaria Prim-Ministrului cu președintele Institutului Național de Statistică pentru a elimina obligativitatea oamenilor de a completa aceste formulare statistice și pentru transmiterea lor între instituții fără a mai cere cetățenilor să le completeze.

"Vă dau numai un exemplu, de ce trebuie familia unei persoane decedate să completeze un formular statistic la primărie cu datele din certificatul constatator medical și să înnebunească cu pixul în mână să scrie ceea ce este deja menționat în certificatul constatator în loc să fie alături de familia îndurerată? Această situație absurdă se repetă și la nașterea unui copil când soțul are atâtea pregătiri de făcut pentru noul copil sau la căsătorie când tinerii căsătoriți numai grija datelor statistice nu o au în acel moment", a scris Dancă pe Facebook.