- perioadei 1 ianuarie - 31 martie 2019, formularul 230 aprobat prin Ordinul președintelui ANAF nr. 50/2019.
- perioadei 1 aprilie - 31 decembrie 2019, formularul 230, aprobat prin Ordinul președintelui ANAF nr. 147/2020, care corespunde reglementărilor legale în vigoare în perioada menționată.
"Precizăm că cele două formulare se utilizează numai de contribuabilii care au realizat, în anul 2019, venituri din salarii și din pensii, precum și din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă. Pentru simplificarea mecanismului de distribuire a sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019, la nivelul MFP si ANAF, se află în curs de elaborare un formular unic care cuprinde cele două perioade, fără ca acesta să afecteze opțiunile deja exercitate prin utilizarea formularelor 230 existente până la data publicării noului formular simplificat", menționează sursa citată.
De asemenea, publicarea noului formular 230 nu exclude posibilitatea utilizării și depunerii la organul fiscal, în continuare, a formularelor inițiale, dedicate celor două perioade aferente anului 2019.
- formularele existente, dedicate celor două perioade, situație în care se utilizează câte un formular pentru fiecare perioadă, sau
- formularul unic simplificat, în care sunt cuprinse cele două perioade.
Bine, macar, ca au prelungit termenul!
A inlocuit 3 formulare de 1 pagina cu "Declaratia Unica" de 40 de pagini.
"Porque no tiene, porque le falta
Marihuana que fumar"?
Pai oameni buni, formularul "230 nr.2", descarcat de la https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/230_OPANAF_147_2020.pdf ,
are 4 pagini de instructiuni si in nicuna nu gasesti gaselnita ca se refera doar la perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2019. Din contra, scrie clar "se înscrie anul pentru care se completează formularul, cu cifre arabe cu 4 caractere (de exemplu: 2019)"
L-am completat, l-am depus, acum aflu ca mai exista si "230 nr.1" pentru 1 ianuarie - 31 martie 2019?
Sa nu mai zic ca m-am dus la ANAF Ploiesti sa-l depun la registratura iar functionarul "registrator" mi-a spus plictisit "la camera 1".
Pai nu scrie in instructiuni ca se poate depune la registratura? intreb eu, credul.
Da, dom'le, pentru 230 registratura este la camera 1!- zice el. Adica iei bon de ordine, stai vreo ora sa depui 230 la "registratura de la camera 1".
Pai chiar nu va e rusine ca luati salariu pentru mizeria pe care o faceti, zi de zi?