Valentin Lazea: Ce a mai rămas din cota unică? În România trăim un mit legat de acest lucru

de F.B.     HotNews.ro
Joi, 13 februarie 2020, 14:25 Economie | Finanţe & Bănci


Valentin Lazea
Foto: Hotnews
Noi, în România, trăim cu un mit că avem cotă unică, a declarat Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României (BNR), în cadrul unei dezbateri. El a dat exemple în acest sens, precum impozitul pe profit sau pe venit.

„Ce a mai rămas din cota unică din 2005? Impozitul pe profit care obișnuia să fie 16% acum este plătit de circa 26.000 de companii, pentru că restul sunt calificate ca fiind microîntreprinderi. Acelea plătesc 1% din cifra de afaceri, ceea ce ar putea fi mai puțin decât cei 16% (din impozitul pe profit n.r.)”, a spus el.

• Ce a mai rămas din cota unică? Impozitul pe venit care obișnuia să fie 16%, acum este 10%.

Potrivit acestuia, nu toate câștigurile sunt impozitate, taxate în același fel.

„De exemplu, dividendele sunt taxate cu 5%. Deci ar fi nerezonabil să nu iei acasă dividendele când sunt taxate mai puțin decât să le investești și să fie taxate cu 16% pe profit. TVA era 19%, acum este 19% și 9% și 5% și zero. În ciuda acestor lucruri sau din cauza acestor lucruri, firmele românești nu investesc mai mult. De ce asta? Puteți ghici de ce”, a spus economistul șef al BNR.

Dintr-un studiu a reieșit că marea îngrijorare a firmelor din România este nivelul taxării.

„Ce este interesant din acest studiu și uluitor este că marea îngrijorare a firmelor românești este nivelul taxării. Adică... hai să fim serioși”, a spus el.

A intervenit pe subiect și Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR).

„Nivelul taxării este dintre cele mai mici din Europa. Totuși, există un oarecare adevăr acolo, în sensul că ei sunt îngrijorați de faptul că unele companii plătesc taxele, iar altele nu. Cele care nu plătesc taxele sunt cei care fac o competiție puternică. Competiția nu este bazată pe o performanță mai bună, ci pe contacte mai bune cu cei care răspund de implementarea legilor”, a afirmat Rădulescu.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





4209 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    taxe mici, scutiri pe capital, Anaf slab (Joi, 13 februarie 2020, 14:47)

    FFF T [utilizator]

    În România se fac afaceri taxate pe nimic:

    -Dividendele sunt taxate cu numai 5% începând din 2017
    -Scutiri la câștigurile de capital realizate de nerezidenți;
    -scutiri de impozit pentru profitul reinvestit,
    -impozite pe moșteniri și cadouri la numai 0,3%, indiferent de sume.
    etc.

    În plus, România are un regim fiscal de tip holding
    foarte favorabil corporațiilor în sensul că nu sunt costuri adiționale la tranzitarea fluxurilor de capital şi de dividende între companii.

    la aceasta adăugați un ANAF insuficient, slab, care colectează extrem de puțin comparativ cu ce fac autorităție fiscale din țările europene vecine.
    Adăugați prețurile de transfer și profiturile care se duc spre offshore-uri, paradisuri fiscale, fără să aducă bani la buget

    Adăugați toate aceste aspecte și aveți răspunsul la întrebarea de ce România, țară bogată, n-are bani la bugetul de Stat!
  • -3 (5 voturi)    
    Lazea face ce stie mai bine... (Joi, 13 februarie 2020, 15:32)

    demaGOGU [utilizator]

    ...deinformeaza: Ro are cota unica, in sensul de flat tax (cu cateva exceptii, care intaresc regula) si nu impozit progresiv!

    daca BNR isi asuma impozitul progresiv pe venit (global), sa o anunte public, explicit si nu doar prin "soparle".
  • +1 (1 vot)    
    daca un fraier ca mine... (Joi, 13 februarie 2020, 20:08)

    minus [utilizator]

    poate pricepe soparlele din zisele domnului Valentin Lazea, ce sa mai comentez incapatanarea cu care el vorbeste de ani de zile despre cota unica.

    Cand nu vorbeste el, se mai trezeste din buimaceala si Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, care se impiedica exact de acelasi subiect.

    N-ar fi rau daca ati face un club de filozofie la BNR. Flozofie social-democrata, conform biografiilor domnilor in discutie. Adică... hai să fim serioși- exact cum zice d-l Lazea.
  • 0 (0 voturi)    
    Inca o data (Sâmbătă, 15 februarie 2020, 11:14)

    4Runner [utilizator]

    Asa zisii "analisti" de la BNR ne demonstreaza cat de departe sunt de economia reala. Cititi cu atentie urmatorul citat: "dividendele sunt taxate cu 5%. Deci ar fi nerezonabil să nu iei acasă dividendele când sunt taxate mai puțin decât să le investești și să fie taxate cu 16% pe profit".
    In primul rand, ca nu poti plati dividende fara sa platesti impozit pe profit mai intai, deci nu se poate una fara alta, nu una SAU alta. In sens opus, daca reinvestesti profitul, nu esti taxat cu impozit pe profit, evident nici dividende nu ai cum sa incasezi pentru ca acel profit nu a intrat in buzunarul tau.
    In al doilea rand, chiar de-ar fi asa cum zice dl economist, un antreprenor nu ia decizia de a reinvesti profitul in felul urmator: Se trezeste intr-o dimineata la inceput anului si isi spune: "hmmm... am de platit x lei impozit pe profit si y lei impozit pe dividende, e putin, deci mai bine le platesc si nu ma complic sa investesc in dezvoltare si extindere".
    In realitate, decizia de a te dezvolta se afla in oportunitatile de business in piata in care acitvezi si nu in schema de impozitare domnilor economisti!! La fel cum nu intelegeti cum de aducand dobanzile la zero in tarile dezvoltate, investitorii tot nu investesc daca nu au oportunitati.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by