Barometrul industrial: Contracţia din industrie se prelungeşte/ Managerii speră în redresarea activităţii peste 6 luni

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 26 februarie 2020, 10:21 Economie | Finanţe & Bănci


barometrul industrial
Foto: sxc.hu
În luna ianuarie activitatea din industrie a intrat în a doua lună de contracţie, arată datele Barometrului Industrial, publicate miercuri dimineața. Cererea rămâne slabă şi influenţează negativ volumul producţiei şi ocuparea forţei de muncă, în timp ce costurile au înregistrat un salt atingând nivelul cel mai ridicat din ultimele 11 luni. Comenzile pentru export sunt la limita dintre creştere şi contracţie, dar vestea bună e că managerii continuă să creadă într-o redresare a activităţii peste 6 luni.

Începând din 2014, în fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.

CEREREA
• Comenzile noi au lipsit în mare măsură şi în ianuarie. Indicatorul n-a reuşit să depăşească 42 de puncte în zona de contracţie.
• Comenzile pentru export au depăşit parţial criza din decembrie urcând de la 32 la 51 de puncte. Totuşi cererea externă rămâne slabă şi mai ales instabilă.
• Importurile de materii prime au crescut de la 45 în decembrie la 51 în ianuarie, în contextul înviorării parţiale a comenzilor la export.

PRODUCŢIA
• Volumul producţiei a rămas în contracţie la 42 de puncte, numai cu 2 puncte mai mult decât în decembrie. Stagnarea producţiei în zona de contracţie demonstrează capacitatea extrem de slabă a cererii de a restarta creşterea în industrie la început de an.
• Stocurile s-au contractat şi mai mult coborând de la 47 de puncte în decembrie la 44 în ianuarie.

FORŢA DE MUNCĂ
Politica de ocupare a forţei de muncă arată tendinţe clare de restrângere. Deşi se confruntă cu o cerere slabă, managerii preferă să păstreze locurile de muncă în speranţa redresării semnificative în lunile viitoare.

COSTURI ŞI VENITURI
Costurile de producţie au crescut brusc de la 64 în decembrie la 72 în ianuarie. Probabil că activitatea scăzută şi subocuparea prelungită a salariaţilor contribuie la creşterea costurilor.

Preţurile încasate de firme pentru produsele lor au rămas stabile la 54 de puncte faţă de 55 în decembrie, dar ecartul dintre preţuri şi costuri a crescut de două ori, de la 9 puncte în decembrie, la 18 puncte în ianuarie

AŞTEPTĂRILE
Indicatorul global de încredere a managerilor în revigorarea activităţii peste 6 luni a crescut de la 70 de puncte în decembrie la 72 în ianuarie. Aşteptările tind să crească întotdeauna la începutul anului. În ianuarie 2019 au crescut cu 5 puncte faţă de decembrie. În 2020 au crescut numai cu 2 puncte. Managerii îşi formează aşteptări optimiste pe baza variaţiei sezoniere a activităţii industriale şi în mai mică măsură pe baza semnalelor economice curente.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1034 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    asa (Miercuri, 26 februarie 2020, 11:54)

    nikita11 [utilizator]

    well, well. Aviz bugetasilor care traiesc cu impresia ca banii cei tipariti de ei si NU cei munciti: raul a inceput instant dupa ce au fost marite fara fundament salariile nationale fara a fi marite instant si proportional preturile(nici nu s-ar fi putut din cauza concurentei de unde si gravitatea de a mari costul cu salariile) si a continuat cu instant modificarea ratei dobanzilor si intr-o oarecare masura cu modificarea cursului valutar. Romania a fost si este in situatia asta de 3 ani, abia la sf anului trecut s-a inceput putin corectarea. Suntem optimisti cu cele 6 luni - depinde mult si de schimbarea regulilor la ceva mult mai rezonabil eu as zice ca anul asta nu putem reveni pe trendul dinainte de 2016-2017. Poate anul viitor daca ne tinem de treaba. Oricum vom fi pierdut cel putin 5-6 ani in functie de cat de repede ne miscam. Problema imensa e cu raul facut de stat: bunaoara ar fi plauzibil sa revenim in 6 luni daca bugetarii ar fi de acord sa renunte la o parte din beneficiile 'castigate' si asa pe nedrept - aproape imposibil, am vazut ce s-a intamplat cand s-au mai facut corectii dupa tariceanu randul trecut: si acum mai bat oamenii obrazul pt reducerile de atunci. Din toata discutia eu exclud educatia si sanatatea, acolo le-as da oricati bani considera ei suficient ca sa isi faca treaba in cel mai bun mod cu putinta.
    Asadar din impasul asta nu iesim noi in 6 luni dar in timp iesim natural odata cu crestere naturala a productivitatii. Poate putem lucra sa acceleram treaba asta, dar tot presupune timp si investitii.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by