Se observă cumva o oarecare preocupare mai accentuată a top managementului pentru o eventuală încetinire a creșterii economice, deși ea poate să fie benefică pentru piața de fuziuni și achiziții, a declarat Andreea Bistriceanu, senior manager PwC România, precizând că în contextul unei ușoare scăderi poate să scadă, în acealași timp, și evaluarea companiilor, ducând astfel la o creștere a tranzacțiilor.

Imagine din timpul evenimentuluiFoto: Hotnews

„În momentul acesta multiplii sunt la un nivel ridicat, nu la fel ca în 2018, dar sunt considerați destul de mari ca și nivel de multiplu de EBITDA”, a spus ea, într-o conferință de specialitate.

Potrivit acesteia, nivelul ridicat este generat de un mediu competitiv pe piața de fuziuni și achiziții din trei motive:

1. Există capital pentru investiții atât la nivelul fondurilor de investiții, cât și pentru companiile care vor să achiziționeze.

2. Dobânzile sunt destul de mici și accesul la finanțare este facil

3. Există competiție și nevoie de inovare, care se întâmplă nu numai organic, ci și prin achiziții.

„Cumva este o piață a vânzătorilor”, spune ea.

  • „Vorbind de impactul coronavirusului, poate să contribuie la încetinirea economiei. E greu de spus (cu cât n.r.), dar am văzut cumva că 0,1% poate să fie (impactul n.r.) și am văzut o scădere pe bursă”.

Conform PwC, piața de fuziuni și achiziții a fost de 5,2 miliarde euro în 2019, crescând cu 4% comparativ cu 2018, fiind confirmate mai mult de 210 tranzacții. Valoarea medie a unei tranzacții a fost de 24 milioane euro, în 2019.