Banca Centrală Europeană a cerut majorităţii celor 3.700 de angajaţi ai săi de la Frankfurt să efectueze luni o zi de telemuncă, pentru ca instituţia să poată să îşi testeze capacitatea de reacţie în cazul agravării crizei legate de epidemia de coronavirus, a declarat duminică un purtător de cuvânt al instituţiei financiare, transmite Reuters, citat de Agerpres. De asemenea, BCE a anulat majoritatea evenimentelor publice prevăzute pentru luna viitoare. Cu toate acestea, reuniunea de politică monetară, programată pentru ziua de joi, precum şi conferinţa de presă de după reuniune vor avea loc.

HotNews.roFoto: Hotnews

"BCE a pus la punct măsuri în cazul în care va fi nevoie ca o mare parte din personalul său să lucreze de la distanţă iar ziua de 9 martie va fi un test atât pentru infrastructuri cât şi pentru personal", a declarat purtătorul de cuvânt.

Ca urmare a acestei decizii, sediul de la Frankfurt al BCE, o clădire modernă de birouri care găzduieşte aproximativ 3.000 de persoane, precum şi clădirea organismului de supervizare a băncilor europene din centrul capitalei financiare a Germaniei ar urma să fie goale luni.

BCE este supus la presiuni pe fondul epidemiei de Covid-19, care a dus la prăbuşirea pieţelor financiare şi a determinat Rezerva Federală americană (Fed) să reducă dobânda de referinţă cu 0,5 puncte.

Cei 25 de membri ai Consiliului guvernatorilor BCE intenţionează să discute în mod concret la reuniunea de politică monetară din 12 martie eventuale măsuri suplimentare de susţinere a economiei.