România a înregistrat o creștere a deficitului comercial cu bunuri, în ianuarie, cu aproape 4%, la 1,32 miliarde euro, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Efectele coronavirusului (COVID-19) ar putea să se vadă în datele pe februarie și martie, respectiv o scădere a deficitului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Transporturile de bunuri, de fapt activitatea de comerț internațional a suferit schimbări peste tot în lume din cauza virusului. În cazul României, asta e posibil să se traducă în scăderea deficitului comercial. Cu alte cuvinte, nu scade deoarece a devenit economia românească mai competitivă, ci pentru că au fost afectate importurile.

În lunile următoare, în ceea ce privește datele pe februarie și martie, am putea să vedem un ușor efect de scădere a deficitului, mai ales dacă luăm în considerare că transportatorii rutieri spun că le-au scăzut comenzile.

Probleme sunt și cu bunurile care vin pe apă. E deja o întârziere de săptămâni pe zona anumitor produse, precum anumite tipuri de materie primă. Lanțurile de aprovizionare au fost afectate peste tot în lume.

Ce mai arată datele INS pe ianuarie

În luna ianuarie 2020, exporturile României au însumat 5,69 miliarde euro, iar importurile 7,015 miliarde euro. Faţă de luna ianuarie 2019, exporturile din luna ianuarie 2020 au crescut cu 3,3%, iar importurile au crescut cu 3,4%.

Importurile au avut un avans mai mic decât în ianuarie 2019. În prima lună de anul trecut avansul era de 9,2%, iar acum e de 3,4%.

În ceea ce privește exporturile, în ianuarie creșterea era de 1,6% (în 2019), iar acum e de 3,3%.

“În luna ianuarie 2020, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,1% la export şi 36,2% la import) şi alte produse manufacturate (30,8% la export şi respectiv 29,4% la import)”, spune Instituția.

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în luna ianuarie 2020 a fost de 4,446 miliarde euro la expedieri şi de 5,108 miliarde euro la introduceri, reprezentând 78,1% din total exporturi şi 72,8% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în luna ianuarie 2020 a fost de 1,245 miliarde euro la exporturi şi de 1,907 miliarde euro la importuri, reprezentând 21,9% din total exporturi şi 27,2% din total importuri.