Bursele europene au scăzut puternic luni, după ce intervenția băncii centrale nu a reușit să sporească încrederea investitorilor sau să atenueze valul de volatilitate care a zguduit piețele globale, scrie Financial Times. FTSE 100 a scăzut cu până la 9% în tranzacțiile de dimineață, scăderile răspândindu-se în toată Europa: bursa germană a coborât cu 8%, iar cea din Franța a pierdut aproape o zecime din valoarea sa. La Bursa din București, reculul era de peste 9% luni în jurul orei 13.

Acțiunile companiilor aeriene au fost afectate luni ca urmare a extinderii interdicțiilor de călătorie, British Airways înregistrând o scădere de aproape 25%, în timp ce Air France-KLM a scăzut cu 17%, iar Lufthansa cu 10%.

Rezerva Federală a redus ratele dobânzilor din SUA înainte ca piețele să se deschidă duminică și și-a unit forțele cu cele ale altor bănci centrale în încercarea de a preveni un recul economic mai sever cauzat de pandemia coronavirusului. Federal Reserve, banca centrală americană, reduce dobânda de referință la zero şi lansează un program de relaxare cantitativă în valoare de 700 miliarde dolari, pentru a combate efectele economice ale coronavirusului.

Ultima dată când Fed a redus dobânda la zero a fost în timpul crizei care a izbucnit în 2008.

Fed a anunțat că a ajuns o înțelegere cu Banca Angliei, Banca Japoniei, Banca Centrală Europeană și Banca Națională Elvețiană pentru ca aceste instituții să reducă și ele dobânzile de referință.

Federal Reserve a anunțat că pandemia COVID-19 a afectat semnificativ condițiile financiare mondiale. Dobânzile vor fi păstrate la acest nivel până când instituția va fi sigură că economia americană nu mai este afectată de criza generată de coronavirus.

Randamentul Trezoreriei americane de 10 ani a scăzut cu 0,13 puncte procentuale până la 0,8162 la sută, pe măsură ce investitorii văd în datorie un activ de refugiu. Randamentele scad odată cu creșterea prețurilor obligațiunilor.