BNR a luat o decizie fără precedent, în condiții fără precedent: Cumpără titluri de stat din piața secundară (Ionuț Dumitru, economist șef Raiffeisen Bank)

de F.B.     HotNews.ro
Vineri, 20 martie 2020, 19:41 Economie | Finanţe & Bănci


Ionut Dumitru
Foto: HotNews.ro
Deciziile luate de Consiliul de administrație al BNR, în ședința de urgență de vineri sunt fără precedent, având în vedere că avem condiții economice complicate cu șoc atât pe cerere, cât și pe ofertă, consideră Ionuț Dumitru, economist șef al Raiffeisen Bank. Una dintre măsuri, achiziția de titluri de stat din piața secundară, vine ca răspuns la situația în care statul nu a reușit să împrumute bani la ultimele licitații.

“E o decizie, în ansamblul ei, fără precedent, în condiții fără precedent. Discutăm de niște condiții economice extrem de complicate, în care avem cumulat un șoc dublu negativ, anume și un șoc de cerere, cât și de ofertă. Avem închideri de capacități de producție și reducerea cererii foarte puternică”, a declarat Dumitru, pentru HotNews.ro.

În condițiile astea, spune el, este clar că răspunsul politicilor economice trebuie să fie unul excepțional.

„Dacă ne uităm la ce măsuri au luat alte bănci centrale în ultimele zile, era oarecum previzibil că și BNR va lua măsuri similare. E o decizie care e menită să fluidizeze funcționarea pieței monetare și titlurilor de stat”, a explicat economistul șef al Raiffeisen Bank.

Poate surprinderea cea mai mare e legată de achizițiile de titluri de stat, afirmă el.

„Teoretic sunt niște acțiuni incluse în paleta de instrumente pe care BNR le are în regulamentul pieței monetare. Măsura e intenționată să normalizeze condițiile din piața titlurilor de stat care s-au tensionat foarte mult în ultimele săptămâni. Dacă ne uităm la ultimele licitații de titluri de stat, Ministerul de Finanțe nu a putut să atragă finanțare. Evident că era o problemă destul de serioasă”, a precizat Ionuț Dumitru.

Potrivit acestuia, băncile centrale mari au făcut această relaxare cantitativă de mult timp și au reînceput să facă aceste operațiuni pe fondul crizei prin care trecem acum.

Deciziile BNR ca răspuns la impacul coronavirusului


Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României s‑a întrunit într-o şedinţă de urgență și a adoptat un pachet de măsuri menit să atenueze impactul situației generate de epidemia de coronavirus asupra populației și companiilor românești, conform unui comunicat al instituției.

În actualul context intern și internațional și în baza informațiilor și analizelor privind evoluțiile macroeconomice și financiare în continuă schimbare, Consiliul de administrație al BNR a hotărât următoarele:

  • Reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5 la sută, la 2,0 la sută începând cu data de 23 martie 2020;
  • Îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ±0,5 puncte procentuale de la ±1 punct procentual. Astfel, începând cu 23 martie 2020, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menține la 1,50 la sută, iar rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) se reduce la 2,50 la sută, de la 3,50 la sută. Pe acest fond, este de așteptat ca principalele cotații ROBOR să cunoască o ajustare descendentă semnificativă;
  • Furnizarea de lichiditate instituțiilor de credit prin intermediul operațiunilor repo (operațiuni revesibile cu titluri de stat) în vederea asigurării funcționării fluente a pieței monetare și a altor segmente ale pieței financiare;
  • Cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piața secundară în vederea consolidării lichidității structurale din sistemul bancar care să contribuie la finanțarea în bune condiții a economiei reale și a sectorului public.
În funcție de evoluția situației, Consiliul de administrație este pregătit să decidă și reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și a celei aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit.

Având în vedere gradul ridicat de incertitudine al evoluțiilor economice și financiare, Consiliul de administrație al BNR a hotărât, totodată, suspendarea calendarului ședințelor de politică monetară anunţat anterior, urmând ca ședințele pe probleme de politică monetară să aibă loc ori de câte ori va fi necesar.

„Consiliul de administrație al BNR urmărește cu atenție evoluția situației, deciziile sale având ca obiectiv asigurarea stabilității macroeconomice și buna funcționare a sistemului bancar, a piețelor financiare în folosul populației și companiilor românești”, menționează sursa citată.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





16227 vizualizari

  • +9 (9 voturi)    
    inflatie (Vineri, 20 martie 2020, 19:59)

    Humbert [utilizator]

    nu ca ar fi important acum, masurile sunt potrivite in cotext, dar peste niste luni de zile, vom avea inflatie.
    sa speram ca nu ca in Venezuela.
    • +3 (3 voturi)    
      Nu ca in Venezuela (Vineri, 20 martie 2020, 21:20)

      POMPIERUL [utilizator] i-a raspuns lui Humbert

      Da una ca prin anii '90, ne da târcoale....
    • +6 (6 voturi)    
      Cand (Vineri, 20 martie 2020, 22:00)

      Jar [utilizator] i-a raspuns lui Humbert

      arunci bani in piata,cum vrei sa fie inflatia?Prin '94, Vacaroiu sustinut de Patrulaterul Rosu,au hoatarat ca BNR sa dea IAS-urilor 2000mld lei,ca sa are, sa dea paine tarii.La Viata Satului,niste d-aia cu ceafa groasa,directori mari,se laudau ca vor face si vor drege.Pe final de emisiune,moderatoarea il intreba si pe Eugen Radulescu,director BNR:"De unde va da da BNR banii?"Ii va tipari ,stimata doamna."Si inflatia...?""Pai,si inflatia va fi pe masura."
      Si inflatia a fost cam 300%,IAS-urile s-au dus dracu' cu vreo 30 mld de lei datorii.
      Stati asa:UE si americanii sunt de vina pentru ce-am ajuns si ce vom fi.
  • +2 (4 voturi)    
    Intrebari: (Vineri, 20 martie 2020, 20:34)

    bubalacap [utilizator]

    1. BNR nu este al statului roman?
    2. BNR apara doar bancile, dar pe cetatenii acestei tari de ce nu-i baga in seama?
    3. Daca este putere in stat ar trebui sa o enumeram la puterilor statului, a 3-a, a 4a, a 5-a, a câța?
    4. Daca totul se intoarce pe dos - viata, moartea, economia, totul - bancile ce vor face cu banii?
    5. Daca scapam cu viata, nu credeti ca ar trebui sa facem ordine in tara asta, incepand de sus in jos si din 1990 incoace?
    Ar mai fi intrebari, dar ma doare din nou capul!
  • -2 (4 voturi)    
    inflatie (Vineri, 20 martie 2020, 21:10)

    Bradisor [utilizator]

    Alta solutie nu este.Cand tara se prabuseste n-ai cum sa te mai gandesti la costuri.
  • +5 (5 voturi)    
    nu era mai bine sa (Vineri, 20 martie 2020, 21:14)

    ..13 [utilizator]

    Bagam niste bani in testere, termometre, masti si manusi, sa ii testeam pe toti noi venitii si pe cei lucreaza si se deplaseaza si sa continuam sa lucram - aia care suntem sanatosi la minte si la corp???

    Asa am inchis totul si dai cu banii de pomana la bugetari si la privat plus o parte din cheltuielile de mai sus....

    Oricum economia si-ar fi incetinit ritmul dar nici chiar asa nene - este prea de tot, Nebunie curata -

    daca scapi de virus poti sa mori mai tarziu linistit de foame si indatorat pana peste cap!
  • +3 (5 voturi)    
    Lumi parelele (Vineri, 20 martie 2020, 21:49)

    OscarPorter [utilizator]

    Inca un economist pe care il respectam demonstreaza o lipsa de intelegere a ceea ce se intampla. Vorbim de o oprire bursca a activitatii economice, a complete shut-down. BNR-ul ne proteste cu o scadere a dobanzii de la 2.5% la 2% care nu va améliora cu nimic situatia. Nimic de amanare rate, nimic de relaxarea pragurilor de solvabilitate, nimic de relaxarea politicii de provizionare la banci. Nu trebuie decat sa se uite la ce fac ungurii, britanicii, austriecii si sa se insipre de acolo.

    In max 2 sapt o sa avem 1 milion de noi someri. Poate atunci isi vor lua ochii de la conturile lor personale si se vor intelege ce sa intampla. Mai trebuie insa sa si le pese.
  • +4 (10 voturi)    
    cumpara din piata secundara (Vineri, 20 martie 2020, 22:55)

    Je__ [utilizator]

    sa inteleg ca reia programul TEZAUR a lui Teodorescu?


    Dar vai, ala era rau...era PSD-ist...nu se poate....noi pentru ca nu avem banci romanesti, preferam sa imprumutam cu 6% de la banci care dau 1% la depozite

    dar vai...nici asta nu fac...ca bancile iau bani de la BNR cu 2.5% si dau statului cu 6%....si profit...si vai....ne intrebam....de ce PLM nu da direct BNR statului.....de ce inca un nivel de LIPITORI?
    • +3 (9 voturi)    
      PSD e un dezastru mai mare decat coronavirusul. (Sâmbătă, 21 martie 2020, 0:14)

      _tudor_ [utilizator] i-a raspuns lui Je__

      PSD e un dezastru mai mare decat coronavirusul.
    • +2 (2 voturi)    
      xexe (Sâmbătă, 21 martie 2020, 7:18)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Je__

      Bre Ciarli, dar voi la Lomonosov nu prea ati facut materia economie. Mai mult economie la sapun si abuz la vutca.
  • +2 (2 voturi)    
    vax (Sâmbătă, 21 martie 2020, 9:13)

    piticu_enigmatic [utilizator]

    Astept sa vina Zamfir sa ne explice alaturi de avocatul celebru cum ca BNR habar n-are ce face si ca nu e bine c-o sa murim de foame si ca BNR adica Mugurel pe scurt in loc sa tina cu amaratii tine cu finantele mondiale. Sa propuna plata ratelor numai de catre cine poate/vrea sa dea credite cu dobanda 0 oricui sa tina cursul pe loc si sa tina inflatia jos. Sa se bucure nevasta-sa de ce barbat destept si-a luat :)
  • +1 (1 vot)    
    opriti-l (Sâmbătă, 21 martie 2020, 10:43)

    piticu_enigmatic [utilizator]

    domne sa-l opreasca cineva pe Soviani :)) Face bine la psihicul celorlalti. E sursa de poluare.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by