HotNews.ro a atras duminică atenția asupra faptului că anumite firme nu vor putea beneficia de somajul tehnic suportat de stat. Este vorba de cele afectate indirect, pentru care condiția este o scădere a încasărilor de 25%. Astfel, firmele care au avut în martie încasări din facturile anterioare, neînregistrând o scădere așa de mare, deși în martie poate nu au mai facturat nimic și se va vedea efectul negativ în următoarele luni, nu vor beneficia. Cel puțin momentan. Poate vor veni modificări ale ordonanței în viitor.

Somaj tehnic suportat de statFoto: monitoruloficial.ro

În acest sens, HotNews.ro a discutat cu președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Emanuel Victor Picu.

„Aceasta este o primă reglementare, pentru că vor mai veni reglementări foarte multe, dacă se va înrăutăți situația, vă dați seama. Aceasta a fost o măsură urgentă pentru cei care nu au bani să-și plătească salariile și nici să nu piardă oamenii. Normal că nu o să mulțumească pe toată lumea. Ne așteptăm ca imediat în perioada următoare să fie și alte reglementări”, a spus Picu.

Potrivit acestuia, „a fost o chestiune rapidă pentru ca oamenii să nu fie disponibilizați și să poată fi plătiți”.

El a spus că documentele pentru șomajul tehnic se vor putea depune de la 1 aprilie.

„Cei care sunt afectați (direct n.r.) de decizia autorităților (adică restaurante, cafenele etc.) trebuie să depună un document. Poate să spună cineva că are un restaurant, dar nu ai cum să verifici după codul CAEN, pentru că poate să desfășoare o cu totul altă activitate. Astfel, trebuie să meargă la Ministerul Economiei, o poate face online, pentru a scoate acel certificat care este în Decretul președintelui. Îl scoate, vine și îl depune la mine cu cererea și i-am dat banii”, afirmă președintele ANOFM.

Ca să nu fie o birocrație foarte mare, spune el, s-a decis această declarație pe propria răspundere (pentru emiterea Certificatului de situații de urgență emis de Ministerul Economiei), ca să nu dureze foarte mult o analiză făcută de o instituție a statului.

• Se pleacă de la buna credință a angajatorului, care poate fi controlat ulterior.

“Această declarație se face în urma unui ordin comun între ministrul Muncii și al Fondurilor Europene. Azi sau mâine va ieși, probabil, și această declarație”, afirmă Picu.

În ceea ce privește pe cei care sunt afectați indirect, el spune că „din ordonanță se interpretează două condiții cumulative: pe deoparte că ți-au scăzut încasările cu 25% față de lunile trecute și (a doua n.r.) s-a adăugat această variantă cu “nu ai bani de salarii”.

Citește și:

Ordonanța privind șomajul tehnic suportat de stat, în Monitorul oficial / Cine beneficiază / Textul documentului

Câteva ambiguități pe șomajul tehnic suportat de stat. Posibil ca unele firme, deși lovite rău, să nu poată beneficia

Șomaj tehnic suportat de stat: Număr unic de apel pentru informarea cetățenilor