BNS: Angajații ne comunică că li s-au suspendat contractele fără șomaj tehnic. Cerem ca acei angajatori să nu poată accesa măsurile de sprijin

de F.B.     HotNews.ro
Miercuri, 25 martie 2020, 15:00 Economie | Finanţe & Bănci


Blocul National Sindical
Foto: BNS
​Avem tot mai multe situații în care angajații ne comunică că au fost disponibilizați, colectiv sau individual, că au fost puși să semneze încetarea contractelor de muncă cu acordul părților sau că li s-au suspendat contractele individuale de muncă fără șomaj tehnic, spune Blocul Național Sidical (BNS), într-un comunicat de presă.

“Am făcut apel la solidaritate și la înțelegere din partea angajatorilor astfel încât în această perioadă să nu disponibilizeze personal. Încă de la reuniunea CNTDS din 17 martie 2020 am cerut sprijin Guvernului în acest sens, insistând ca măsurile de sprijin să fie accesibile DOAR angajatorilor ce-și păstrează personalul, inclusiv drepturile acestora. Cu toate acestea, am constatat că apelul nostru a fost în zadar, în unele cazuri”, arată BNS.

Conform sindicaliștilor, „având în vedere această lipsă de umanitate și de minimă înțelegere a situației manifestată de unii angajatori, facem apel la Guvern dar și la toți membrii Parlamentului, pentru a sancționa acest tip de comportament”.

• Suspendarea contractelor de muncă fără șomaj tehnic, încetarea contractelor de muncă cu acordul părților și chiar disponibilizarea, înseamnă ca în această perioadă extrem de dificilă, să lipsești salariații în cauză / persoanele proaspăt disponibilizate, de orice venit, precum și de asigurare sociala, în special cea de șomaj sau de sănătate.

„Cerem Guvernului și Parlamentului să aibă în vedere ca pachetul de măsuri deja adoptat, precum și orice măsuri noi ce vor fi adoptate, să nu poată fi accesate de firmele care au disponibilizat personal pe durata stării de urgență, cu excepția plecărilor naturale”, arată comunicatul.

Potrivit acestuia, măsurile de sprijin trebuie să fie disponibile pentru cei ce înțeleg că trebuie să împartă riscuri dar în egală măsură și beneficii. “Prin disponibilizarea personalului în această perioadă înseamnă că angajatorii respectivi și-au asumat rezolvarea dificultăților cu care se confruntă pe cont propriu, apelând la cea mai ușoară cale și transferând riscurile acestei perioade în cea mai mare măsură către salariați”, informează BNS.

Sindicaliștii fac apel către Guvern și Parlament pentru a veni cu măsuri de sprijin adresate persoanelor disponibilizate în această perioadă.

“Persoanele în vârstă de muncă care în această perioadă se confruntă cu disponibilizări colective sau individuale dar mai ales cei ce sunt ”împinși” să accepte o încetare a relațiilor de muncă cu acordul părților, au nevoie de sprijin, în special în această perioadă. În multe cazuri vorbim nu doar de salariați expuși, ci și de familiile lor, lăsați fără venituri și fără asigurări sociale, într-o perioadă în care nici măcar nu-și pot căuta un loc de muncă”, conform Blocului Național Sindical.

• Situația este specială și complicată atât pentru angajatori dar într-o măsură chiar mai mare pentru angajați care în aceste zile au în grijă asigurarea veniturilor pentru întreținerea dar și sănătatea familiilor lor.

• Ne dorim ca măsurile adoptate de Guvern, de Parlament sau de angajatori, să nu-i împingă să-și riște sănătatea pentru a-și putea întreține familia.

• Prelungirea perioadei de șomaj pentru cei cărora le expiră dreptul la indemnizație de șomaj în această perioadă, cel puțin pe durata stării de urgență; creșterea indemnizației de șomaj; simplificarea procedurilor pentru a avea acces la indemnizație de șomaj, sunt doar câteva din măsurile ce ar trebui avute în vedere de Guvern și de Parlament.

• Insistăm ca accesul la măsuri ce au la bază solidaritatea să fie permis celor ce sunt solidari!

• Cerem încă o dată Guvernului și Parlamentului SĂ NU PERMITĂ ACCESUL la măsuri de sprijin angajatorilor ce au disponibilizat personal pe durata stării de urgență!






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





5334 vizualizari

  • -8 (14 voturi)    
    si ce? (Miercuri, 25 martie 2020, 15:06)

    cucuveauamov [utilizator]

    sa se descurce! nu e capitalism? Statul e naspa, asa ni s-a spus de ani de zile de cei luminati. Initiativa privata e regina economiei. Sa meraga la banci, la multinationale sau macar la Sanador, acolo vor primi tot ce au nevoie - gratis!
    • +2 (4 voturi)    
      Stii cand poti spune asga ceva? (Miercuri, 25 martie 2020, 15:48)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      cand statul nu te jupoaie de 80% din ceea ce produci. cand va ajunge sa insumeze sa zicem 20% de exemplu .....ceea ce ia statul. Atunci da nu ai nici o pretentie .....Si da statul e cel mai prost administrator!
    • +2 (2 voturi)    
      realitatea e alta (Miercuri, 25 martie 2020, 15:51)

      offside [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Doar o parte (sub un sfert) din companiile din din tara pot beneficia de masurile de sustinere financiara anuntate de guvern - care s-au axat pe afacerile care presupuneau multi consumatori (nu angajati) la un loc.

      Daca esti de exemplu companie care repara retele electrice sau mentenanta la statii de benzina sau instalezi tevi de alimentare apa (sau multe altele), ajutorul e zero. In acest context, ce poate face proprietarul firmei?

      Cererea BNS e hilara - normal ca o firma care cere compensare de la stat ptr salarii, nu poate sa-si lase angajatii fara venit, asta e penal de-a dreptul.
  • 0 (2 voturi)    
    Mediul de afaceri din Romania.... (Miercuri, 25 martie 2020, 15:10)

    ggiiggii [utilizator]

    este o adunatura de parveniti ce ii sclavagesc pe fraieri de Romani.
    Acum 3 luni, toata lumea raporta profituri record, vanzari record, toata lumea se credea Warren Buffet.
    Dupa 2 sapt de "pauza"....toata lumea este falimentara.
    Unde sunt fratilor profiturile astea, unde sunt toate contractele cu statul, unde sunt toti banii aia?
    Astia merita sa falimenteze, sa nu se mai angajezi nimeni la ei...asa merita, iti suspenda contractul si nu te mai plateste, de ce sa mai muncesti acolo???
  • -1 (1 vot)    
    O masura de bun simt. (Miercuri, 25 martie 2020, 15:13)

    sim18 [utilizator]

    da
  • +1 (1 vot)    
    s-au gasit (Miercuri, 25 martie 2020, 15:18)

    Ecce_Homo [utilizator]

    Ce inseamna din punctul lor de vedere disponibilizari si de ce se baga in seama? Acum s-au gasit? Ce face BNS-ul pentru oamenii pe care ii reprezinta? Nu doar acum, intrebarea e pentru orice perioada.
    Si apropo cum pot demonstra ca o incetare cu acordul partilor este nelegala daca salariatul nu depune plangere?
    In plus, sunt angajatori care au contracte part time cu salariati care lucreaza full time in alta parte. In perioada asta in care au inchis de tot au incetat contractele cu cei part time pentru ca acestia lucreaza inca la celalalt angajator, dar de acasa.
    Cum adica sa nu beneficieze de fonduri daca au avut incetari de acest fel???
  • 0 (0 voturi)    
    nu v-ati prins? (Miercuri, 25 martie 2020, 15:22)

    Nelu-SM [utilizator]

    Se pare ca statul minteste asa bine ca alte institute din stat chiar ii cred.
    Nu exista nimic clar oferit de guvern!!!!!!!!
    Se "bucura" de facilitati cine oricum a inchis dar si acela nu are ce face, accepta ce i se da daca i se va da. El are activitatea suspendata. Aceia au sanse.

    Pentru restul e praf in ochi. Organul poate interpreta cum vrea. Cine vrea stresul sa tii oamenii sa nu primesti banii si dupa aceea sa mai ii tii inca o luna pe baza de preaviz?

    Putem zice ca sunt imorali patronii daca stau pe bani. Majoritatea firmelor romanesti nu au bani. Cine are aici tine de constiinta.
  • -1 (3 voturi)    
    este corect (Miercuri, 25 martie 2020, 15:40)

    dani_77 [utilizator]

    Personal cunosc un astfel de caz. Ieri angajatorul a chemat-o la birou pentrua-i comunica incetarea contractului si trecerea ei an somaj (cel normal) pe motiv de lipsa a comenzilor asta urmare a pandemiei. In prima transa au fost 10 persoane urmand ca si celelalte sa fie disponibilizate esalonat. Astazi de la AJOFM i s-a spus ca nu se incadreaza la somaj (gen mai avea nevoie de o luna cotizata) . Total, incepand de astazi, sta acasa fara nici un venit si fara posibilitatea de a se angaja si cu un copil de 2 ani si 8 luni.
    • +1 (1 vot)    
      ... (Miercuri, 25 martie 2020, 21:09)

      Ecce_Homo [utilizator] i-a raspuns lui dani_77

      Faptul ca nu are cele 12 luni cotizate nu inseamna ca e de vina ultimul angajator.
  • +2 (2 voturi)    
    Disponibilizare (Miercuri, 25 martie 2020, 23:00)

    GICOMANU [utilizator]

    Ai un atelier de tinichigerie cu 5 angajati si nu mai ai comenzi ce faci.Trimiti oamenii in SOMAJ nu tehnic ca nu iti da tehnicul nimeni sau dupa unii vinzi atelierlul si platesti oamenii in continuare pana primestiiii tehnicul.De unde ia
    bani de salarii plus 65% bani de impozite la stat ?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by