Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,36 miliarde lei de la bănci în două emisiuni de obligaţiuni de stat

de S.J.     HotNews.ro
Vineri, 27 martie 2020, 1:25 Economie | Finanţe & Bănci


Florin Citu
Foto: facebook
Ministerul Finanţelor a împrumutat joi 1,36 miliarde lei în două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark la care au participat şapte dealeri primari, la dobânzi de 3,98% şi 3,7% pe an, informează Mediafax.

Prim emisiune a avut o valoare nominală de 600 milioane lei, o rată a cuponului (dobânda) de 3,65% şi scadenţa în 2025. Valoarea totală a cererii a fost de 1,11 miliarde lei, din care dealerii au oferit în nume şi cont propriu 425 milioane lei, în timp ce clienţii lor au oferit 620 milioane lei.

În final, ministerul a vândut obligaţiuni de 906 milioane lei, la un randament de 3,98%. Din suma totală adjudecată, băncile au acoperit 220 milioane lei în cont propriu şi 620 milioane lei în contul clienţilor.

La cea de-a doua emisiune de obligaţiuni, cu o valoare nominală de 200 milioane lei şi scadenţa în 2023, rata cuponului a fost de 4,25%. Valoarea totală a ofertelor depuse a fost de 705,8 milioane lei, din care băncile au oferit în cont propriu 685 milioane lei şi 20 milioane lei în contul clienţilor.

În final, din suma adjudecată, de 460,8 milioane lei, cei şapte dealeri primari au acoperit în cont propriu 460 milioane lei, la un randament de 3,7%. Ministerul Finanţelor a împrumutat şi luni 715 mil. lei de la bănci, într-o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2022, la o dobândă de 3,55% pe an.

Statul a încercat să împrumute bani şi prin emisiunile de obligaţiuni programate săptămâna trecută, dar a respins toate ofertele primite de la bănci considerând preţul oferit inacceptabil.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2446 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Vor putea plati pensiile speciale (Vineri, 27 martie 2020, 1:48)

    Fides [utilizator]

    Iata ca bancile au creditat, la timp a anuntat Citu ordonanta de amanare a ratelor. Dobanda la dobanda, camatarie coronavirus - ce nume sa-i dam? Generatie de viitori faliti coronavirus...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by