Cehia vrea să amâne plata ratelor la credite cu până la şase luni. Nu și în cazul creditelor a căror plată a fost întârziată cu peste 30 de zile

de DP     HotNews.ro
Joi, 2 aprilie 2020, 11:02 Economie | Finanţe & Bănci


Cehia amana si ea plata ratelor bancare
Foto: Pixabay
Guvernul ceh a aprobat o schemă privind o amânare de până la şase luni a plăţii ratelor la creditele ipotecare, de consum şi ale companiilor, pentru a sprijini ţara în timpul crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres. Decizia este menită să sprijine cetăţenii şi firmele afectate de epidemie, iar cei interesaţi pot opta pentru o amânare de trei sau şase luni, a explicat Ministerul ceh de Finanţe.

Schema nu acoperă facilităţile de tip "descoperit de cont" (overdraft), datoria de pe cardul de credit, creditul de tip revolving şi nici împrumuturile a căror plată a fost întârziată cu peste 30 de zile.

Ratele dobânzilor la împrumuturile acordate persoanelor fizice rămân neschimbate şi vor fi plătite numai după încheierea schemei de amânare, în timp ce companiile care aderă la schemă plătesc dobânzi în timpul perioadei, a precizat Ministerul ceh de Finanţe.

Reprezentanţii Komercni Banka, a treia bancă a ţării, subsidiară a grupului Societe Generale, susţin că mai puţin de o treime din cetăţeni vor o amânare a plăţii ratelor la credite.

Alte bănci importante din Cehia sunt CSOB (subsidiară a KBC), Ceska Sporitelna (subsidiară a Erste), Moneta Money Bank şi subsidiarele UniCredit şi Raiffeisen.

Banca Centrală a Cehiei a cerut creditorilor să suspende plata dividendelor până trece criza.

Decizia privind amânarea plăţii ratelor creditelor vine în urma discuţiilor cu reprezentanţii Băncii Centrale şi ai principalelor patru bănci ale ţării, a explicat ministrul ceh de Finanţe, Alena Schillerova.

Câteva bănci au implementat deja soluţii de amânare a ratelor pe termen scurt, pentru oamenii sau firmele afectate de măsurile luate pentru a încetini răspândirea pandemiei. Autorităţile estimează că aproximativ 800.000 de cehi nu pot lucra în urma implementării măsurilor.

Principalul sindicat din Cehia a avertizat că economia ţării, puternic dependentă de exporturi şi de industrie, se va contracta cu 5-8% anul acesta, dacă criza durează trei luni.

În Republica Cehă, o ţară cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, erau miercuri confirmate 3.508 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 39 decese. Autorităţile de la Praga au închis frontierele, şcolile şi majoritatea magazinelor în încercarea de a încetini răspândirea virusului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1145 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    O masura unica (Joi, 2 aprilie 2020, 11:20)

    Fides [utilizator]

    Iata importata si exportata in toata Europa. Orbanul din Ungaria este parintele semnatar.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by