În marile lanțuri de magazine vor fi alocate case de marcat prioritare, în anumite intervale orare, pentru persoanele de peste 65 de ani, precum și pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne sau medici. De asemenea, în același interval va fi asigurat un flux special ghidat, fiind realizate afișe de marcaj vizibile, cu anunțuri clare și mesaje de avertizare, transmite miercuri un comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

ANPC a discutat cu Asociația Marilor Rețele Comerciale din Romania (AMRCR) pentru a găsi cele mai bune soluții pentru protejarea sănătății și vieții consumatorilor în timpul actului comercial, precum și modul în care acestea sunt aplicate, în marile lanțuri de magazine.