Bursele europene în creștere, luni dimineața. Indicele principal al Bursei de la București afișa un plus de 1,7%

de F.B.     HotNews.ro
Luni, 6 aprilie 2020, 12:07 Economie | Finanţe & Bănci


Bursa de Valori Bucuresti - BVB
Foto: Hotnews
Principalele burse europene şi-au revenit luni în contextul în care scăderea deceselor provocate de coronavirus în Franţa şi Italia a dat naştere la speranţa că măsurile de carantină încep să dea rezultate, transmite Reuters, citată de Agerpres. De asemenea, Bursa de Valori București (BVB) afișa o creștere de peste 1,7%.

În jurul orei 07.07 GM, indicele pan-european STOXX 600 era în creştere cu 2,9%, după ce vineri a încheiat a şasea săptămână de declin din cauza crizei sanitare care a paralizat activitatea economică. Indicele FTSE al bursei de la Londra era în creştere cu 3,2% iar indicele DAX al bursei de la Frankfurt afişa o creştere de 4%.

Indicii principali ai bursele din Italia şi Franţa au înregistrat creşteri de 3,5% respectiv 3,4% după ce duminică Italia a raportat cel mai mic număr de decese din cauza coronavirusului din ultimele două săptămâni, iar numărul de decese din Franţa a scăzut şi el iar internările la terapie intensivă au încetinit.

"Stabilizarea pe care o vedem astăzi pe piaţă este binevenită dar este ceva foarte fragil", a subliniat Frank Benzimra, analist la Societe Generale.

Cu toate acestea companiile ale căror acţiuni sunt incluse în indicele STOXX 600 au pierdut peste 3.000 de miliarde de dolari din valoarea lor de piaţă începând din luna februarie, în condiţiile în care paralizarea activităţii economice a adus multe sectoare în pragul colapsului, forţând companiile să suspende plata dividendelor şi programele de răscumpărări de acţiuni pentru a-şi păstra lichidităţile.

Pandemia de coronavirus a provocat peste 68.000 de decese şi a infectat peste un milion de oameni la nivel global. SUA au cel mai mare număr de cazuri raportate de infecţie, peste 300.000.

Bursa de Valori București, pe verde


Bursa românească creștea și ea luni, la ora 12, indicele principal BET afișa un plus de 1,76%. Toate acțiunile companiilor din cadrul indicelui se apreciau. Cele mai mari creșteri erau la Fondul Proprietatea (+2,84%), Conpet (+2,35%), Banca Transilvania (+2,29%), OMV Petrom (+2,26%) și ALRO (1,9%).

Valoarea totală a tranzacțiilor era de 10,6 milioane lei (2,2 milioane euro). Iar cele mai tranzacționate companii: Banca Transilvania (2,8 milioane lei), Erste (2,6 milioane lei), Fondul Prorietatea (0,8 milioane lei).

Pe total piață principală, cele mai mari creșteri ale acțiunilor erau la Alumil Rom Industry (+6,9%), Șantierul Naval Orșova (+6,4%) și Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (6%).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1438 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Da, cresc, e normal... (Luni, 6 aprilie 2020, 12:31)

    reiand [utilizator]

    Se cheamă bull trap. Sau sucker's rally :)
  • +1 (3 voturi)    
    Foarte bine! (Luni, 6 aprilie 2020, 14:20)

    soundtrack [utilizator]

    ..
  • -1 (3 voturi)    
    In SUA Dow Jones e in scadere (Luni, 6 aprilie 2020, 14:57)

    dagold [utilizator]

    Semn ca lucrurile merg rau acolo. Sa ne bucuram ca Europa isi revine.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by