Fondul Monetar Internațional prognozează o scădere record a PIB-ului de 7,5% pentru zona euro în acest an, din cauza epidemiei de coronavirus, anunțând marți o recesiune globală de 3% în acest an, potrivit AFP.

FMIFoto: FMI

FMI a avertizat că ar putea fi mult mai grav, recunoscând dificultatea de a face prognoze economice, deoarece incertitudinea este „considerabilă” . "Lumea s-a schimbat radical în trei luni (...) Ne confruntăm cu o realitate sumbră", a declarat Gita Gopinath, economistul șef al Fondului Monetar Internațional în ultimul raport privind perspectivele economice globale.

"Este foarte probabil ca anul acesta economia mondială să experimenteze cea mai grea recesiune de la Marea Depresiune" din anii 1930 și să o depășească pe cea a crizei financiare globale, a mai adăugat ea.

Trei scenarii avansate:

În ultimul său raport de perspectivă globală publicat marți, Fondul Monetar Internațional a avansat, de asemenea, trei evoluții alternative la acest scenariu de bază.

  • Primul scenariu se bazează pe ipoteza unei pandemii necontrolate la sfârșitul lunii iunie, forțând țările să-și mențină măsurile draconice (închiderea populațiilor, închiderea întreprinderilor neesențiale, traficul aerian redus drastic, lucrul de la domiciliu) în a doua jumătate a anului 2020. Produsul intern brut (PIB) s-ar contracta apoi cu 6% în loc de 3%.
  • Al doilea scenariu prevede o a doua epidemie care apare în 2021, dar mai ușoară decât pandemia din acest an. Recuperarea economică globală nu ar fi apoi de 5,8%, ci în jur de 0,8%.
  • Cel de-al treilea scenariu este un mixt al primelor două: prelungirea restricțiilor și a blocajului economic, urmate de o a doua epidemie care va avea loc în 2021. În loc de a avea o îmbunătățire în 2021, recesiunea va continua, cu o contracție de aproximativ 2,2%.

„Cele trei scenarii conțin patru elemente comune”, a declarat FMI. Impactul direct al măsurilor de combatere a răspândirii virusului; condiții financiare mai stricte; măsuri politice pentru a sprijini veniturile și a ușura condițiile financiare și cicatricile lăsate de dislocarea economică, deoarece măsurile politice nu vor putea compensa în totalitate efectul social și economic produs".

România

FMI estimează o contracție de 5% a economiei românești în acest an, urmată de o creștere de 3,9% în 2021, potrivit raportului „World Economic Outlook”, publicat marţi. Estimarea Fondului este în linie cu cele ale economiștilor români, ale căror calcule variază între 3.9% (BRD, scenariul de bază) și 6,6% (calcule ING). BCR vorbește de o contracție de 4.7% în acest an.

Raportul Fondului Monetar (care poate fi consultat aici) mai estimează o inflație de 2,2% în acest an și o triplare a ratei șomajului, aceasta urmând a depăși 10% în acest an urmând să scadă în 2021 la 6%.

Spania

FMI prezice că economia spaniolă se va prăbuși cu 8% în acest an și că șomajul va fi de până la 20,8%.

Dacă proiecția ar fi respectată, aceasta va fi cea mai mare cădere anuală de la Războiul Civil. Recuperarea va veni în 2021, când PIB-ul va crește cu 4,3%, iar șomajul va scădea la 17,5%.

Franța

Economia Franței se va contracta cu 8% în acest an, a anunțat marți ministrul Finanțelor. Anterior estimările oficiale anunțau o scădere a economiei de 6%. Perioada de restricție pune un efort suplimentar asupra finanțelor publice, ducând deficitul bugetar al sectorului public la un record postbelic de 9% din PIB, în creștere față de 7,6% anunțat săptămâna trecută, a declarat ministrul bugetului Gerald Darmanin pentru France Info.

Italia - scădere de 9.1% și revenire de 4.8% pentru 2021

Grecia-scădere de 10 % și revenire de 5.1% în 2021

Croația - scădere de 9.0 și creștere de 4.9% în 2021

Marea Britanie - scădere de 6.5% și creștere de 4% în 2021

În Statele Unite contracția PIB ar trebui să fie de 5,9%.

În regiunea Americii Latine și Caraibe, recesiunea va fi de 5,2%.

Pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală, FMI se așteaptă la o scădere a PIB-ului de 2,8%.

China și India ar putea înregistra o creștere de 1,2%, respectiv 1,9%.

Reculul în economia mondială s-ar putea stopa în 2021 cu condiția ca pandemia să fie efectiv sub control în a doua jumătate a acestui an. În caz contrar, recesiunea ar putea fi mult mai rea, o presupunere „foarte probabilă”, a avertizat economistul șef.

  • stire in lucru