Fundaţia condusă de Bill şi Melinda Gates a făcut apel miercuri la colaborarea internaţională în scopul creării unui vaccin pentru COVID-19 şi distribuirii lui în întreaga lume şi a anunţat donarea a 150 de milioane de dolari pentru combaterea pandemiei, informează AFP, potrivit Agerpres. "Când luptaţi cu un nou agent patogen precum COVID-19 şi veţi găsi un vaccin care să funcţioneze, veţi avea nevoie de miliarde de doze", a declarat Mark Suzman, directorul executiv al fundaţiei.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Există şapte miliarde de oameni pe planetă şi va trebui să vaccinăm practic toată lumea, dar nu avem capacităţile de producţie", a adăugat el.

Cu peste o sută de încercări de creare a unui vaccin în derulare, "avem nevoie de grupuri internaţionale care să urmărească aceste eforturi, să le găsească pe cele mai susceptibile de succes şi să înceapă planificarea producţiei foarte devreme", a spus Suzman.

În opinia sa, guvernele ar trebui "să îşi unească eforturile şi banii" pentru a face vaccinurile accesibile cât mai multor persoane, o campanie globală care ar urma să coste "câteva miliarde de dolari".

Comisia Europeană va organiza pe 4 mai o conferinţă internaţională destinată strângerii de fonduri pentru găsirea unui vaccin şi a tratamentului pentru noul coronavirus.

Mark Suzman s-a declarat "rezonabil de optimist" în privinţa creării unuia sau a două vaccinuri eficiente în termen de 12 până la 18 luni,"cu posibilitatea de a fi mai aproape de termenul de 12 luni".

Fundaţia a anunţat o contribuţie de 150 de milioane de dolari pentru finanţarea dezvoltării diagnosticării, tratării şi vaccinării, precum şi întăririi sistemelor de sănătate în Africa subsahariană, sudul Asiei, Haiti şi Yemen, unde epidemia ar putea face ravagii, a informat Suzman.

Această donaţie se adaugă celei de 100 de milioane de dolari, acordată la începutul lunii februarie.

Fundaţia umanitară patronată de Bill şi Melinda Gates este al doilea cel mai mare contribuabil în termeni absoluţi după SUA, şi cel mai mare donator privat, la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Marţi, preşedintele Donald Trump a anunţat că va suspenda contribuţia SUA la OMS, pe care o acuză de proastă gestionare şi disimularea datelor referitoare la pandemia noului coronavirus izbucnită în China la sfârşitul anului trecut.

Această mişcare (a preşedintelui Trump) este "periculoasă", a declarat miercuri pe Twitter cofondatorul Microsoft. "OMS este un partener solid şi de încredere", a adăugat Mark Suzman.