Pe lângă mari probleme de sănătate, Covid-19 crează mari probleme economice. Riscul să apară o recesiune globală profundă este foarte mare, scrie Lucian Croitoru pe blogul BNR.
Este un șoc care reduce oferta, în special prin șocul asupra forței de muncă, prin îmbolnăviri sau prin distanțare socială, cu rezultatul închiderii multor activități din diferite industrii. Unele activități s-au închis prin decizii private, alte s-au închis ca urmare a măsurilor de distanțare socială impuse de autorități. Indiferent de sursa lor, aceste decizii au produs un șoc pe partea ofertei, care se translatează într-un șoc pe partea cererii. Cele două șocuri se pot amplifica reciproc putând duce la un dezastru.
Pe lângă tragedia pierderilor de vieți omenești, care nu se poate compara cu nimic, cel mai rău scenariu ar fi acela în care, după o prăbușire economică de proporții, vom constata că societatea occidentală nu a învățat motivul real pentru care a fost prinsă material nepregătită pentru o pandemie și, încă odată, ca de obicei în astfel de cazuri, un eveniment extrem a fost folosit pentru a eroda libertățile.
În continuare arăt din ce cauză societatea occidentală nu a fost adecvat pregătită pentru o pandemie și ce ar trebui să învețe din asta, ce ar trebui să ghideze intervențiile guvernelor și băncilor centrale în această criză pentru a evita dezastrul economic și, în fine, că ar trebui să luptăm împotriva celor care ar dori să folosească pandemia actuală ca pe o altă „scuză minunată pentru socialism global”.
Raționalismul constructivist și capacitatea de reacție la pandemii
Distanțarea socială este o cale de a reduce răspândirea bolii. Această măsură are ca principal scop ca, prin evitarea răspândirii virusului, să evite ca sistemul de sănătate să fie copleșit și să nu mai poată salva vieți. Nimeni nu știe însă pentru cât timp trebuie să rămână închise activitățile pentru a stopa răspândirea virusului și a reduce astfel costul cel mai mare, și anume pierderea de vieți omenești. Este o incertitudine. Societatea ar trebui să fie cât mai bine posibil pregătită ca, atunci când o astfel de incertitudine apare, să nu contribuie ea însăși la adâncirea ei. Așa cum voi arăta în această secțiune, capacitatea societății de a face acest lucru depinde de raționalismul pe care, deliberat sau nu, îl practică.
Incertitudinea referitoare la distanțarea socială creează mari probleme în conceperea de către sectorele public și privat a ajustărilor pe care ar trebui să le implementeze pentru a minimiza pierderile economice și a evita o deteriorare dezagregantă a stabilității macroeconomice.
În general, interdependențele economice fac astfel încât problemele financiare ale unor firme să se extindă și asupra altora. Acest proces pare să fie chiar mai accelerat în contextul anxietății economice pe care o creează pandemia. Fluxurile de venituri scad și tot mai multe firme ajung sa-și reducă activitatea sau să o închidă. În acest fel, recesiunea devine inevitabilă.
Ar putea fi o astfel de evoluție oprită relativ rapid? Într-un caz pur ipotetic, răspunsul este afirmativ. Imaginați-vă că ar fi fost posibilă testarea tuturor cetățenilor ce ar fi necesitat testare. Atunci ar fi fost ușor să se identifice persoanele care ar fi trebuit să intre în carantină (să numim carantina astfel rezultată „carantină personalizată”) acasă sau să fie internate în spitale încă de la început. Pe această bază s-ar fi putut deduce ce persoane rămâneau disponibile să-și continue activitatea (să muncească, să meargă în excursii etc) fără riscul de a răspândi infecția. Asta ar fi permis atât rezolvarea problemei de sănătate cât și continuarea producției în aproape toate domeniile, inclusiv în turism și transportul aerian. Efectele economice ar fi fost minime și societatea ar fi put să-i ajute mai bine pe cei bolnavi.
Soluția este doar ipotetică deoarece nu se poate prevedea de la început cu ce virus s-ar putea confrunta societatea. Testul, la fel ca și un vaccin eficient, se poate concepe doar după ce se știe despre ce virus este vorba. Testele se produc treptat, astfel că nu există de la început stocul necesar pentru a-i testa pe toți cei care ar fi fost necesar să fie testați. Din această cauză nu știm decât o mică parte dintre cei ce poartă virusul. Mai departe, din această cauză, sectoarele care presupun o mare interacțiune între oameni și care nu ar putea îndeplini cerințele de distanțare socială, cum sunt de exemplu turismul și transportul aerian, nu și-au putut continua activitatea. Pe de altă parte, spitalele insuficient dotate cu echipamente de protecție a medicilor au continuat activitatea, devenind ulterior inoperabile temporar pentru că s-au transformat în focare de infecție.
În scopul acestui articol să reținem, ca o primă concluzie din cele prezentate mai sus, că în multe țări capacitatea de testare a crescut treptat. Mai îngrijorătoare și semnificativă din perspectiva discuției noastre a fost lipsa materialelor de protecție de genul măștilor, profesionale sau nu, a combinezoanelor, dezinfectanților etc. Din aceaste cauze luate împreună, și nu din alte motive, a fost inevitabilă închiderea unor activități care presupun interacțiune strânsă între oameni. Din același motiv a fost necesară impunerea distanțării sociale (acțiunea „stăm acasă”) și restricționarea liberei circulații a persoanelor, în foarte multe țări ale lumii.
Totuși, există o diferență importantă între aceste două tipuri de cauze, adică între lipsa testelor și lipsa pregătirii materiale adecvate. Chiar dacă în timpurile noastre este imposibil să se știe cu precizie ce virus va apărea și ce teste trebuie fabricate, este totuși posibil să știi dinainte că pandemiile sunt posibile și că pot avea o răspândire teritorială extremă și pot afecta zeci de milioane de oameni. În mod firesc, apariția noului coronavirus a acționat ca un șoc (ceva imposibil de prevăzut) referitor la disponibilitatea testelor, dar nu ar fi trebuit să fie un șoc referitor la pregătirea privind celelalte materiale comune oricărei pandemii. În consecință, pregătirea materială ar trebui să fie în principiu adecvată. Dar exact acestă lecție a lipsit și de această dată, nu numai în România, ci în aproape toate țările. Dar pentru neînvățarea acestei lecții nu există nicio scuză. Într-un eseu publicat de OMS se arată că atunci când secolul nostru abia începea, „cei mai mulți experți credeau că patogenii exotici care cauzează atât de multă suferință în Africa și părțile dens populate ale Asiei de Sud–Est nu ar deveni niciodată o problemă în țările bogate, cu standadele lor înalte de viață și sisteme de sănătate bine dezvoltate”.
Citește textul integral pe blogul Băncii Centrale.
10
4
